1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 5233/2012/01-02-03-04 Anexa 1
Prospect
PROSPECT: INFORMAŢII PENTRU UTILIZATOR
innohep 10000 UI anti-Xa/ml soluție injectabilă în seringi preumplute
Tinzaparină sodică
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
-
Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
-
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-
Acest medicament a fost prescris pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane. Le poate
face rău, chiar dacă au aceleaşi simptome cu ale dumneavoastră.
-
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului sau
asistentei medicale. Acestea
includ orice
posibile
reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.
- În acest prospect innohep 10000 UI anti-Xa/ml soluție injectabilă în seringi preumplute va fi numit
innohep
În acest prospect găsiţi:
1.
Ce este innohep şi pentru ce se utilizează
2.
Ce trebuie să știți înainte să utilizaţi innohep
3.
Cum să utilizaţi innohep
4.
Reacţii adverse posibile
5.
Cum se păstrează innohep
6.
Conținutul ambalajului și alte informaţii
1.
CE ESTE innohep ŞI PENTRU CE SE UTILIZEAZĂ
innohep aparţine unui grup de medicamente denumite anticoagulante. innohep este un tip de heparină
denumit heparină cu greutate moleculară mică.
innohep schimbă modul de coagulare a sângelui dumneavoastră. Aceasta înseamnă că sângele va curge ușor
prin vasele dumneavoastră de sânge. Acestea sunt căile care transportă sângele în întregul dumneavoastră
organism şi poartă denumirea de artere şi vene.
innohep este utilizat pentru a stopa următoarele, la adulți:
• formarea cheagurilor periculoase de sânge în venele dumneavoastră după o intervenţie chirurgicală.
Un exemplu este un cheag dintr-o venă aflată în organismul dumneavoastră. Aceasta se întâmplă de obicei la
nivelul picioarelor dumneavoastră (tromboză venoasă profundă sau TVP, pe scurt).
• formarea cheagurilor periculoase de sânge în tubulatura dializorului în timpul dializei renale (hemodializă).
2.
CE TREBUIE SĂ ȘTIȚI ÎNAINTE SĂ UTILIZAŢI innohep
Nu utilizaţi innohep
dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la tinzaparină sau la oricare dintre celelalte componente ale
innohep. Puteţi găsi o listă cu aceste componente în pct. 6 al acestui prospect.
Dacă ştiţi că aveţi sau aţi suferit vreodată o scădere substanţială a numărului de celule ce au rol în
coagularea sângelui (trombocite) din sângele dumneavoastră, determinată de administrarea oricărui
tip de heparină (reacţie denumită trombocitopenie indusă de heparină).
Dacă suferiţi de o afecţiune care provoacă sângerări grave, cum ar fi hemofilia.
Dacă aveţi tensiune arterială foarte ridicată.
Dacă aveţi probleme hepatice grave.
2
Dacă suferiţi de ulcer stomacal.
Dacă ştiţi că suferiţi de o afecţiune denumită endocardită (o inflamaţie a membranei care învelește
inima şi valvele inimii).
Dacă aţi suferit de o hemoragie craniană (sângerare în interiorul creierului).
Dacă aţi suferit de leziuni la nivelul coloanei vertebrale, capului, ochilor sau urechilor
Dacă aţi fost supus de curând sau urmează să fiţi supus unei operaţii ce implică coloana vertebrală,
capul, ochii sau urechile.
Dacă este posibil să suferiţi un avort spontan.
Important: Dacă vi se administrează anestezie epidurală sau spinală
Trebuie să reamintiţi medicului dumneavoastră că urmaţi un tratament cu innohep înainte de a vi se
administra anestezia.
Dacă sunteţi însărcinată, citiţi, de asemenea, secţiunea din acest prospect „Sarcina şi alăptarea”.
După administrarea anesteziei, medicul dumneavoastră sau o asistentă medicală vă va verifica în mod
regulat. Aceasta se va realiza pentru asigurarea faptului că nu suferiţi de sângerare puternică sau vânătăi în
jurul coloanei vertebrale. Acestea pot provoca paralizie care poate fi permanentă. Semnele în acest sens
includ furnicăturile, slăbirea sau amorţirea părţi inferioare a picioarelor sau corpului, dureri de spate sau
probleme în mersul la toaletă. Acest lucru se întâmplă extrem de rar.
