Boala Lyme poate crește riscul de tulburări mentale

Pacienții cu boala Lyme prezintă un risc crescut pentru orice tulburare mentală, pentru tulburări afective și pentru comportament suicidar, sugerează noi cercetări.

Boala Lyme (borelioza) este o infecție transmisă de căpușe. Majoritatea oamenilor sunt infectați când ies în aer liber în zone împădurite și sunt mușcați de căpușe infectate cu specia de bacterii Borrelia. De obicei, la locul mușcăturii apare o pată roșie mare, care se mărește treptat, adesea înconjurată de mai multe inele roșii. 

Netratată, boala Lyme poate provoca febră, dureri musculare, articulații umflate, probleme cardiace și, în cele din urmă, probleme legate de defecțiuni ale creierului și ale nervilor. Administrarea de antibiotice vindecă de obicei boala, dar unele simptome, cum ar fi durerile articulare, pot persista.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Boala Lyme și depresia

Cercetări anterioare au asociat boala Lyme cu depresia, dar aceste studii au fost fie restrânse, fie au dat anumite erori. Este posibil ca pacienții să fi fost reticenți să participe la cercetările efectuate de instituțiile psihiatrice, ceea ce ar fi putut influența rezultatele.

Însă și un studiu¹ amplu, bazat pe populație, apărut în Jurnalul American de Psihiatrie în 2021, sugerează că rata depresiei este cu 42% mai mare la pacienții cu boală Lyme decât la persoanele care nu aveau antecedente pentru această afecțiune; în plus, și rata sinuciderii este cu 75% mai mare.

Potrivit autorilor acestui studiu, boala Lyme este mai mult decât o erupție cutanată și, cu toate că majoritatea pacienților își îmbunătățesc starea atunci când boala este descoperită devreme, dacă este un caz mai grav sau afecțiunea este depistată târziu, clinicienii ar trebui să știe că pot exista sechele psihiatrice.

Pentru studiul actual de cohortă, bazat pe populație, cercetătorii au utilizat registre daneze pentru a aduna informații despre pacienții diagnosticați cu borelioză și care au primit ulterior un diagnostic psihiatric. În perioada 1994-2016, 12.616 persoane au primit un diagnostic spitalicesc de boală Lyme (vârsta medie la primul diagnostic fiind de 41 de ani). Majoritatea pacienților (90%) au avut și alte manifestări neurologice, inclusiv meningită. Grupul de comparație a inclus 6.933.221 de persoane care nu au fost diagnosticate cu boala Lyme. 

Rezultatele principale arată că rata oricărei tulburări mintale a fost cu 28% mai mare în rândul participanților cu borelioză comparativ cu cei fără această boală. Pentru rezultatul secundar legat de tulburările afective, investigatorii au constatat o rată cu 42% mai mare în rândul persoanelor cu boală Lyme în comparație cu persoanele care nu au avut boala. 

Rata încercărilor de sinucidere a fost aproximativ dublă pentru grupul cu boală Lyme în comparație cu grupul fără această afecțiune. După ajustarea în funcție de vârstă, sex și perioadă calendaristică, rata sinuciderilor a fost cu 75% mai mare în rândul participanților care au fost diagnosticați cu boala Lyme.

Oamenii de știință afirmă că, dacă dovezile din acest studiu îi vor determina pe medicii curanți să acorde o atenție sporită consecințelor bolii Lyme asupra sănătății mintale și dacă acest lucru îi va face să le adreseze pacienților mai multe întrebări despre depresie și gânduri suicidare, acesta ar fi un rezultat foarte bun al studiului.

Cercetarea a relevat, de asemenea, un „răspuns la doză”. Cu cât numărul contactelor spitalicești pentru boala Lyme este mai mare, cu atât sunt mai mari ratele pentru diagnosticul tulburărilor mintale. De asemenea, analiza a arătat în general că ratele tulburărilor mentale au fost mult mai mari în primul an după diagnosticul bolii Lyme, după care au scăzut oarecum.

Pentru a investiga dacă alte afecțiuni decât tulburările de sănătate mintală au avut legătură cu boala Lyme, investigatorii au evaluat rata fracturilor care nu implicau craniul sau coloana vertebrală. Ratele au fost de două, trei și de șapte ori mai mari pentru tulburările mentale, tulburările afective și, respectiv, încercările de sinucidere.

