SINTENAL 20 mg - PROSPECT

Prospectul pentru SINTENAL 20 mg - de la indicatii si contraindicatii, la compozitie, interactiuni, mod de administare, precautii si reactii adverse posibile
Denumire comercială: SINTENAL 20 mg
Substanța activă: SIMVASTATINUM
Concentrația: 20mg
Cod atc: C10AA01
Acțiune terapeutică: HIPOCOLESTEROLEMIANTE SI HIPOTRIGLICERIDEMIANTE INHIBITORI AI HMG COA REDUCTAZEI
Prescripție: P-6L
Prospect: http://www.anm.ro/_/_PRO/PRO_12054_21.06.19.pdf
Ambalaj: Cutie x 3 blist. Al/PVC x 10 compr. film.
Cod cim: W42159001
Firma producătoare: AC HELCOR SRL - ROMANIA
Conținut prospect:
Page 1
background image

 

 
 
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12053/2019/01                                             
Anexa 
                                                                                 
12054/2019/01 
                                                                                 12055/2019/01                                          Prospect 

 
 
 

Prospect: Informații pentru utilizator

 

 

SINTENAL 10 mg comprimate filmate 

 

Simvastatină  

SINTENAL 20 mg comprimate filmate 

 

Simvastatină  

SINTENAL 40 mg comprimate filmate 

 

Simvastatină  

 

Citiți cu atenție și în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizați acest medicament 

deoarece conține informații importante pentru dumneavoastră.

 

-

 

Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți.  

-

 

Dacă aveți orice întrebări suplimentare, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului 
sau asistentei medicale. 

Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l dați altor 
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleași semne de boală ca dumneavoastră. 

-

 

Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului 
sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest 
prospect. Vezi pct. 4. 

 
 

Ce găsiți în acest prospect

 

 

1.

 

Ce este SINTENAL și pentru ce se utilizează  

2.

 

Ce trebuie să știți înainte să utilizați SINTENAL  

3.

 

Cum să utilizați SINTENAL  

4.

 

Reacții adverse posibile  

5.

 

Cum se păstrează SINTENAL  

6.

 

Conținutul ambalajului și alte informații 

 
 

1.

 

Ce este SINTENAL și pentru ce se utilizează 

 
Simvastatina  aparţine  unui  grup  de  medicamente  denumite  statine.  Este  folosită  pentru  a  reduce 
cantitatea  de  substanţe  grase  din  sânge  denumite  colesterol  total,  „colesterol  dăunător”  (LDL-C)  şi 
trigliceride.  
Simvastatina  este  folosită  atunci  când  regimul  alimentar  şi  activităţile  fizice  singure,  nu  mai  sunt 
adecvate pentru controlul valorii de colesterol din sângele dumneavoastră.  
 
Dacă suferiţi sau aveţi un risc mare de apariţie a bolilor cardiace, simvastatina poate fi, de asemenea, 
folosită alături de regimul alimentar pentru a reduce riscul apariţiei bolilor care vă pot afecta inima şi 
vasele  de  sânge  şi  pentru  a  reduce  riscul  de  deces  datorat  acestor  boli,  chiar  dacă  valoarea 
colesterolului din sângele dumneavoastră este normală.  
 
 


Page 2
background image

 

2.

 

Ce trebuie să știți înainte să utilizați SINTENAL 

 
Nu utilizați SINTENAL:

 

dacă sunteți alergic la simvastatină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui 
medicament (enumerate la pct. 6), 

- dacă aveţi boli hepatice sau dacă testele sanguine arată că ficatul dumneavostră nu mai funcţionează 
normal;  
- dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi;  
- dacă utilizaţi concomitent unele medicamente care tratează:  
• infecţiile cauzate de fungi (itraconazol sau ketoconazol)  
• infecţiile cauzate de bacterii (eritromicină, claritromicină sau telitromicină)  
• infecţiile cu HIV (inhibitori de protează cum sunt indinavir, nelfinavir, ritonavir sau saquinavir)  
• depresia (nefazodonă).  
 

Atenționări și precauții  
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul înainte de a lua statine dacă: 
- aveţi insuficienţă respiratorie severă. 
 