După administrarea anesteziei, doctorul dumneavoastră vă va spune când vă puteţi lua din nou
medicamentul.
Aveţi grijă deosebită când utilizaţi innohep
Înainte de a lua innohep spuneţi-i medicului dumneavoastră:
dacă suferiţi de vreo afecţiune care vă face mai predispus la a sângera cu mai mare uşurinţă. Întrebaţi
medicul, dacă nu sunteţi sigur.
dacă sunteţi alergic (hipersensibil) la heparină.
dacă sunteţi alergic la alte heparine cu greutate moleculară scăzută, cum ar fi enoxaparina sau
dalteparina.
dacă aveţi probleme renale: Este posibil să fie nevoie ca medicul dumneavoastră să vă corecteze doza.
dacă ştiţi că suferiţi de o afecţiune denumită diabet zaharat.
dacă ştiţi că suferiţi de o afecţiune denumită acidoză metabolică.
dacă ştiţi că suferiţi de o afecţiune medicală care poate determina valori crescute de potasiu în sânge
(hiperpotasemie). Întrebaţi medicul, dacă nu sunteţi sigur.
dacă luaţi un medicament din grupul denumit diuretice care economisesc potasiu, cum ar fi amilorid sau
spironolactonă.
dacă luaţi un alt medicament care poate afecta coagularea sângelui. Pentru o listă a acestor medicamente,
consultaţi secţiunea „Folosirea altor medicamente”.
dacă aveţi o valvă cardiacă artificială.
Este posibil ca medicul să vă facă nişte analize ale sângelui înainte de a începe administrarea acestui
medicament şi chiar şi în timpul administrării acestuia. Acestea sunt realizate pentru a se verifica nivelul de
celule implicate în coagularea sângelui (trombocite) şi al potasiului din sânge.
Acest medicament vă poate face să sângeraţi mai uşor. Medicul sau asistenta medicală trebuie să procedeze
cu grijă atunci când vă efectuează alte injecţii sau proceduri.
Acest medicament nu trebuie injectat intramuscular.
Folosirea altor medicamente
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte
medicamente, inclusiv dintre medicamentele eliberate fără prescripţie medicală.
Trebuie să vă informaţi medicul sau farmacistul dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente:
medicamente antiinflamatoare non-steroidiene cum ar fi ibuprofen sau diclofenac pentru artrită sau
dureri. Este posibil să fiţi mai predispus la a sângera cu o mai mare uşurinţă.
salicilaţi cum ar fi aspirina: pentru reducerea durerilor şi inflamaţiei sau pentru oprirea formării de
cheaguri de sânge periculoase. Este posibil să fiţi mai predispus la a sângera cu o mai mare uşurinţă.
inhibitori de agregare a trombocitelor cum ar fi clopidogrel: pentru oprirea formării de cheaguri de sânge
periculoase. Este posibil să fiţi mai predispus la a sângera cu o mai mare uşurinţă.
3
trombolitice cum ar fi streptochinaza: pentru dizolvarea cheagurilor de sânge. Este posibil să fiţi mai
predispus la a sângera cu o mai mare uşurinţă.
antagonişti ai vitaminei K, cum ar fi warfarina: pentru oprirea formării de cheaguri de sânge periculoase.
Este posibil să fiţi mai predispus la a sângera cu o mai mare uşurinţă.
proteina C activată: pentru eliminarea cheagurilor de sânge. Este posibil să fiţi mai predispus la a sângera
cu o mai mare uşurinţă.
dextrani: pentru creșterea volumului dumneavoastră de sânge. Este posibil să fiţi mai predispus la a
sângera cu o mai mare uşurinţă.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, adresaţi-
vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Informaţi-vă medicul în cazul în care rămâneţi însărcinată în timpul tratamentului cu acest medicament.
Nu trebuie să vi se administreze anestezie epidurală în timpul travaliului dacă luaţi innohep.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
De obicei, acest medicament poate avea un efect minor asupra abilităţii dumneavoastră de a conduce
vehicule sau de a folosi utilaje. Cu toate acestea, trebuie să vă consultaţi medicul dacă simţiţi vreun efect
secundar care vă poate împiedica să conduceţi vehicule şi să folosiţi utilaje.
Informaţii importante privind unele componente ale innohep
innohep conţine extrem de puţin sodiu. Medicamentul conţine mai puţin de 23 miligrame (mg) de
sodiu pe doză.