Cu toate acestea, a existat o rată crescută de fracturi după un diagnostic spitalicesc de borelioză. Investigatorii spun că acest lucru poate fi atribuit utilizării medicamentelor psihiatrice prescrise care sunt asociate cu un risc crescut de fracturi. Mecanismele care leagă boala Lyme de bolile mentale ar putea include activarea imună și inflamația crescută.

Cercetătorii afirmă că există o legătură biologică foarte logică între inflamație și neurotransmițătorii modificați și că întreaga cascadă de efecte neurotransmițătoare care însoțesc inflamația poate duce la simptome ale depresiei. Factorii fizici și alți factori legați de boala Lyme ar putea juca, de asemenea, un rol. S-ar putea ca durerea asociată cu boala Lyme să ducă la o rată crescută a depresiei; și oboseala profundă care apare în boală ar putea să îi împiedice pe pacienți să lucreze sau să gândească și, prin urmare, aceștia își pot pierde stabilitatea economică.

Având în vedere că studiul s-a concentrat pe contactele spitalului în ambulatoriu, internare sau în secția de urgență, nu a inclus pacienți care au fost tratați de către medici din comunitate. Studiul a examinat borelioza în Danemarca, unde genospeciile predominante diferă de cele din SUA, de exemplu. Cea mai frecventă tulpină din SUA provoacă un răspuns inflamator mai robust, deci ratele tulburărilor psihice și ale comportamentului suicidar după boala Lyme ar putea fi chiar mai mari acolo.

Studiile legăturii între infecții și tulburări mentale nu sunt unice pentru boala Lyme, și alte cercetări examinând posibila conexiune între anumite virusuri și schizofrenie (unele au găsit o corelație, altele nu).

Cum se tratează boala Lyme?

Pentru tratarea bolii Lyme este necesară administrarea antibioticelor, recuperarea pacientului fiind mai rapidă și mai completă cu cât tratamentul este început mai repede. Medicii pot recomanda antibiotice orale, acestea fiind tratamentul standard pentru boala Lyme în stadiu incipient (doxiciclină pentru adulți și copii cu vârste de peste 8 ani sau amoxicilină ori cefuroximă pentru adulți, copii mai mici și femei însărcinate sau care alăptează). De obicei, se recomandă o cură de 14 până la 21 de zile, dar unele studii sugerează că și cursurile de 10 până la 14 zile sunt la fel de eficiente.

Dacă boala implică sistemul nervos central, medicii pot recomanda tratament cu un antibiotic intravenos timp de 14 până la 28 de zile. Acest lucru este eficient în eliminarea infecției, deși poate dura ceva timp ca pacientul să își revină după simptome.

După tratament, un număr mic de persoane prezintă încă unele simptome, cum ar fi durerile musculare și oboseala. Cauza acestor simptome continue, cunoscută sub numele de sindrom al bolii Lyme post-tratament, este necunoscută, iar tratarea cu mai multe antibiotice nu ajută. Unii experți consideră că anumite persoane care suferă de borelioză sunt predispuse să dezvolte un răspuns autoimun care să contribuie la simptomele lor, dar este nevoie de mai multe cercetări pentru a se ști clar.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
The American Journal of Psychyatry - Lyme Borreliosis and Associations With Mental Disorders and Suicidal Behavior: A Nationwide Danish Cohort Study 
https://ajp.psychiatryonline.org/doi/abs/10.1176/appi.ajp.2021.20091347
1. Studiul „Lyme Borreliosis and Associations With Mental Disorders and Suicidal Behavior: A Nationwide Danish Cohort Study”, apărut în The American Journal of Psychyatry, iul. 2021 https://doi.org/10.1176/appi.ajp.2021.20091347, autori: Brian A. Fallon et al.
Merck Manual - Lyme Disease
https://www.merckmanuals.com/home/infections/bacterial-infections-spirochetes/lyme-disease
Mayo Clinic - Lyme disease
https://www.mayoclinic.org/diseases-conditions/lyme-disease/diagnosis-treatment/drc-20374655

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0