Dacă  aveţi  o  valoare  mare  de  colesterol  în  sânge  (hipercolesterolemie),  este  nevoie  de  o  grijă 
deosebită,  chiar  dacă  o  valoare  mare  de  colesterol  nu  afectează  felul  în  care  vă  simţiţi.  Trebuie  să 
urmaţi recomandările de dietă date de către medicul dumneavoastră în timp ce luaţi acest medicament.  
Contactaţi-vă  medicul  imediat  dacă  apar  dureri  musculare,  sensibilitate  sau  slăbiciune  musculară 
inexplicabile (vezi pct. 4: „Reacţii adverse posibile”). Această recomandare se face deoarece, în rare 
ocazii, problemele musculare datorate simvastatinei pot fi grave.  
 
Datorită  riscului  de  apariţie  a  reacţiilor  adverse  la  nivelul  ficatului  şi  muşchilor,  trebuie  să  spuneţi 
medicului:  
-  despre orice afecţiuni medicale pe care le aveţi sau le-aţi avut în trecut, inclusiv orice fel de alergii;  
-  dacă consumaţi cantităţi mari de alcool etilic;  
-  dacă aţi avut afecţiuni hepatice;  
-  dacă aveţi afecţiuni renale;  
-  dacă aveţi disfuncţii ale glandei tiroide (glanda tiroidă nu mai funcţionează corespunzător);  
-  dacă aveţi mai mult de 70 de ani;  
-  dacă  aţi  avut  vreodată  probleme  musculare  în  timpul  tratamentului  cu  alte  medicamente  pentru 
scăderea colesterolului numite „statine” sau „fibraţi”;  
-  dacă dumneavoastră sau un membru de familie apropiat aveţi o afecţiune musculară ereditară.  
 
Medicul  dumneavoastră  vă  poate  solicita  să  faceţi  teste  sanguine  înainte  de  a  începe  tratamentul, 
pentru  a  verifica  dacă  ficatul  dumneavoastră  funcţionează  normal  şi,  de  asemenea,  după  începerea 
tratamentului, pentru a verifica felul în care ficatul dumneavoastră tolerează tratamentul.  
 
Dacă  urmează  să  efectuaţi  o  intervenţie  chirurgicală,  trebuie  să  anunţaţi  medicul  sau  personalul 
medical că luaţi simvastatină.  
Folosirea acestui medicament nu este recomandată la copii si adolescenţi.  

 
SINTENAL împreună cu alte medicamente

 

Datorită riscului crescut de apariţie a problemelor musculare (vezi, de asemenea, pct. 4) atunci când 
luaţi simvastatină alături de următoarele medicamente este foarte important să spuneţi medicului dacă 
luaţi:  
- ciclosporină, care este folosită în cazurile de transplant de organe, psoriazis sau dermatită atopică;  
- danazol, un androgen de sinteză folosit pentru tratamentul endometriozei;  
- medicamente pentru infecţiile fungice cum sunt itraconazol sau ketoconazol;  
-  alte  medicamente  care  scad  valorile  colesterolului  din  sânge,  de  tipul  fibraţilor  (de  exemplu: 
gemfibrozil sau benzafibrat);  
- antibiotice cum sunt eritromicină, claritromicină sau telitromicină, care tratează infecţii bacteriene;  


Page 3
background image

 

-  inhibitori  de  protează  HIV  cum  sunt  indinavir,  nelfinavir,  ritonavir  sau  saquinavir,  care  tratează 
infecţiile cu HIV;  
- nafazodonă, un medicament care tratează depresia;  
- amiodaronă, un medicament care tratează bătăile neregulate ale inimii;  
- verapamil sau diltiazem, care tratează afecţiuni ale inimii şi vaselor de sânge;  
-  doze  mari  de  acid  nicotinic  (≥  1g  pe  zi),  un  medicament  care  reduce  valoarea  colesterolului  din 
sângele dumneavoastră.  
 
Este, de asemenea, important să spuneţi medicului dacă luaţi anticoagulante (de exemplu warfarină, 
fenprocumonă  sau  acenocumarol)  utilizate  pentru  a  preveni  coagularea  sângelui  sau  dacă  luaţi 
fenofibrat, alt medicament care scade valoarea colesterolului din sângele dumneavoastră.  
Vă rugăm să spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte 
medicamente, inclusiv dintre cele eliberate fără prescripţie medicală.  
 

SINTENAL împreună cu alimente, băuturi și alcool 

Acest medicament poate fi luat înainte, în timpul sau după cină (vezi, mai jos, pct. 3). 
Trebuie evitat consumul de suc de grapefruit în timpul tratamentului. Sucul de grapefruit conţine una 
sau mai multe componente care pot afecta efectele simvastatinei.  

