EVERTAS 4,6 mg/24 h - PROSPECT

Prospectul pentru EVERTAS 4,6 mg/24 h - de la indicatii si contraindicatii, la compozitie, interactiuni, mod de administare, precautii si reactii adverse posibile
Denumire comercială: EVERTAS 4,6 mg/24 h
Substanța activă: RIVASTIGMINUM
Concentrația: 4,6mg/24h
Cod atc: N06DA03
Acțiune terapeutică: MEDICAMENTE PENTRU TRATAMENTUL DEMENTEI ANTICOLINESTERAZICE
Prescripție: PRF
Prospect: http://www.anm.ro/_/_PRO/PRO_11677_17.04.19.pdf
Ambalaj: Cutie cu 30 plicuri din material multilaminat din hartie/tereftalat de polietilena/aluminiu/poliacrilonitril , a cate un plasture transdermic
Cod cim: W60439002
Firma producătoare: ACINO AG - GERMANIA
Conținut prospect:
Page 1
background image

 

1

 

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ  NR. 11677/2019/01-02-03-04                          

 

         

Anexa 1 
 

 

 

 

 

 

     

NR. 11678/2019/01-02-03-04                

 

       Prospect 

 

 
 
 

Prospect: Informaţii pentru utilizator

 

Evertas  4,6 mg/24 h plasture transdermic 
Evertas  9,5 mg/24 h plasture transdermic 

rivastigmină 

 

Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament 
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.

 

-

 

Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. 

-

 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 

-

 

Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor 
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră. 

-

 

   Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.  
   Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4. 

 

Ce găsiţi în acest prospect: 

1. 

Ce este Evertas  şi pentru ce se utilizează 

2. 

Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Evertas  

3. 

Cum să utilizaţi Evertas  

4. 

Reacţii adverse posibile 

5.

 

Cum se păstrează Evertas  

6. 

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii 

 
 

1.

 

Ce este Evertas  şi pentru ce se utilizează 

 
Substanţa activă din Evertas este rivastigmina. 
 
Rivastigmina aparţine unei clase de substanţe numite inhibitori ai colinesterazei. La pacienţii cu demenţă 
Alzheimer, anumite celule nervoase mor la nivelul creierului, determinând reducerea concentraţiilor 
neurotransmiţătorului acetilcolină (o substanţă care permite celulelor nervoase să comunice între ele). 
Rivastigmina acţionează prin blocarea enzimelor care distrug acetilcolina: acetilcolinesterază şi 
butirilcolinesterază. Blocând aceste enzime, rivastigmina permite creşterea concentraţiilor de 
acetilcolină la nivelul creierului, contribuind la reducerea simptomelor bolii Alzheimer. 
 
Evertas este utilizat pentru tratamentul pacienţilor adulţi cu demenţă Alzheimer uşoară până la 
moderat severă, o boală a creierului progresivă, care afectează treptat memoria, capacitatea 
intelectuală şi comportamentul. 
 
 

2.

 

Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Evertas  

 
Nu utilizaţi Evertas:  

dacă sunteţi alergic la rivastigmină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui 

medicament (enumerate la pct. 6). 

dacă aţi avut vreodată o reacţie alergică la un tip asemănător de medicament (derivaţi de 
carbamat). 

dacă prezentaţi o reacţie la nivelul pielii care se extinde dincolo de dimensiunea plasturelui, dacă 
prezentaţi o reacţie adversă locală mai intensă (cum sunt vezicule, inflamaţie a pielii care se 


Page 2
background image

 

agravează, umflare) şi dacă situaţia nu se ameliorează în 48 de ore de la îndepărtarea plasturelui 
transdermic. 

Dacă acest lucru este valabil pentru dumneavoastră, spuneţi medicului dumneavoastră şi nu aplicaţi 
Evertas  plasturi transdermici. 

 
Atenţionări şi precauţii 

Înainte să utilizaţi Evertas adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului: 

dacă aveţi, sau aţi avut vreodată, ritm neregulat sau lent al inimii. 

dacă aveţi, sau aţi avut vreodată, ulcer gastric activ. 

dacă aveţi, sau aţi avut vreodată, dificultăţi la urinare. 

dacă aveţi, sau aţi avut vreodată, crize convulsive. 

dacă aveţi, sau aţi avut vreodată, astm bronşic sau o boală respiratorie severă. 

dacă aveţi tremor. 

dacă aveţi o greutate corporală redusă. 

dacă prezentaţi reacţii gastro-intestinale cum sunt greaţă, vărsături şi diaree. Este posibil să vă 

deshidrataţi (să pierdeţi prea multe lichide) dacă vărsăturile sau diareea sunt prelungite. 

dacă aveţi insuficienţă hepatică. 