Vă rugăm să vă consultaţi medicul dacă sunteţi îngrijorat în privinţa oricăror elemente din compoziţia
acestui medicament.
3.
CUM SĂ UTILIZAŢI innohep
innohep vă este de obicei administrat de un medic sau o asistentă medicală. innohep nu trebuie amestecat cu
nicio altă injecţie.
Cantitatea recomandată de innohep:
Medicul dumneavoastră vă va prescrie doza corespunzătoare.
Pentru a preveni formarea cheagurilor periculoase de sânge în tubulatura unui dializor în timpul dializei
renale (hemodializă):
innohep va fi administrat fie în maşina de tip rinichi artificial fie în vena dumneavoastră.
Doza obişnuită depinde de durata dializei.
Pentru a preveni formarea cheagurilor periculoase de sânge în venele dumneavoastră după operaţie:
Medicul dumneavoastră poate decide ca dumneavoastră sau o asistentă medicală să efectuaţi injecţia cu acest
medicament. Medicul dumneavoastră sau asistenta medicală vă va arăta modul în care să vă efectuaţi singur
injecţia. Administraţi-vă injecţia numai dacă aţi fost instruit despre cum să faceţi acest lucru. Doza obişnuită
depinde de tipul de operaţie căruia îi sunteţi supus. Vi se va administra o doză de innohep înainte de operaţie.
Ulterior, de obicei, vi se va administra o doză de innohep o dată pe zi timp de 7-10 zile. Doctorul va decide
cât timp veţi lua innohep.
Cum să vă injectaţi innohep:
Această secţiune explică modul în care să vă injectaţi singur cu seringa ce conţine innohep.
Avertizare: Administraţi-vă injecţia numai după ce aţi primit instrucţiuni din partea medicului sau asistentei
medicale cum să faceţi acestea.
Utilizaţi întotdeauna innohep exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să discutaţi cu
medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
4
Locul de injectare
Această injecţie se administrează sub piele. Aceasta poate fi denumită injecţie
subcutanată (SC). Locul obişnuit de administrare a injecţiei este în partea stângă sau
dreaptă a abdomenului dumneavoastră. Alegeţi un loc la cel puţin 5 cm faţă de
ombilic. Evitaţi zona haşurată indicată în imagine. Alegeţi un loc care nu se află în
apropierea oricăror cicatrice sau leziuni.
Trebuie să schimbaţi locul de injectare în fiecare zi. Efectuaţi înţepătura într-un loc opus faţă de cel în care
aţi efectuat ultima injecţie.
Modul de administrare a injecţiei
1. Spălaţi-vă pe mâini temeinic. Uscaţi-vă bine mâinile.
2. Stabiliţi locul unde veţi realiza injecţia.
3. Aşezaţi întregul echipament de care veţi avea nevoie într-un loc la îndemână pe o suprafaţă curată.
4. Verificaţi data de expirare de pe eticheta seringii. Nu utilizaţi injecţia după data expirării. Data expirării
este ultima zi din luna respectivă.
5. Priviţi lichidul din interiorul seringii. Dacă observaţi că lichidul este tulbure sau cuprinde orice fel de
particule, nu trebuie să-l utilizaţi.
6. Aşezaţi-vă sau întindeţi-vă într-o poziţie confortabilă pentru a putea vedea zona în care va fi administrată
injecţia. Vă pot fi de ajutor câteva perne.
7. Curăţaţi şi uscaţi zona de pe piele aşa cum vi s-a spus.
8. Îndoiţi capacul colorat al recipientului de plastic până la capăt. Astfel veţi putea să extrageţi seringa.
Utilizaţi exclusiv o seringă pentru fiecare injecţie. Nu păstraţi niciodată una deja desfăcută pentru mai
târziu.
9. Îndoiți dispozitivul de siguranță în jos, îndepărtându-l de capacul acului.
5
10.
Îndepărtaţi capacul acului numai atunci când sunteţi gata să utilizaţi seringa. Este important ca acul
să fie curat. Evitaţi contactul acestuia cu orice altceva.
11.
Este posibil să observaţi că în seringă există o mică bulă de aer. Nu trebuie să o eliminaţi. Seringa
este gata de utilizare.
12.
Ţineţi seringa în mâna pe care o folosiţi la scris ca pe un pix.
13.
