1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 9928/2017/01-02-03
Anexa 1
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală
Ibuprofen
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizaţi acest medicament,
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Utilizaţi întotdeauna acest medicament conform indicaţiilor din acest prospect sau indicaţiilor medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
-
Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
-
Întrebaţi farmacistul dacă aveţi nevoie de mai multe informaţii sau recomandări.
-
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
-
Dacă după 24 ore (la copiii cu vârsta de 3-6 luni) sau 3 zile (la copiii cu vârsta de peste 6 luni) copilul
căruia îi dați acest medicament nu se simte mai bine sau în cazul în care considerați că se simte mai
rău, trebuie să vă adresaţi unui medic.
Ce găsiţi în acest prospect:
1.
Ce este
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală şi pentru ce se utilizează
2.
Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală
3.
Cum să utilizați Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală
4.
Reacţii adverse posibile
5.
Cum se păstrează Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală
6.
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1.
Ce este
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală şi pentru ce se utilizează
Acest medicament conține ibuprofen, care aparține unui grup de medicamente denumite antiinflamatoare
nesteroidiene (AINS), care acționează pentru ameliorarea durerii și inflamației și reduc febra (scad
temperatura ridicată).
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală este utilizat la copii și sugari cu vârsta de 3 luni și peste
această vârstă pentru tratamentul simptomatic, de scurtă durată, al durerii ușoare până la moderate și febrei.
Trebuie să vă adresați medicului dumneavoastră în cazul în care copilul dumneavoastră nu se simte mai bine
sau considerați că acesta se simte mai rău după 24 ore (la copiii cu vârsta de 3-6 luni) sau 3 zile (la copiii cu
vârsta de peste 6 luni).
2.
Ce trebuie să ştiţi înainte să utilizaţi Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală
Nu administrați Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală copilului dumneavoastră în cazul
în care:
copilul dumneavoastră este alergic la ibuprofen sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui
medicament (enumerate la pct. 6)
copilul dumneavoastră a avut vreodată o reacție (de exemplu, astm bronșic, secreții nazale, erupții
trecătoare pe piele, umflare a feței, limbii, buzelor sau gâtului) după ce a luat acid acetilsalicilic sau alte
antiinflamatoare nesteroidiene (AINS)
copilul dumneavoastră prezintă tulburări de formare a sângelui neclarificate
copilul dumneavoastră prezintă sângerare la nivelul creierului (hemoragie cerebrovasculară) sau alte
sângerări active
2
copilul dumneavoastră prezintă sau a prezentat două sau mai multe episoade de ulcer, perforație sau
sângerare la nivelul stomacului
copilul dumneavoastră a prezentat vreodată sângerare la nivelul stomacului sau intestinului sau perforație
cauzate de administrarea AINS
copilul dumneavoastră are insuficiență severă la nivelul ficatului, rinichilor sau inimii
copilul dumneavoastră prezintă pierdere semnificativă de lichide (cauzată de vărsături, diaree sau
consum insuficient de lichide).
Adulții care utilizează acest medicament trebuie să știe că
Ibuprofen Nutra Essential
20 mg/ml
suspensie orală este contraindicat și în ultimele 3 luni de sarcină.
Atenţionări şi precauţii
Adresaţi-vă
medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte să utilizaţi Ibuprofen Nutra Essential 20
mg/ml suspensie orală în cazul în care:
copilul dumneavoastră suferă de o tulburare ereditară de formare a sângelui (porfirie intermitentă acută)
copilul dumneavoastră prezintă tulburări de sângerare
copilul dumneavoastră are funcția rinichilor afectată
copilul dumneavoastră are probleme ale ficatului
copilul dumneavoastră are sau a avut boli intestinale inflamatorii cronice (cum este boala Crohn sau
colita ulcerativă)
copilul dumneavoastră are LES (lupus eritematos sistemic, o boală a sistemului imunitar care afectează
țesutul conjunctiv și care cauzează dureri articulare, modificări ale pielii și tulburări ale altor organe) sau
o boală a țesutului conjunctiv mixt
copilul dumneavoastră are sau a avut tensiune arterială mare sau probleme cu inima
copilul dumneavoastră prezintă reacții grave la nivelul pielii, cum sunt dermatita exfoliativă, sindromul
Stevens-Johnson și necroliza epidermică toxică. Utilizarea ibuprofenului trebuie oprită imediat, la prima
apariție a erupției trecătoare pe piele, a leziunilor la nivelul mucoaselor sau a oricăror altor semne de
reacție alergică
copilul dumneavoastră are sau a avut astm bronșic sau boli alergice, deoarece pot apărea dificultăți la
respirație
copilul dumneavoastră are rinită alergică, polipi nazali sau boli respiratorii obstructive cronice, deoarece
există un risc crescut de apariție a reacțiilor alergice. Reacțiile alergice se pot manifesta ca episoade de
astm bronșic (așa numitul astm bronșic indus de analgezice), umflare a pielii (edem Quincke) sau erupție
trecătoare pe piele
copilul dumneavoastră tocmai a suferit o intervenție chirurgicală majoră
copilul dumneavoastră are o infecție – vezi rubrica „Infecții” de mai jos.