Dacă vă aflaţi în oricare dintre aceste situaţii, este posibil să fie necesar ca medicul dumneavoastră 
să vă monitorizeze mai îndeaproape în timpul tratamentului cu acest medicament. 
 
Dacă nu aţi aplicat un plasture pentru mai mult de trei zile, nu-l aplicaţi pe următorul înainte de 
a discuta cu medicul dumneavoastră. 
 

 

Copii şi adolescenţi

 

Evertas nu are utilizare relevantă la copii şi adolescenţi în tratamentul bolii Alzheimer. 
 

Evertas împreună cu alte medicamente 

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să 
luaţi orice alte medicamente. 
 
Evertas poate interacţiona cu medicamentele anticolinergice, dintre care unele sunt medicamente 
utilizate pentru ameliorarea spasmelor sau a crampelor abdominale (de exemplu, diciclomin), în 
tratamentul bolii Parkinson (de exemplu, amantadină) sau în prevenirea răului de mişcare (de 
exemplu, difenhidramină, scopolamină sau meclizină). 
 
Plasturii transdermici de Evertas nu trebuie administraţi în acelaşi timp cu metoclopramidă (un 
medicament utilizat pentru a atenua sau preveni greaţa şi vărsăturile). Administrarea concomitentă 
a celor două medicamente poate duce la probleme, cum sunt membre rigide şi tremuratul mâinilor. 
 
Dacă trebuie să vi se efectueze o intervenţie chirurgicală în timpul utilizării Evertas  plasturi 
transdermici, spuneţi medicului dumneavoastră că utilizaţi aceşti plasturi, deoarece ei pot creşte 
efectele unor relaxante musculare în timpul anesteziei. 
 
Se recomandă precauţie atunci când plasturii transdermici Evertas sunt administraţi împreună cu 
beta-blocante (medicamente cum este atenolol, utilizat în tratarea hipertensiunii arteriale, anginei 
pectorale şi altor boli ale inimii). Administrarea concomitentă a celor două medicamente poate duce 
la probleme, cum este încetinirea ritmului inimii (bradicardie), care duce la leşin sau pierderea 
conştienţei. 
 

Sarcina, alăptarea şi fertilitatea 

Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, 
adresaţi-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. 
 
Dacă sunteţi gravidă, trebuie să se evalueze beneficiile utilizării Evertas  în raport cu posibilele 
efecte asupra copilului dumneavoastră nenăscut. Evertas  nu trebuie utilizat în timpul sarcinii, cu 
excepţia cazurilor în care este absolut necesar. 
 


Page 3
background image

 

Nu trebuie să alăptaţi în timpul tratamentului cu Evertas plasturi transdermici. 

 
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor

 

Medicul vă va spune dacă boala dumneavoastră vă permite să conduceţi vehicule şi să folosiţi utilaje în 
condiţii  de  siguranţă.  Evertas  plasturi  transdermici  poate  determina  leşin  sau  stare  de  confuzie 
severă.  Dacă  aveţi  senzaţie  de  leşin  sau  vă  simţiţi  confuz,  nu  conduceţi  vehicule,  nu  folosiţi 
utilaje şi nu efectuaţi orice alte activităţi care necesită atenţie. 
 
 

3.

 

Cum să utilizaţi Evertas  

 
Utilizaţi întotdeauna Evertas  exact aşa cum este descris în acest prospect sau cum v-a spus medicul 
dumneavoastră. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. 
 

IMPORTANT:

 

Scoateţi plasturele aplicat anterior înainte de a aplica UNUL nou. 
Purtaţi un singur plasture Evertas pe zi.

 

Nu tăiaţi plasturele în bucăţi. 
Apăsaţi bine plasturele cu palma timp de minimum 30 de secunde. 