Cu cealaltă mână formaţi un pliu din piele. Strângeţi bine pielea utilizând
degetul mare şi degetul arătător. După ce aţi format pliul din piele, continuaţi să-l
menţineţi strâns ferm.
14.
Este important să menţineţi pielea strânsă ferm până ce întregul medicament a
fost injectat. Ţineţi seringa pe verticală cu acul îndreptat în jos. Împingeţi acul în
pliul din piele.
15. Apăsaţi pe piston uşor în jos timp de 10-15 secunde. Tot lichidul din seringă ar trebui să fie
administrat.
16. Extrageţi acul din piele în poziţie verticală. Apoi daţi drumul pliului de piele. Aţi finalizat procedura
de injectare.
17. Nu frecaţi şi nu masaţi locul unde tocmai v-aţi administrat injecţia. În caz contrar, este posibil să apară
vânătăi.
18. Îndoiți dispozitivul de siguranță înapoi în poziția inițială: acum este dedesubtul acului. Apoi, cu
dispozitivul așezat pe o suprafață plană și dură, împingeți acul în jos până se blochează în dispozitiv.
Modul de eliminare sigură a seringilor
Ar trebui să dispuneţi de o ladă pentru obiecte ascuţite. Puneţi seringa folosită în lada pentru obiecte ascuţite
aşa cum aţi fost ghidat. Aşezaţi mai întâi capătul cu ac. Păstraţi lada în afara accesului şi ascunsă de copii.
Atunci când lada este plină, daţi-o asistentei medicale sau farmacistului dumneavoastră. Nu eliminaţi
niciodată seringile împreună cu deşeurile menajere.
6
Dacă aţi utilizat mai mult innohep decât trebuie
Medicul sau asistenta medicală vă vor administra de obicei acest medicament; în cazul în care consideraţi că
v-aţi administrat o supradoză, comunicaţi aceasta medicului sau asistentei medicale imediat.
Este posibil să începeţi să aveţi hemoragie (să sângeraţi puternic.) Vă rugăm să consultaţi secţiunea 4 pentru
a putea să observaţi orice semne care indică faptul că vi se întâmplă acest lucru.
Este posibil să vi se administreze o altă injecţie cu un medicament denumit sulfat de protamină.
Dacă aţi uitat să utilizaţi innohep
Medicul dumneavoastră sau asistenta medicală vă va administra de obicei acest medicament. În cazul în care
uitaţi să vă administraţi injecţia sau dacă consideraţi că aţi uitat să luaţi o doză, atunci spuneţi aceasta
medicului dumneavoastră sau asistentei medicale.
Dacă aveţi alte întrebări despre administrarea acestui medicament, întrebaţi farmacistul sau medicul
dumneavoastră.
4.
REACŢII ADVERSE POSIBILE
Ca toate medicamentele, innohep poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate persoanele.
Reacţii adverse importante de luat în considerare:
Trebuie să apelaţi imediat la asistenţă medicală dacă prezentaţi una dintre următoarele
simptome. Este posibil să suferiţi o reacţie alergică:
Dacă aveţi dificultăţi de respiraţie
Dacă prezentaţi edem la nivelul feţei şi gâtului
Pe piele vă apare o erupţie gravă
La locul injecţiei vă apar vezicule pe piele
Pielea vi se descuamează.
Aveţi nevoie de asistenţă medicală de urgenţă în cazul în care prezentaţi unul dintre următoarele
simptome după ce vi s-a administrat anestezie epidurală sau spinală. Este posibil să apară paralizia:
furnicături, slăbirea sau amorţirea picioarelor şi părţii inferioare a corpului dumneavoastră
dureri lombare
probleme în mersul la toaletă.
Trebuie să vă informaţi medicul imediat în cazul în care observaţi oricare dintre următoarele semne
care indică faptul că este posibil să începeţi să sângeraţi abundent:
urină de culoare roşie sau maro
scaune negre, de culoarea gudronului
vânătăi neobişnuite
sângerare nazală sau la nivelul gurii sau a oricărei operaţii, care nu se opreşte.
Alte posibile reacţii adverse
Reacţiile adverse cel mai frecvent raportate sunt problemele sanguine şi reacţiile cutanate, în special, la locul
unde a fost administrată injecţia.
Reacţii adverse foarte frecvente (afectează mai mult de 1 din 10 pacienţi)
•
Sângerare (hemoragie). Aceasta se poate întâmpla mai probabil dacă luaţi o doză ridicată de
innohep.