 
Sarcina, alăptarea și fertilitatea 

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, 
adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. 
Adresaţi-vă  medicului  dumneavoastră  sau  farmacistului  pentru  recomandări  înainte  de  a  lua  orice 
medicament.  
Nu luaţi simvastatină în timpul sarcinii.  
Simvastatina nu trebuie administrată dacă sunteţi gravidă, încercaţi să rămâneţi gravidă sau credeţi că 
sunteţi gravidă. Dacă aţi rămas gravidă în timpul tratamentului cu simvastatină, încetaţi administrarea 
acesteia  şi  adresaţi-vă  medicului  cât  mai  curând  posibil:  numai  medicul  dumneavoastră  poate  să  vă 
adapteze tratamentul în funcţie de starea dumneavoastră.  
Spuneţi medicului dacă doriţi să rămâneţi gravidă.  
 
Nu  luaţi  simvastatină  dacă  alăptaţi,  deoarece  nu  se  cunoaşte  dacă  medicamentul  trece  în  laptele 
matern.  
 

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor

 

Simvastatina nu influenţează sau are o influenţă neglijabilă asupra capacităţii de a conduce vehicule 
sau  de  a folosi  utilaje.  Totuşi,  când  conduceţi  vehicule  sau  folosiţi  utilaje,  trebuie  să aveţi  în  vedere 
faptul că au fost raportate, în rare cazuri, ameţeli.  
 

SINTENAL conține {numele excipientului(ților)}> 

Comprimatele filmate de SINTENAL conţin o glucidă numită lactoză. Dacă medicul dumneavoastră 
v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua 
acest medicament.  
Comprimatele filmate de SINTENAL conţin agenţii azo-coloranţi Ponceau 4R (E 124) şi tartrazină (E 
102), care pot provoca reacţii alergice.  
 
 

3.

 

Cum să utilizați SINTENAL 

 
Utilizați întotdeauna acest medicament exact așa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau 
farmacistul. Discutați cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteți sigur. 
 
 
 
 
 


Page 4
background image

 

Dozele recomandate pot fi cuprinse între 5 mg şi 80 mg pe zi.  
Medicul  dumneavoastră  vă  poate  ajusta  doza,  la  intervale  de  cel  puţin  4  săptămâni,  până  la  o  doză 
maximă zilnică de 80 mg.  
 
Doza zilnică de 80 mg este recomandată numai pentru pacienţii care au:  
- o valoare foarte mare al colesterolului în sânge (hipercolesterolemie severă)  
- un risc crescut de afecţiuni cardiace.  
 
Medicul dumneavoastră va stabili doza potrivită în funcţie de starea dumneavoastră de sănătate.  
 
În anumite cazuri, medicul dumneavoastră vă poate prescrie doze mai mici, în special:  
- dacă luaţi unele dintre medicamente menţionate mai sus (vezi „Utilizarea altor medicamente”)  
- dacă aveţi afecţiuni renale importante (insuficienţă renală severă)  
 
SINTENAL  se  administrează  oral.  Dacă  medicul  dumneavoastră  nu  v-a  recomandat  altfel,  luaţi 
comprimatele seara, cu un pahar mare de apă. Nu mestecaţi comprimatele.  
 
Acest medicament poate fi administrat în prezenţa sau în lipsa alimentelor.  
Pentru  a  trata  valorile  crescute  ale  colesterolului  din  sângele  dumneavoastră,  trebuie  să  urmaţi 
recomandările de regim alimentar date de medicul dumneavoastră pentru perioada în care luaţi acest 
medicament.  

 

Dacă  medicul  dumneavoastră  v-a  prescris  simvastatină  împreună  cu  un  chelator  al  acizilor  biliari 
(medicamente folosite pentru a vă scădea valoarea colesterolului), trebuie să luaţi SINTENAL la cel 
puţin 2 sau 4 ore de la administrarea chelatorilor acizilor biliari.  
 
Durata tratamentului  
Pentru ca simvastatina să aibă efect, nu uitaţi că medicamentul trebuie folosit regulat şi pentru atâta 
timp cât v-a recomandat medicul, chiar dacă aceasta durată este foarte lungă.  
Pentru a se asigura de folosirea adecvată a acestui medicament, medicul dumneavoastră vă va cere să 
efectuaţi analize în mod regulat, pentru a verifica dacă ficatul dumneavoastră tolerează tratamentul.  
 