 

Cum să începeţi tratamentul 

Medicul dumneavoastră vă va spune care plasture transdermic Evertas  este cel mai indicat pentru 
dumneavoastră. 
Tratamentul se începe, de obicei, cu Evertas 4,6 mg/24 ore. 
Doza zilnică obişnuită recomandată este Evertas 9,5 mg/24 ore. Dacă este bine tolerată, medicul 
curant poate lua în considerare creşterea dozei la 13,3 mg/24 h (o concentraţie a dozei de 13,3 
mg/24 h nu poate fi obţinută cu acest medicament. În cazul în care trebuie administrată 
această concentraţie, vă rugăm să utilizaţi alte medicamente care conţin rivastigmină, pentru 
care sunt disponibili plasturi transdermici cu concentraţia de 13,3 mg/24 h). 
Aplicaţi numai un singur plasture Evertas odată şi înlocuiţi-l cu unul nou după 24 ore. 
În cursul tratamentului, medicul dumneavoastră vă poate modifica doza în funcţie de necesităţile 
dumneavoastră individuale. 
 
Dacă nu aţi aplicat un plasture pentru mai mult de trei zile, nu-l aplicaţi pe următorul înainte de a 
discuta cu medicul dumneavoastră. Tratamentul cu plasturi transdermici poate fi reluat cu aceeaşi 
doză, dacă administrarea nu a fost întreruptă pe o perioadă mai mare de trei zile. În caz contrar, 
medicul dumneavoastră vă va recomanda reînceperea tratamentului cu Evertas  4,6 mg/24 h. 
 
Evertas poate fi utilizat cu alimente, băuturi şi alcool. 

 
Unde să vă aplicaţi plasturele transdermic Evertas 

Înainte de a aplica un plasture, asiguraţi-vă că pielea dumneavoastră este curată, uscată, fără păr, nu 
prezintă urme de pudră, ulei, cremă hidratantă sau loţiune care ar putea împiedica lipirea corectă a 
plasturelui pe piele, nu prezintă tăieturi, erupţie cutanată tranzitorie şi/sau iritaţii. 

Îndepărtaţi cu atenţie orice plasture existent înainte de a aplica un plasture nou.

 Mai mulţi 

plasturi aplicaţi pe corpul dumneavoastră v-ar putea expune la o cantitate excesivă din acest 
medicament, care ar putea fi potenţial periculoasă. 
Aplicaţi 

UN 

plasture pe zi, 

NUMAI LA NIVELUL UNUIA 

dintre posibilele locuri, conform 

diagramelor următoare: 
 

- braţul stâng 

sau 

braţul drept 

 

- partea superioară a pieptului, stânga 

sau 

dreapta 

(evitaţi aplicarea pe mamelon)

 

 

- partea superioară a spatelui, stânga 

sau 

dreapta 

 

- partea inferioară a spatelui, stânga 

sau 

dreapta 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

   

 


Page 4
background image

 

 

La fiecare 24 de ore, scoateţi plasturele anterior înainte de a-l aplica pe cel NOU NUMAI LA 
NIVELUL UNUIA dintre următoarele locuri posibile. 

 

 

 
De fiecare dată când schimbaţi plasturele, trebuie să scoateţi plasturele din ziua anterioară, 
înainte să aplicaţi unul nou pe o altă porţiune de piele (de exemplu, pe partea dreaptă a corpului 
într-o zi, apoi pe partea stângă în ziua următoare, şi pe partea superioară a corpului într-o zi, apoi 
pe partea inferioară a corpului în ziua următoare). Nu aplicaţi un nou plasture în acelaşi loc pe 
piele de două ori în decurs de 14 zile. 

 
Cum să vă aplicaţi plasturele transdermic Evertas 

Plasturii Evertas sunt plasturi din plastic subţire, de culoarea bronzului, care se lipesc pe piele. Fiecare 
plasture este sigilat într-un plic care îl protejează până când sunteţi gata să îl aplicaţi. Nu deschideţi 
plicul sau nu scoateţi un plasture decât exact înainte de a-l aplica. 
 

 

 
 
Scoateţi cu atenţie plasturele existent înainte de a-l aplica pe cel 
nou. 
Pacienţii care încep tratamentul pentru prima dată şi pacienţii care 

reîncep administrarea de rivastigmină după întreruperea 
tratamentului trebuie să înceapă cu ilustraţia a doua. 
 
 

 
 

 

 

 

 
Fiecare plasture este sigilat în propriul plic protector. Trebuie să 
deschideţi plicul doar când sunteţi gata să aplicaţi plasturele. 
Tăiaţi plicul în zona ambelor semne care indică o foarfecă, dar nu 
mai departe de linia indicată. Rupeţi plicul pentru deschidere. Nu 


Page 5
background image

 

tăiaţi pe toată lungimea plicului, pentru a evita deteriorarea plasturelui. 
 