Infecții
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală poate ascunde semne ale infecției, precum febră și
durere. Prin urmare, este posibil ca Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală să întârzie tratarea
adecvată a infecției, ceea ce poate mări riscul de complicații. Acest lucru a fost observat în cazul pneumoniei
cauzate de bacterii și al infecțiilor bacteriene ale pielii asociate cu vărsatul de vânt. Dacă luați acest
medicament în timp ce aveți o infecție, iar simptomele infecției nu dispar sau se agravează, adresați-vă
imediat unui medic.
Reacții la nivelul pielii
Au fost raportate reacții grave la nivelul pielii în asociere cu tratamentul cu Ibuprofen Nutra Essential 20
mg/ml suspensie orală. Trebuie să încetați să mai luați Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală și
să solicitați imediat asistență medicală dacă prezentați erupție pe piele, leziuni ale mucoaselor, bășici sau alte
semne de alergie, întrucât acestea pot fi primele semne ale unei reacții foarte grave la nivelul pielii. Vezi pct.
4.
Alte atenționări
Este mai probabil ca următoarele atenționări să se refere la adulți. În orice caz, luați-le în considerare cu
atenție înainte să administrați sau să luați acest medicament.
3
Dacă utilizați ibuprofen:
o perioadă lungă de timp, trebuie să efectuați analize regulate ale ficatului, rinichilor și ale sângelui.
trebuie să evitați să luați alte medicamente împotriva durerii (medicamente analgezice), mai ales alte
AINS, inclusiv medicamente numite inhibitori specifici ai ciclooxigenazei-2 (cunoscute, de asemenea, și
sub denumirea de coxibi).
Acest medicament nu trebuie utilizat la persoane cu deshidratare (mai ales la copii și adolescenți).
Nu depășiți doza recomandată sau durata tratamentului.
AINS pot masca simptomele infecției sau febrei.
Trebuie să discutați cu medicul dumneavoastră dacă:
prezentați durere de cap după utilizarea de lungă durată a medicamentelor analgezice
aveți probleme cu inima (insuficiență cardiacă, angină pectorală, infarct miocardic în antecedente,
chirurgie cardiacă pentru bypass) sau boli arteriale periferice (circulație slabă la nivelul picioarelor sau
labelor picioarelor, din cauza arterelor îngustate sau blocate)
aveți tensiune arterială mare, diabet zaharat, valori crescute ale colesterolului, antecedente în familie de
boală cardiacă sau accident vascular cerebral sau dacă sunteți fumător
sunteți vârstnic
aveți probleme de fertilitate.
Antiinflamatoarele/analgezicele, cum este ibuprofenul, pot fi asociate cu un risc ușor crescut de infarct
miocardic sau accident vascular cerebral, mai ales când sunt utilizate în doze mari.
În caz de vărsat de vânt (varicelă), se recomandă să se evite utilizarea ibuprofenului.
Reacțiile adverse pot fi reduse la minimum, utilizând cea mai mică doză eficace, pe cea mai scurtă
durată necesară. Vârstnicii prezintă un risc crescut de apariție a reacțiilor adverse.
Sugari cu vârsta de 3-6 luni: trebuie să vă adresați imediat unui medic dacă simptomele se agravează sau
persistă mai mult de 24 ore.
