ESOMEPRAZOL MYLAN 40 mg - PROSPECT

Prospectul pentru ESOMEPRAZOL MYLAN 40 mg - de la indicatii si contraindicatii, la compozitie, interactiuni, mod de administare, precautii si reactii adverse posibile
Denumire comercială: ESOMEPRAZOL MYLAN 40 mg
Substanța activă: ESOMEPRAZOLUM
Concentrația: 40mg
Cod atc: A02BC05
Acțiune terapeutică: MED. PT. TRAT. ULCERULUI GASTRO-DUODENAL SI BOLII-REFLUX G.E INHIBITORI AI POMPEI DE PROTONI
Prescripție: P6L
Prospect: http://www.anm.ro/_/_PRO/PRO_4258_07.02.12.pdf
Ambalaj: Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 56 caps. gastrorez.
Cod cim: W58362007
Firma producătoare: MC DERMOTT LABORATORIES LTD. TRADING AS GERARD LAB - IRLANDA
Conținut prospect:
Page 1
background image

 

 

AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 4257/2012/01-18                                                            Anexa 1  
 

 

 

 

 

         4258/2012/01-18 

                                                                                                                                                                      Prospect 

 
 

Prospect: informaţii pentru pacient 

 

Esomeprazol Mylan 20 mg capsule gastrorezistente 
Esomeprazol Mylan 40 mg capsule gastrorezistente 

esomeprazol 

 
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament. 

Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi. 

Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului 
sau asistentei medicale. 

Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor 
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră. 

 Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau 
asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. 

 
În acest prospect găsiţi: 
1. 

Ce este Esomeprazol Mylan şi pentru ce se utilizează 

2. 

Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Esomeprazol Mylan 

3. 

Cum să luaţi Esomeprazol Mylan 

4. 

Reacţii adverse posibile 

5. 

Cum se păstrează Esomeprazol Mylan 

6. 

Conţinutul ambalajului şi alte informaţii 

 
 
1. 

Ce este Esomeprazol Mylan şi pentru ce se utilizează 

 
Esomeprazol Mylan conţine o substanţă numită esomeprazol. Acesta aparţine unui grup de 
medicamente numite ”inhibitori ai pompei de protoni”. Aceştia acţionează reducând cantitatea de acid 
pe care stomacul dumneavoastră o produce. 
 
Esomeprazol Mylan este utilizat pentru tratamentul următoarele afecţiuni: 
 
Adulţi şi copii cu vârsta de 12 ani şi peste 

 

Boala de reflux gastroesofagian (BRGE). Această afecţiune apare când acidul din stomac 
pătrunde în esofag (tubul care uneşte gâtul cu stomacul) determinând durere, inflamaţie şi arsuri 
în capul pieptului. 

 

Ulcerele de la nivelul stomacului sau părţii superioare a intestinului (duoden) care sunt infectate 
cu bacteria numită “Helicobacter pylor”. Dacă aveţi această afecţiune, medicul dumneavoastră 
vă poate prescrie acest medicament în asociere cu anumite antibiotice pentru a trata infecţia şi a 
permite ulcerului să se vindece. 

 
Adulţi 

 

Ulcerele de la nivelul stomacului produse de medicamente numite AINS (antiinflamatoare 
nesteroidiene). Esomeprazol Mylan poate fi utilizat, de asemenea, pentru a împiedica apariţia 
ulcerelor care pot să apară dacă luaţi AINS. 

 

Producerea în exces de acid gastric, determinată de o tumoră de la nivelul pancreasului 

(sindrom Zollinger-Ellison). 

 

Tratamentul de lungă durată, după prevenirea resângerărilor ulcerelor gastro-duodenale prin 

administrare intravenoasă de esomeprazol. 

 
 
 

Page 2
background image

 

 

2. 

Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi  Esomeprazol Mylan 

 
Nu luaţi Esomeprazol Mylan dacă 

sunteţi alergic la esomeprazol sau la oricare dintre celelalte componente ale Esomeprazol Mylan 
(enumerate la pct. 6). 

sunteţi alergic la grupa de medicamente numite „benzimidazoli” care includ alţi inhibitori ai 
pompei de protoni (de exemplu pantoprazol, lansoprazol, rabeprazol, omeprazol) ca şi alte tipuri 
diferite de medicamente 

luaţi medicamente care conţin nelfinavir (utilizat în tratamentul infecţiilor cu HIV). 

 
Nu luaţi Esomeprazol Mylan dacă oricare dintre situaţiile descrise mai sus sunt valabile în cazul 
dumneavoastră. Înainte de a lua Esomeprazol Mylan, trebuie să discutaţi cu medicul dumneavoastră 
sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. 
 
Atenţionări şi precauţii 
Înainte de a lua Esomeprazol Mylan, discutaţi cu medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă: 

aveţi o afecţiune severă a ficatului; 

aveţi o afecţiune severă a rinichilor. 

 
Tratamentul cu inhibitor de pompă de protoni cum este Esomeprazol, mai ales pentru o perioadă de 
peste un an, poate creşte uşor riscul de fractură la nivelul şoldului, mâinii sau coloanei vertebrale. 
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă aveţi osteoporoză sau dacă luaţi corticosteroizi (care pot creşte 
riscul de osteoporoză). 
 
Esomeprazol poate reduce de asemenea absorbţia vitaminei B12, mai ales în cazul tratamentul pe 
termen lung. 
 
Esomeprazol Mylan poate masca simptomele altor boli. Ca urmare, dacă oricare dintre cele 
enumerate în continuare se produc înainte să începeţi să luaţi Esomeprazol Mylan sau în timpul 
tratamentului, trebuie să discutaţi imediat cu medicul dumneavoastră:
 

pierdeţi în greutate mult, fără vreun motiv anume şi aveţi dificultăţi la înghiţire. 

aveţi dureri la nivelul stomacului sau indigestie. 