Reacţii adverse frecvente (afectează mai puţin de 1 din 10 pacienţi)
•
Vânătăi, dureri sau iritaţie la locul de realizare a injecţiei
Reacţii adverse mai puţin frecvente (probabil afectează mai puţin de 1 persoană din 100)
Eczemă
Senzaţie de mâncărime la nivelul pielii
Urticarie
Dureri de cap
Rezultatele examenelor de sânge pot indica modificări ale modului de funcţionare a ficatului.
7
Reacţiile adverse în cazul cărora numărul de persoane afectate este necunoscut
Modificării ale rezultatelor analizelor dumneavoastră de sânge. Pot apărea vânătăi sau puteţi sângera cu mai
mare uşurinţă din cauza reacţiei din sângele dumneavoastră. În sângele dumneavoastră se pot forma cheaguri
periculoase. O scădere a numărului de celule implicate în coagularea sângelui dumneavoastră (trombocite)
poate conduce la aceste simptome. Medicul dumneavoastră vă poate explica mai în amănunt.
Schimbări ale rezultatelor examenelor dumneavoastră de sânge. Cantitatea de potasiu poate fi ridicată.
Aceasta este posibil să aibă loc în cazul în care aveţi probleme grave de rinichi sau diabet. Medicul
dumneavoastră vă poate explica mai în amănunt.
Probleme cu inima în cazul în care aveţi o valvă cardiacă artificială. Acestea pot apărea datorită faptului că
nu vă administraţi doza de innohep care este potrivită pentru dumneavoastră.
Oasele dumneavoastră pot deveni fragile şi se pot fractura mai uşor. Această manifestare este cunoscută
drept osteoporoză şi a fost observată la pacienţii care iau heparină perioade lungi de timp.
Erecţii prelungite şi dureroase la bărbaţi.
Copii și adolescenți:
Date limítate provenite dintr-un studiu clinic și postmarketing arată că modelul reacțiilor adverse la copii și
adolescenți este comparabil cu al adulților.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse
direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile
adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5.
CUM SE PĂSTREAZĂ innohep
Nu lăsați acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi innohep după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. Data de expirare se referă la ultima zi
a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 25
0
C.
Nu aruncați nici un medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
eliminaţi medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6.
CONȚINUTUL AMBALAJULUI ȘI ALTE INFORMAŢII
Ce conţine innohep
-
Substanţa activă este tinzaparina sodică. innohep seringi 10000 UI anti-Xa/ml conţine 10000 UI/ml
tinzaparină sodică
-
Celelalte componente sunt: acetat de sodiu trihidrat, hidroxid de sodiu, apă pentru preparate injectabile
Cum arată innohep şi conţinutul ambalajului
Soluție limpede, incoloră sau slab colorată în galben.
Cutie cu 2 seringi preumplute a 0,35 ml (3500 UI anti-Xa) soluție injectabilă, cu dispozitiv de siguranṭă
pentru ac, introduse într-un suport din plastic cu capac verde.
Cutie cu 2 seringi preumplute a 0,45 ml (4500 UI anti-Xa) soluție injectabilă, cu dispozitiv de siguranṭă
pentru ac, introduse într-un suport din plastic cu capac albastru.
Cutie cu 10 seringi preumplute a 0,35 ml (3500 UI anti-Xa) soluție injectabilă, cu dispozitiv de siguranṭă
pentru ac, introduse într-un suport din plastic cu capac verde.
Cutie cu 10 seringi preumplute a 0,45 ml (4500 UI anti-Xa) soluție injectabilă, cu dispozitiv de siguranṭă
pentru ac, introduse într-un suport din plastic cu capac albastru.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
8
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
LEO Pharma A/S
Industriparken 55, DK – 2750 Ballerup, Danemarca
Telefon: +45 44 94 58 88
Fax: +45 72 26 32 88
e-mail:
Fabricantul
Laboratoires LEO
39 Route de Chartres
28500 Vernouillet
Franța
Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţa locală a deţinătorului
autorizaţiei de punere pe piaţă:
Reprezentanţa locală:
LEO Pharma A/S Reprezentanţa pentru România
Bulevardul Barbu Văcărescu 301-311, etajul 13
Sector 2, Bucureşti, România
Tel: +40213121963
e-mail [email protected]
Acest prospect a fost revizuit în Ianuarie 2016