Copii cu vârsta de peste 6 luni: trebuie să vă adresați imediat unui medic dacă utilizarea Ibuprofen Nutra
Essential 20 mg/ml suspensie orală este necesară mai mult de 3 zile sau dacă simptomele se agravează.
Ibuprofen Nutra Essential
20 mg/ml suspensie orală împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă dumneavoastră sau copilul dumneavoastră luați, ați
luat recent sau s-ar putea să luați orice alte medicamente, inclusiv medicamente fără prescripție medicală.
Ibuprofen poate crește efectul următoarelor medicamente, inclusiv riscul de apariție a reacțiilor adverse:
alte medicamente care conțin ibuprofen sau alte AINS
fenitoină (pentru epilepsie)
digoxină sau alte glicozide cardiace (pentru insuficiență cardiacă)
litiu (pentru tulburări ale dispoziției)
diuretice care economisesc potasiul
metotrexat (pentru cancer, psoriazis sau poliartrită reumatoidă)
antibiotice numite chinolone
corticosteroizi (medicamente antiinflamatoare puternice)
medicamente anticoagulante (de exemplu, acid acetilsalicilic, warfarină, ticlopidină).
Ibuprofen poate scădea efectul următoarelor medicamente:
medicamente care reduc tensiunea arterială mare (inhibitori ai ECA, cum este captoprilul, beta-blocante,
antagoniști ai receptorilor angiotensinei II, cum este losartanul). În plus, poate apărea deteriorarea
funcției rinichilor.
mifepristonă (utilizată pentru avort).
Următoarele medicamente pot crește efectul ibuprofenului, inclusiv riscul de apariție a reacțiilor adverse:
Formatted:
French (France)
Formatted:
French (France)
4
inhibitori ai CYP 2C9, cum sunt voriconazol sau fluconazol (medicamente pentru infecții fungice)
inhibitori selectivi ai recaptării serotoninei (medicamente utilizate pentru depresie)
antiagregante plachetare (un tip de anticoagulante)
probenecid și sulfinpirazonă (medicamente pentru gută).
Pot apărea interacțiuni între ibuprofen și alte medicamente, de exemplu, cu sulfonilureice (medicamente
antidiabetice), tacrolimus și ciclosporină (imunosupresoare utilizate după transplantul de organe) – poate
apărea afectarea rinichilor, zidovudină (un medicament pentru infecțiile cu HIV) – poate cauza sângerare la
pacienții cu hemofilie și HIV (+).
Alte medicamente pot influența sau pot fi influențate de tratamentul cu Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml
suspensie orală. Prin urmare, trebuie să cereți sfatul medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a
utiliza Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală împreună cu alte medicamente.
Ibuprofen Nutra Essential
20 mg/ml suspensie orală împreună cu alimente, băuturi și alcool
Se recomandă ca pacienții cu stomac sensibil să utilizeze Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală
în timpul meselor. Unele reacții adverse, cum sunt cele care afectează tractul gastrointestinal, pot fi mai
probabile când se consumă alcool în timpul tratamentului cu Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie
orală.
Sarcina, alăptarea și fertilitatea
Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă, adresaţi-
vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament.
Sarcina
Spuneți medicului dumneavoastră dacă ați rămas gravidă în timp ce ați luat Ibuprofen Nutra Essential 20
mg/ml suspensie orală.
Nu luați acest medicament în ultimele 3 luni de sarcină. Evitați utilizarea acestui medicament în primele
6 luni de sarcină, cu excepția cazului în care medicul dumneavoastră vă recomandă altceva.
Al
ă
ptarea
Numai cantități mici de ibuprofen și metaboliții săi trec în laptele matern. Evitați utilizarea acestui
medicament în timpul alăptării, cu excepția cazului în care medicul dumneavoastră vă recomandă altceva.
Fertilitatea la femei
Ibuprofen Nutra Essential 20mg/ml suspensie orală aparține unui grup de medicamente (AINS) care pot
afecta fertilitatea la femei. Acest efect este reversibil la întreruperea administrării medicamentului. Evitați
administrarea acestui medicament dacă încercați să rămâneți gravidă.
Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului înainte de a lua orice medicamente.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Nu se anticipează niciun efect asupra capacității de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje la administrarea
dozei recomandate, pe durata recomandată a tratamentului. Totuși, apariția reacțiilor adverse relevante, cum
sunt tulburări de vedere, amețeli sau oboseală (vezi pct. 4) poate afecta capacitatea de reacție, iar capacitatea
de a conduce vehicule și/sau de a folosi utilaje poate fi redusă. Pacienții care prezintă astfel de reacții nu
trebuie să conducă vehicule sau să folosească utilaje.
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală conține maltitol lichid, sodiu, benzoat de sodiu și
alcool benzilic
Maltitol lichid:
Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat ca aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide,
vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. Maltitolul poate avea efect laxativ ușor. Conținutul
caloric este de 2,3 kcal/g maltitol.
Sodiu:
Acest medicament conține sodiu 3,8 mg sodiu (componenta principală stabilă/sare de masă) în fiecare
ml. Aceasta este echivalentă cu 0,19% din maximul recomandat.
5
Benzoat de sodiu:
Acest medicament conține 1 mg benzoat de sodiu per fiecare ml. Benzoatul de sodiu poate
creşte riscul de producere a icterului (îngălbenire a pielii și a albului ochilor) la nou-născuţi (cu vârsta până
la 4 săptămâni).
Alcool benzilic:
Acest medicament conține 0,0001652 mg alcool benzilic per fiecare ml.
Alcoolul benzilic poate determina reacții alergice.
Alcoolul benzilic este asociat cu un risc crescut de reacții adverse severe, incluzând dificultăți la respirație
(numite sindrom gasping) la copiii mici. Nu administrați acest medicament la nou născut (cu vârsta până la 4
săptămâni) fără recomandarea medicului dumneavoastră.
Nu administrați acest medicament la copiii mici (cu vârsta sub 3 ani) timp de mai mult de o săptămână, fără
recomandarea medicului dumneavoastră.
Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă sunteți gravidă sau alăptați. Acest lucru este
necesar deoarece în corpul dumneavoastră se pot acumula cantități mari de alcool benzilic care pot determina
reacții adverse (acidoză metabolică).
Adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă aveți afecțiuni ale ficatului sau rinichilor. Acest
lucru este necesar deoarece în corpul dumneavoastră se pot acumula cantități mari de alcool benzilic care pot
determina reacții adverse (acidoză metabolică).
3.
Cum să utilizaţi
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală
Utilizaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum este descris în acest prospect sau așa cum v-a spus
medicul dumneavoastră sau farmacistul. Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu
sunteţi sigur.
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală este numai pentru administrare orală.
Trebuie să utilizați cea mai mică doză necesară pentru a ameliora simptomele și pentru cea mai scurtă
perioadă de timp. Dacă aveți o infecție, adresați-vă imediat unui medic în cazul în care simptomele (cum ar fi
febră și durere) nu dispar sau se agravează (vezi pct. 2).
Doze
Doza de ibuprofen variază în funcție de greutatea corporală și vârsta copilului.
Pentru copiii cu vârsta cuprinsă între 3 luni și 12 ani, doza zilnică recomandată de ibuprofen este 20-30 mg
per kg corp (1-1,5 ml per kg corp), administrată divizat în 3-4 prize.
Administrați dozele, utilizând seringa dozatoare, așa cum este descris mai jos:
Vârstă și greutate corporală
Doza recomandată
Sugari cu vârsta de 3 - 6 luni
(aproximativ 5-7,6 kg)
O doză de 2,5 ml de 3 ori în 24 ore
Sugari cu vârsta de 6 - 12 luni
(aproximativ 7,7 – 9 kg)
O doză de 2,5 ml de 3-4 ori în 24 ore
Copii cu vârsta de 1-3 ani
(aproximativ 10 – 15 kg)
O doză de 5 ml de 3 ori în 24 ore
Copii cu vârsta de 4 - 6 ani
(aproximativ 16 – 20 kg)
O doză de 7,5 ml (5 ml + 2,5 ml) de 3 ori în 24 ore
Copii cu vârsta de 7 – 9 ani
(aproximativ 21 – 29 kg)
O doză de 10 ml (2 x 5 ml) de 3 ori în 24 ore
Copii cu vârsta de 10 – 12 ani
(aproximativ 30 – 40 kg)
O doză de 15 ml (3 x 5 ml) de 3 ori în 24 ore
6
Frecvența administrării
Dozele trebuie administrate la interval de aproximativ 6 până la 8 ore (sau la un interval de minimum 4 ore
între două doze, dacă este necesar).