Scoateţi plasturele din plic. 
Îndepărtaţi folia protectoare din partea de sus, de culoarea pielii, a plasturelui, şi aruncaţi-o. 

 
 

 

 

 
 
Un înveliş protector acoperă partea adezivă a plasturelui. 
Dezlipiţi una din părţile învelişului protector şi nu atingeţi 
partea adezivă a plasturelui cu degetele. 
 
 
 
 
 
 

 

 

 

 

 

 
Aplicaţi partea adezivă a plasturelui pe partea superioară sau 
inferioară a spatelui, sau pe braţ, sau pe piept şi apoi dezlipiţi cea 
de-a doua parte a învelişului protector. 
 
 
 

 

 
 
 
Apoi apăsaţi cu putere plasturele în locul respectiv cu mâna, timp de 
cel puţin 30 de secunde, cu ajutorul palmei, pentru a vă asigura că 
marginile sunt bine lipite. 
 
 
 
 
Dacă acest lucru vă ajută, puteţi scrie, de exemplu, ziua din 

săptămână, pe plasture cu un pix subţire. 
 
Plasturele trebuie purtat în mod continuu până în momentul înlocuirii cu unul nou. Puteţi încerca diferite 
locuri atunci când aplicaţi un nou plasture, pentru a le găsi pe cele care sunt cele mai convenabile 
pentru dumneavoastră şi în zone în care îmbrăcămintea nu se freacă de plasture. 

 
Cum să vă îndepărtaţi plasturele transdermic Evertas 

Trageţi uşor de o margine a plasturelui pentru a-l dezlipi încet de pe piele. Dacă pe piele vă rămân 
resturi de adeziv, spălaţi uşor zona cu apă călduţă şi săpun moale sau utilizaţi ulei pentru copii pentru a 
îndepărta urmele. Nu trebuie utilizate alcool sau alte lichide dizolvante (dizolvant pentru ojă sau alţi 
solvenţi). 
 
Trebuie să vă spălaţi mâinile cu apă şi săpun după îndepărtarea plasturelui. În cazul contactului cu 
ochii sau dacă ochii se înroşesc după manipularea plasturelui, ochii se clătesc imediat cu apă din 
abundenţă şi se solicită asistenţă medicală dacă simptomele nu dispar.

 

 
Puteţi purta plasturele transdermic Evertas când faceţi baie, când înotaţi sau staţi la soare? 

Îmbăierea, înotul sau duşul nu afectează, în principiu, plasturele. Asiguraţi-vă că plasturele nu se 
desprinde în timpul acestor activităţi. 


Page 6
background image

 

Nu expuneţi plasturele la surse de căldură externe (de exemplu, lumină solară excesivă, saune, 
solariu) pentru perioade lungi de timp. 

 
Ce trebuie făcut dacă se desprinde un plasture 

Dacă se desprinde un plasture, aplicaţi unul nou pentru restul zilei, apoi înlocuiţi-l la ora 
obişnuită, în ziua următoare. 

 
Când şi pentru cât timp trebuie să vă aplicaţi plasturele transdermic Evertas? 

Pentru a beneficia de tratament, trebuie să aplicaţi câte un nou plasture în fiecare zi, preferabil în acelaşi 
moment al zilei. 
Aplicaţi numai câte un plasture Evertas odată şi înlocuiţi-l cu unul nou la 24 de ore. 

 
Dacă utilizaţi mai mult Evertas decât trebuie 

Dacă aplicaţi accidental mai mult de un plasture, îndepărtaţi toţi plasturii de pe piele, apoi 
informaţi-vă medicul că aţi aplicat din greşeală mai mulţi plasturi. Este posibil să aveţi nevoie de 
îngrijire medicală. Unele persoane care au utilizat din greşeală o cantitate prea mare de 
rivastigmină au prezentat greaţă, vărsături, diaree, tensiune arterială mare şi halucinaţii. De 
asemenea, pot să apară bătăi lente ale inimii şi leşin. 

 

 

Dacă uitaţi să utilizaţi Evertas  

În cazul în care constataţi că aţi uitat să aplicaţi un plasture, aplicaţi imediat unul. Puteţi aplica 
următorul plasture la ora obişnuită, în ziua următoare. Nu aplicaţi doi plasturi pentru a-l compensa 
pe cel uitat. 

 
Dacă încetaţi să utilizaţi Evertas   

Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă întrerupeţi utilizarea plasturelui. 
 