Dozele în cazul funcţiei renale reduse 

 

Dacă funcţia rinichilor dumneavoastră este afectată sever, medicul vă poate prescrie o doză iniţială 
mai mică.  

 
Dozele pentru copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani 

 

Utilizarea simvastatinei nu este recomandată la copii şi adolescenţi, deoarece nu au fost încă stabilite 
eficacitatea şi siguranţa utilizării acesteia.  

 

Dozele pentru pacienţii vârstnici 

 

Nu este necesară ajustarea dozei. 
 

Dacă utilizați mai mult SINTENAL decât trebuie

 

Adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului.  

 
Dacă uitați să utilizați SINTENAL

 

Încercaţi să luaţi acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Totuşi, dacă aţi 
uitat să administraţi o doză, nu luaţi o doză dublă pentru a compensa comprimatul uitat. Continuaţi 
administrarea conform orarului obişnuit.  
 
 
 
 


Page 5
background image

 

 

Dacă încetați să utilizați SINTENAL 

Dacă  administrarea  de  simvastatină  este  oprită  brusc,  valoarea  colesterolului  din  sângele 
dumneavoastră poate să crească din nou. În consecinţă, este important să vă adresaţi medicului înainte 
de  oprirea  tratamentului. Medicul  dumneavoastră  vă  va  spune  dacă  vă  puteţi  opri tratamentul  şi  cel 
mai bun mod de a face acest lucru.

 

Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului 
dumneavoastră sau farmacistului sau asistentei medicale. 
 
 

4.

 

Reacții adverse posibile

 

 
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate 
persoanele. 
 
În mare parte, reacţiile adverse au fost raportate rar (au apărut la 1 sau mai mulţi de 1 din 10000 şi la 
mai puţin de 1 din 1000 de pacienţi trataţi).  
 
Următoarele reacţii adverse au fost raportate rareori:  

• 

Efecte musculare

: dureri musculare, sensibilitate musculară, slăbiciune musculară, crampe musculare 

(ocazional,  asociate  cu  creşterea  valorilor  enzimelor  musculare,  care  este  detectată  prin  analize  de 
sânge, atunci când o mostră de sânge este prelevată). În cazuri rare, problemele musculare pot fi grave 
şi pot conduce la leziuni ale rinichilor.  

Riscul afecţiunilor musculare este mai mare atunci când sunt administrate doze mai mari din acest 
medicament şi este mai mare la pacienţii ai căror rinichi nu funcţionează normal.  

Adresaţi-vă  imediat  medicului  dacă  aveţi  dureri  musculare,  sensibilitate  musculară  sau  slăbiciune 
musculară inexplicabile, deoarece în rare ocazii, afecţiunile musculare pot fi grave.  

• 

Efecte asupra sângelui

: reducerea numărului de celule roşii din sânge  

• 

Efecte  gastro-intestinale

:  constipaţie,  dureri  abdominale,  flatulenţă,  indigestie,  diaree,  greaţă, 

vărsături, inflamarea pancreasului (pancreatită).  

• 

Efecte hepatice

: hepatită, icter, valori anormale ale testelor funcţiei hepatice.  

• 

Efecte asupra pielii şi a părului

: erupţie trecătoare pe piele, mâncărimi, căderea părului  

• 

Efecte  neurologice

:  durere  de  cap,  senzaţie  de  amorţeală  sau  de  înţepături,  ameţeală,  oboseală, 

disfuncţii (tulburări) ale nervilor la nivelul membrelor (neuropatie periferică).  

•  Pot  să  apară  reacţii  alergice.  Semnele  includ  umflarea  feţei,  a  buzelor,  a  limbii  şi/sau  a  gâtului. 
Aceste  alergii  pot  cauza  dificultăţi  în  respiraţie,  inflamarea  vaselor  de  sânge  (vasculită),  reducerea 
numărului trombocitelor din sânge (trombocitopenie), o creştere a numărului de „eozinofile”, un tip de 
globule  albe  sanguine  (eozinofilie),  dureri  sau  inflamaţii  ale  articulaţiilor,  mâncărimi  asociate  cu 
urticarie,  cazuri  rare  de  vânătăi  (contuzii),  roşeaţă  temporară  (cu  senzaţie  de  fierbinte),  o  reacţie  pe 
piele la expunerea la soare sau raze UV, o boală inflamatorie a pielii (dermatomiozită), febră, senzaţie 
de sufocare şi o stare generală proastă.  