Durata tratamentului
Sugari cu vârsta de 3-6 luni, cu greutate corporal
ă
de peste 5 kg:
Trebuie să vă adresați imediat unui medic dacă simptomele se agravează sau persistă mai mult de 24 ore.
Copii cu vârsta de peste 6 luni:
Trebuie să vă adresați imediat unui medic dacă simptomele se agravează sau persistă mai mult de 3 zile.
Ibuprofen Nutra Essential
20 mg/ml suspensie oral
ă
nu este adecvat pentru copii cu vârsta sub 3 luni
ș
i/sau cu greutate corporal
ă
sub 5 kg, decât dac
ă
este prescris de medic.
Instrucțiuni specifice de utilizare
Ambalajul conține un dispozitiv de administrare (seringă dozatoare de 5 ml, cu gradații de 0,25 ml), care
trebuie utilizat pentru dozarea și administrarea corespunzătoare a acestui medicament.
Întotdeauna agitați bine flaconul înainte de a extrage volumul adecvat de medicament, cu ajutorul seringii
dozatoare.
Extrageți doza adecvată de suspensie din flacon, trăgând pistonul seringii înapoi. Verificați cantitatea de
medicament din seringă înainte de administrare. Seringa nu trebuie să conțină bule de aer.
Spălați seringa cu apă caldă și lăsați-o să se usuce după fiecare spălare.
Dacă utilizaţi mai mult
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală decât trebuie
Dacă luați sau administrați altei persoane mai mult decât doza recomandată, adresați-vă imediat medicului
dumneavoastră.
Dacă ați luat mai mult Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală decât trebuie sau dacă copiii au
luat medicamentul în mod accidental, adresați-vă imediat unui medic sau mergeți la cel mai apropiat spital
pentru o evaluare a riscului existent și pentru sfaturi privind măsurile care trebuie luate.
Simptomele pot include greață, dureri abdominale, vărsături (pot conține urme de sânge), dureri de cap,
țiuituri în urechi, dezorientare și mișcări oscilatorii ale ochilor. În cazul intoxicației grave s-au raportat
următoarele simptome: somnolență, dureri în piept, palpitații, pierderea cunoștinței, convulsii (în special la
copii), slăbiciune și amețeală, sânge în urină, senzație de corp rece și probleme respiratorii.
Dacă uitaţi să utilizaţi
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului dumneavoastră
sau farmacistului.
4.
Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
Reacțiile adverse pot fi reduse la minimum, utilizând cea mai mică doză, pentru cea mai scurtă perioadă de
timp necesară pentru ameliorarea simptomelor. Persoanele vârstnice care utilizează acest medicament
prezintă un risc crescut de apariție a problemelor asociate cu reacțiile adverse.
Opriți administrarea acestui medicament și solicitați imediat asistență medicală în cazul în care copilul
dumneavoastră prezintă oricare dintre următoarele:
7
semne de sângerare intestinală
cum sunt: durere severă la nivelul abdomenului, scaune de culoare
neagră, vărsături cu sânge sau cu particule închise la culoare, cu aspect de zaț de cafea.
semne ale unei reacții adverse foarte rare, dar grave
,
cum sunt agravare a astmului bronșic, respirație
șuierătoare sau scurtare a respirației, umflare a feței, limbii sau gâtului, dificultate la respirație, bătăi
rapide ale inimii, scădere a tensiunii arteriale, care duce la șoc. Acestea pot apărea chiar la prima
utilizare a acestui medicament.
reacții severe la nivelul pielii
,
cum sunt erupție trecătoare pe piele care acoperă tot corpul, descuamare,
apariție de vezicule sau cojire a pielii.
Adresați-vă medicului dumneavoastră în cazul în care copilul dumneavoastră prezintă oricare dintre
următoarele reacții adverse, dacă acestea se agravează sau observați orice efecte care nu sunt menționate.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane)
disconfort gastrointestinal, cum sunt arsuri la nivelul stomacului, durere abdominală, greață și indigestie,
vărsături, flatulență, diaree, constipație și sângerare ușoară la nivelul stomacului și/sau intestinelor, care
poate determina anemie în cazuri excepționale.