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului 
dumneavoastră sau farmacistului. 

 

 

4.  Reacţii adverse posibile

 

 
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar 
la toate persoanele. 
 
Este posibil să prezentaţi mai frecvent reacţii adverse când începeţi să utilizaţi medicamentul sau 
când creşteţi doza. De regulă, reacţiile adverse vor dispărea lent, pe măsură ce organismul 
dumneavoastră se obişnuieşte cu medicamentul. 

 
Scoateţi plasturele şi informaţi-l imediat pe medicul dumneavoastră dacă observaţi oricare dintre 
reacţiile adverse care ar putea deveni grave: 
Frecvente 

(pot afecta până la 1 din 10 persoane): 

 

pierdere a poftei de mâncare; 

 

senzaţie de ameţeală; 

 

stare de agitaţie şi somnolenţă; 

 

incontinenţă urinară (incapacitatea de a reţine urina în mod adecvat). 

 

Mai puţin frecvente

 (pot afecta până la 1 din 100 persoane): 

 

probleme cu ritmul bătăilor inimii, cum sunt bătăi prea lente;  

 

vederea unor lucruri care nu există în realitate (halucinaţie); 

 

ulcer la nivelul stomacului; 

 

deshidratare (pierdere a prea multor lichide); 

 

hiperactivitate (nivel crescut de activitate, stare de agitaţie); 

 

agresivitate. 

 


Page 7
background image

 

Rare 

(pot afecta până la 1 din 1000 persoane): 

 

căderi. 

 

Foarte rare 

(pot afecta până la 1 din 10000 persoane): 

 

rigiditate a braţelor sau picioarelor; 

 

tremor al mâinilor. 

 

Cu frecvenţă necunoscută 

(frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): 

 

reacţie alergică la locul de aplicare a plasturelui, cum sunt vezicule sau inflamaţie a pielii 

 

agravare a bolii Parkinson sau apariţie de simptome similare - cum sunt tremor, rigiditate şi 
târâire a picioarelor; 

 

inflamaţie a pancreasului - semnele includ durere severă în partea superioară a abdomenului, 
asociată adesea cu greaţă sau vărsături; 

 

bătăi rapide sau neregulate ale inimii; 

 

tensiune arterială mare; 

 

crize (episoade) convulsive; 

 

tulburări ale ficatului (îngălbenirea pielii şi a albului ochilor, urină de culoare anormal de 
închisă sau greaţă inexplicabilă, vărsături, oboseală şi lipsa poftei de mâncare); 

 

modificări ale analizelor care arată cât de bine funcţionează ficatul dumneavoastră; 

 

agitaţie; 

 

coşmaruri. 

 
Scoateţi plasturele şi informaţi-l pe medicul dumneavoastră dacă observaţi oricare dintre reacţiile 
adverse de mai sus. 
 

Reacţii adverse suplimentare care au fost raportate cu rivastigmină sub formă de capsule sau 
soluţie orală şi care pot apărea şi la aplicarea plasturelui:

 

 
Frecvente

 (pot afecta până la 1 din 10 persoane): 

 

prea multă salivă; 

 

pierdere a poftei de mâncare; 

 

agitaţie; 

 

stare generală de rău; 

 

tremor sau stare de confuzie; 

 

transpiraţie în exces. 

 
Mai puţin frecvente

 (pot afecta până la 1 din 100 persoane): 

 

bătăi neregulate ale inimii (de exemplu, bătăi rapide); 

 

probleme de somn; 

 

căderi accidentale. 

 
Rare 

(pot afecta până la 1 din 1000 persoane): 

 

crize (episoade) convulsive; 

 

ulcer la nivelul duodenului; 

 

durere în piept - aceasta poate fi cauzată de un spasm al muşchiului inimii. 

 
Foarte rare 

(pot afecta până la 1 din 10000 persoane): 

 

tensiune arterială mare; 

 

inflamaţie a pancreasului - semnele includ durere severă în partea superioară a abdomenului, 
asociată adesea cu greaţă sau vărsături; 

 

sângerări gastro-intestinale - sânge în scaun sau vărsături cu sânge; 

 

vederea unor lucruri care nu există în realitate (halucinaţii); 

 

unele persoane care au avut vărsături severe şi au prezentat o ruptură a tubului care uneşte gura şi 
stomacul (esofag). 