Alte reacţii adverse posibile: 

-

 

tulburări ale somnului, incluzând insomnie şi coşmaruri; 

-

 

pierderi de memorie; 

-

 

tulburări sexuale; 

-

 

depresie; 

-

 

probleme de respiraţie, incluzând tuse persistentă şi/sau scurtarea respiraţiei sau febră. 

 

Dacă credeţi că aveţi simptomele unei reacţii alergice, opriţi tratamentul cu simvastatină şi solicitaţi de 
urgenţă îngrijire medicală.  


Page 6
background image

 

 

Raportarea reacțiilor adverse 

Dacă  manifestaţi  orice  reacţii  adverse,  adresaţi-vă  medicului  dumneavoastră  sau  farmacistului. 
Acestea  includ  orice  reacţii  adverse  nemenţionate  în  acest  prospect.  De  asemenea,  puteţi  raporta 
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate 
pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. 
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa 
acestui medicament.

 

 
 

5.

 

Cum se păstrează SINTENAL 

 
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. 
 
A nu se utiliza după data de expirare înscrisă pe cutie şi pe blister (după EXP.). Data de expirare se 
referă la ultima zi a lunii respective.  
A se păstra la temperaturi sub 25°C, în ambalajul original.  
 
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să 
aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

 

 
 

6.

 

Conținutul ambalajului și alte informații 

 

Ce conține SINTENAL  
SINTENAL 10 mg, comprimate filmate 

 

- Substanţa activă este simvastatina. Un comprimat filmat conţine 10 mg simvastatină.  
- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon pregelatinizat, celuloză microcristalină, acid 
citric  anhidru,  acid  ascorbic,  butilhidroxianisol,  amidonglicolat  de  sodiu,  stearat  de  magneziu, 
hipromeloză, macrogol 6000, dioxid de titan (E 171), talc, Ponceau 4R (E 124), tartrazină (E 102).  
 

SINTENAL 20 mg, comprimate filmate 

 

- Substanţa activă este simvastatina. Un comprimat filmat conţine 20 mg simvastatină.  
- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon pregelatinizat, celuloză microcristalină, acid 
citric  anhidru,  acid  ascorbic,  butilhidroxianisol,  amidonglicolat  de  sodiu,  stearat  de  magneziu, 
hipromeloză, macrogol 6000, dioxid de titan (E 171), talc, Ponceau 4R (E 124), tartrazină (E 102).  
 

SINTENAL 40 mg, comprimate filmate 

 

- Substanţa activă este simvastatina. Fiecare comprimat filmat conţine 40 mg simvastatină.  
- Celelalte componente sunt: lactoză monohidrat, amidon pregelatinizat, celuloză microcristalină, acid 
citric  anhidru,  acid  ascorbic,  butilhidroxianisol,  amidonglicolat  de  sodiu,  stearat  de  magneziu, 
hipromeloză, macrogol 6000, dioxid de titan (E 171), talc, Ponceau 4R (E 124), tartrazină (E 102).  

 
Cum arată SINTENAL și conținutul ambalajului 
 
SINTENAL 10 mg, 

se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, de culoare roz-deschis, 

marcate cu “SV 10” pe una din feţe şi cu o linie mediană pe cealaltă faţă.  

 
SINTENAL 20 mg, 

se prezintă sub formă de comprimatele filmate rotunde, de culoare galben-deschis, 

marcate cu “SV 20” pe una din feţe şi cu o linie mediană pe cealaltă faţă.  

 
SINTENAL 40 mg, 

se prezintă sub formă de comprimate filmate rotunde, de culoare roşu-cărămiziu, 

marcate cu “SV 40” pe una din feţe şi cu o linie mediană pe cealaltă faţă.  
 
SINTENAL este ambalat în cutii cu 3 blistere a câte 10 comprimate filmate.  
 


Page 7
background image

 

Deținătorul autorizației de punere pe piață  

S.C. AC HELCOR PHARMA S.R.L.  
Str. Dr. Victor Babeş, nr. 50, Baia Mare 
România  
 

Fabricant

 

S.C. AC HELCOR S.R.L.  
Str. Dr. Victor Babeş, nr. 62, Baia Mare 
România  
 

Acest prospect a fost revizuit în iunie 2019.