Mai puțin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 persoane)
probleme la respirație (exacerbare a astmului bronșic și bronhospasm), ulcerații la nivelul stomacului
sau intestinelor, uneori cu sângerare și perforație, inflamare a mucoasei din interiorul gurii, cu ulcerații
(stomatită ulcerativă), inflamare a stomacului (gastrită), agravare a colitei și bolii Crohn
tulburări ale sistemului nervos central, cum sunt durere de cap, amețeli, insomnie, agitație, iritabilitate
sau oboseală
tulburări de vedere
erupții trecătoare pe piele
reacții de hipersensibilitate, inclusiv urticarie (umflături roșii pe piele, însoțite deseori de mâncărime)
și mâncărime
Reacții adverse rare (pot afecta până la 1 din 1000 persoane)
tinitus (țiuit în urechi)
afectare a rinichilor (necroză papilară) și concentrații mari ale acidului uric în sânge
valori scăzute ale hemoglobinei
Reacții adverse foarte rare (pot afecta până la 1 din 10 000 persoane)
inflamare a esofagului sau pancreasului, formare a unei îngustări similare unei membrane la nivelul
intestinului subțire și intestinului gros (stricturi intestinale similare unei diafragme)
tensiune arterială mare, palpitații, insuficiență cardiacă, infarct miocardic
inflamare a vaselor sanguine (vasculită)
volum mai mic de urină decât de obicei și umflare (mai ales la pacienții cu tensiune arterială mare sau
funcție a rinichilor afectată); umflare (edem) și urină tulbure (sindrom nefrotic); boală inflamatorie a
rinichilor (nefrită interstițială) care poate duce la insuficiență renală acută. Dacă apar oricare dintre
simptomele menționate mai sus sau în cazul în care copilul dumneavoastră are o stare generală de rău,
opriți administrarea Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală și adresați-vă imediat
medicului dumneavoastră, deoarece acestea pot fi primele semne ale afectării rinichilor sau
insuficienței renale.
reacții psihotice și depresie
disfuncție a ficatului, afectare a ficatului, mai ales în cazul tratamentului pe termen lung, insuficiență
hepatică, inflamare acută a ficatului (hepatită)
probleme legate de producerea celulelor sângelui – primele semne sunt: febră, durere în gât, ulcerații
superficiale la nivelul cavității bucale, simptome similare gripei, epuizare severă, sângerare la nivelul
nasului și pielii. În aceste cazuri, trebuie să opriți imediat tratamentul și să vă adresați unui medic. Nu
trebuie să tratați aceste simptome cu analgezice sau medicamente care reduc febra (antipiretice).
a fost descrisă agravarea inflamațiilor asociate infecției (de exemplu, fasceită necrozantă) asociată cu
utilizarea anumitor analgezice (AINS). Dacă apar semne ale unei infecții sau acestea se agravează la
administrarea ibuprofenului, adresați-vă imediat unui medic, pentru a investiga dacă este necesară o
terapie antiinfecțioasă/cu antibiotice.
8
infecții grave ale pielii și complicații ale țesuturilor moi au apărut în caz de vărsat de vânt (varicelă).
la utilizarea ibuprofenului au fost observate simptome ale meningitei aseptice, cu rigiditate a gâtului,
durere de cap, vărsături, greață, febră sau modificare a conștienței. Este mai probabil ca pacienții cu
boli autoimune (LES, boală mixtă a țesutului conjunctiv) să fie afectați. Adresați-vă imediat unui
medic dacă apar aceste reacții.
forme severe de reacții pe piele, cum sunt erupție trecătoare pe piele, însoțită de înroșire și apariție de
vezicule (de exemplu, sindrom Stevens-Johnson, necroliză epidermică toxică/sindrom Lyell), cădere a
părului (alopecie)
reacții generale severe de hipersensibilitate
Reacții adverse cu frecvență necunoscută (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile)
reacții respiratorii, cum sunt astm bronșic, bronhospasm sau scurtare a respirației
poate să apară o reacție cutanată gravă cunoscută sub numele de sindrom DRESS. Simptomele
sindromului DRESS includ: erupție cutanată, febră, inflamarea ganglionilor limfatici și eozinofile
crescute (un tip de celule albe din sânge).