 


Page 8
background image

 

Raportarea reacțiilor adverse

 

Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea 
includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta 
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate 
pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. 
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale 
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1 
București 011478- RO 
Tel: + 4 0757 117 259 
Fax: +4 0213 163 497 
e-mail:  

[email protected]

 
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa 
acestui medicament. 
 
 

5.  Cum se păstrează Evertas  
 

Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor. 
 
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie şi plic după EXP. Data de 
expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 
 
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare. 
 
A se ţine plasturele transdermic în plic până în momentul utilizării. 
Nu utilizaţi niciun plasture deteriorat sau care prezintă semne de deschidere anterioară. 
 
După îndepărtarea unui plasture, îndoiţi-l cu părţile lipicioase în interior şi apăsaţi. Puneţi plasturele 
folosit în plic şi aruncaţi-l astfel încât să nu fie la îndemâna copiilor. Nu vă atingeţi ochii cu degetele şi 
spălaţi-vă mâinile cu apă şi săpun după ce aţi scos plasturele.  
 
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să 
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 
 
 

6.  Conţinutul ambalajului şi alte informaţii 
 
Ce conţine Evertas  

Substanţa activă este rivastigmina.

 

Evertas 4,6 mg/24 h plasture transdermic: fiecare plasture eliberează rivastigmină 4,6 mg în 24 ore, are 
4,6 cm

2

 şi conţine rivastigmină 6,9 mg.

 

Evertas 9,5 mg/24 h plasture transdermic: fiecare plasture eliberează rivastigmină 9,5 mg în 24 ore, are 
9,2 cm

2

 şi conţine rivastigmină 13,8 mg. 

 
Celelalte componente sunt: 
 

Matrice: 

 

- poli [(2-etilhexil)acrilat, vinilacetat] 

  

- poli-isobutenă cu greutate moleculară medie şi mare 

 

- dioxid de siliciu coloidal anhidru 

 

- parafină, lichid uşor 

 

Învelişul protector de suport: 

 

- membrană din poliester acoperită cu polietilenă/răşină termoplastică/aluminiu. 

 

Învelişul protector de eliberare: 

 

- film poliesteric, acoperit cu fluoropolimer 

 

Cerneală portocalie pentru inscripţionare. 

 


Page 9
background image

 

Cum arată Evertas  şi conţinutul ambalajului 

Fiecare plasture transdermic este un plasture subţire. Stratul exterior este de culoarea bronzului 
şi este inscripţionat cu cerneală portocalie cu următoarele: 
-   “RIV-TDS 4.6 mg/24 h” 
-   “RIV-TDS 9.5 mg/24 h” 
 
Un plasture transdermic este sigilat într-un plic. Plasturii sunt disponibili în cutii cu 7 sau 30 plicuri 
şi în ambalaje colective cu 60 sau 90 plicuri. Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie 
comercializate. 
 

Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă 

Zentiva, k.s. 
U kabelovny 130, Dolní Měcholupy, 102 37, Praga 10, Republica Cehă 
 

Fabricantul

 

Luye Pharma AG 
Am Windfeld 35, 83714 Miesbach 
Germania 
 

Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub 
următoarele denumiri comerciale: 
 

Germania 

Evertas 4,6 mg/24 Stunden transdermales Pflaster 

Germania 

Evertas 9,5 mg/24 Stunden transdermales Pflaster 

Polonia 

Evertas 

Polonia 

Evertas 

România 

Evertas 4,6 mg/24 h plasture transdermic 

România 

Evertas 9,5 mg/24 h plasture transdermic 

 
Pentru orice informaţii despre acest medicament, vă rugăm să contactaţi reprezentanţii locali ai 
deţinătorului autorizaţiei de punere pe piaţă:  
ZENTIVA S.A. 
Tel: +4 021.304.7597 
e-mail: [email protected] 

 
Acest prospect a fost aprobat în aprilie 2019.

 


EVERTAS 4,6 mg/24 h se mai gaseste sub urmatorul ambalaj:

Cutie cu 7 plicuri din material multilaminat din hartie/tereftalat de polietilena/aluminiu/poliacrilonitril , a cate un plasture transdermic

2 cutii cu 60 (2x30) plicuri din material multilaminat din hartie/tereftalat de polietilena/aluminiu/poliacrilonitril , a cate un plasture transdermic (ambalaj colectiv)

2 cutii cu 90 (3x30) plicuri din material multilaminat din hartie/tereftalat de polietilena/aluminiu/poliacrilonitril , a cate un plasture transdermic (ambalaj colectiv)