O erupție extinsă pe piele, de culoare roșiatică și cu aspect de solzi, cu umflături sub piele și bășici,
localizată în special în zonele în care pielea este cutată, pe trunchi și la nivelul extremităților superioare,
însoțită de febră, care apare la inițierea tratamentului (pustuloză exantematică generalizată acută). Dacă
prezentați aceste simptome, încetați utilizarea Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală și
solicitați asistență medicală. Vezi și pct. 2.
pielea devine sensibilă la lumină.
Medicamentele precum Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală pot fi asociate cu un risc ușor
crescut de apariție a infarctului miocardic sau accidentului vascular receral.
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse
direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate pe web-site-ul
Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din Româniahttp://www.anm.ro/.
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
București 011478- RO
e-mail:
.
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa acestui
medicament.
5.
Cum se păstrează
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală
Acest medicament nu necesită condiții speciale de păstrare, dacă nu este deschis.
Acest medicament poate fi utilizat timp de 6 luni de la prima deschidere, dacă este păstrat la temperaturi sub
25°C.
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie și flacon. Data de expirare se referă la
ultima zi a lunii respective.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6.
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală
Formatted:
Italian (Italy)
Formatted:
Italian (Italy)
Formatted:
Italian (Italy)
Formatted:
Italian (Italy)
Field Code Changed
9
Substanța activă este ibuprofen. Un mililitru de suspensie orală conține ibuprofen 20 mg.
Celelalte componente sunt benzoat de sodiu (E211), acid citric anhidru (E330), citrat de sodiu (E331),
zaharină sodică (E954), clorură de sodiu, hipromeloză 15 cP (E464), gumă xantan, maltitol lichid (E965),
glicerol (E422), aromă de căpșuni (conține arome identic naturale, arome naturale, maltodextrină din
porumb, trietilcitrat (E1505), propilenglicol (E1520) și alcool benzilic), apă purificată.
Cum arată Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală şi conţinutul ambalajului
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală este o suspensie vâscoasă, de culoare albă până la
aproape albă, cu o aromă caracteristică de căpșuni.
Este ambalat în flacon din polietilenă tereftalat (PET), de culoare maronie, care conține 100 ml, 150 ml sau
200 ml, prevăzut cu un capac cu închidere securizată pentru copii cu înșurubare, dop din polietilenă de înaltă
densitate (PEÎD) și opritor din polietilenă de joasă densitate (PEJD).
Medicamentul este furnizat împreună cu o seringă dozatoare de 5 ml, cu gradații de 0,25 ml, compusă dintr-
un piston din polietilenă de înaltă densitate și un corp din polipropilenă.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricanții
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
NUTRA ESSENTIAL OTC S.L.
Calle de la Granja
1.-3°B - Alcobendas (MADRID)
28108 - Spania
Fabricanții
FARMASIERRA MANUFACTURING, S.L.
Ctra. de Irún, Km. 26,200, San Sebastián de los Reyes-Madrid, 28700, Spania
FARMALIDER, S.A.
c/ Aragoneses, 2, Alcobendas-Madrid, 28108, Spania
FAMAR NEDERLAND BV
Industrieweg 1
5531 AD Bladel, Olanda
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spațiului Economic European sub următoarele
denumiri comerciale:
Austria
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml Suspension zum Einnehmen
Bulgaria
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml oral suspension
Croația
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml oralna suspenzija
Estonia
Ibuprofen Nutra Essential
Lituania
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml geriamoji suspensija
Letonia
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensija iekšķīgai lietošanai
Republica Cehă
Ibuprofen Nutra Essential
România
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml suspensie orală
Slovenia
Ibuprofen Nutra Essential peroralna suspenzija
Slovacia
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml perorálna suspenzia
Ungaria
Ibuprofen Nutra Essential 20 mg/ml belsőleges szuszpenzió
Acest prospect a fost revizuit în februarie 2022.
Cutie cu 1 flac. din PET x 150 ml susp. orala + seringa dozatoare gradata pana la 5 ml
Cutie cu 1 flac. din PET x 200 ml susp. orala + seringa dozatoare gradata pana la 5 ml