începeţi să vărsaţi alimentele consumate sau sânge. 

eliminaţi materii fecale de culoare neagră (cu sânge). 

 
Dacă vi s-a prescris Esomeprazol Mylan „la nevoie”, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră 
dacă simptomele sunt persistente sau se modifică. 
 
Esomeprazol Mylan cu alte medicamente  
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi sau aţi luat recent orice alte 
medicamente. Acestea includ medicamentele eliberate fără prescripţie medicală. Acest lucru trebuie 
avut în vedere deoarece Esomeprazol Mylan poate afecta modul în care acţionează unele medicamente 
şi unele medicamente pot avea efect asupra Esomeprazol Mylan. 
 
Nu utilizaţi Esomeprazol Mylan dacă luaţi un medicament ce conţine nelfinavir (folosit în tratamentul 
infecţiei cu HIV). 
 
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi oricare din următoarele medicamente: 
 

atazanavir (utilizat pentru tratamentul infecţiei cu HIV) 

 

ketoconazol, itraconazol sau voriconazol (utilizat pentru tratamentul infecţiilor cauzate de 
ciuperci) 

 

citalopram, imipramină sau clomipramină (utilizat pentru tratamentul depresiei) 

 

diazepam (utilizat pentru tratamentul anxietăţii, pentru relaxarea muşchilor sau în epilepsie) 

 

fenitoină (utilizată pentru tratamentul epilepsiei). Dacă urmaţi tratament cu fenitoină, medicul 
dumneavoastră vă va monitoriza când începeţi sau întrerupeţi tratamentul cu Esomeprazol 
Mylan. 

Page 3
background image

 

 

 

medicamente utilizate pentru a vă subţia sângele, cum este warfarina. Medicul dumneavoastră 
vă va monitoriza când începeţi sau întrerupeţi tratamentul cu Esomeprazol Mylan. 

  cilostazol (utilizat pentru tratamentul claudicaţiei intemitente - o durere la nivelul picioarelor care 

apare în timp ce mergeţi şi care este determinată de o insuficientă circulaţie a sângelui) 

 

    cisapridă (utilizată pentru tratamentul indigestiei sau arsurilor în capul pieptului) 

  clopidogrel (folosit pentru prevenirea cheagurilor de sânge (trombi)) 

  digoxin (utilizat pentru probleme cu inima) 
  tacrolimus (utilizat pentru a reduce răspunsul imun, ajutând la prevenirea rejetului de transplant de 

organ sau pentru a trata reacţiile de la nivelul pielii numite eczeme) 

  metotrexat (un chimioterapic utilizat în doze mari pentru a trata cancerul)- dacă luaţi o doză mare 

de metotrexat, medicul dumneavoastră va opri temporar tratamentul cu esomeprazol. 

  rifampicină (utilizată pentru tratamentul tuberculozei) 

  sunătoare (Hypericum perforatum) (utilizată pentru a trata depresia) 

 

Dacă medicul dumneavoastră v-a prescris antibioticele amoxicilină şi claritromicină în asociere cu 
Esomeprazol Mylan pentru tratamentul ulcerelor provocate de infecţia cu Helicobacter pylori, este 
foarte important să spuneţi medicului dumneavoastră despre orice alte medicamente pe care le luaţi. 
 
Sarcina şi alăptarea 
Adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua orice 
medicament. dacă sunteţi gravidă, credeţi că aţi putea fi sau intenţionaţi să aveţi un copil. Medicul 
dumneavoastră va decide dacă puteţi lua Esomeprazol Mylan în această perioadă. 
Nu se ştie dacă esomeprazol trece în laptele matern. 
Prin urmare, nu trebuie să luaţi Esomeprazol Mylan dacă alăptaţi. 
 
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor 
Este puţin probabil ca Esomeprazol Mylan să afecteze capacitatea dumneavoastră de a conduce 
vehicule sau de a folosi utilaje. 
 
Esomeprazol Mylan conţine zahăr.  
Esomeprazol Mylan conţine sucroză (zahăr), care este un tip de glucid. Dacă vi s-a spus de către 
medicul dumneavoastră că aveţi intoleranţă la unele tipuri de zahăruri, spuneţi medicului 
dumneavoastră înainte de a lua acest medicament.  
 
 
3. 

CUM SĂ LUAŢI ESOMEPRAZOL MYLAN 

 
Luaţi întotdeauna Esomeprazol Mylan exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră. Trebuie să 
discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. 
 

Esomeprazol Mylan nu este recomandat copiilor cu vârsta mai mică de 12 ani. 

 

Dacă luaţi acest medicament de mult timp, medicul dumneavoastră va dori să vă monitorizeze 
(în special dacă îl luaţi de mai mult de 1 an) 

 

Dacă medicul dumneavoastră v-a spus să luaţi acest medicament „la nevoie”, spuneţi medicului 
dumneavoastră dacă simptomele dumneavoastră se modifică. 

 
Utilizarea acestui medicament 

 

Puteţi lua capsulele în orice moment al zilei. 

 

Puteţi lua capsulele cu alimente sau pe stomacul gol. 

 

Înghiţiţi capsulele întregi, cu o cantitate suficientă de apă. Nu mestecaţi şi nu zdrobiţi capsulele, 
deoarece capsulele conţin granule filmate ce împiedică deteriorarea medicamentului de către 
acidul din stomac. Este important să nu se distrugă granulele. 

 
Cum să procedaţi dacă aveţi probleme la înghiţirea capsulelor 
Dacă aveţi probleme la înghiţirea capsulelor: 

Page 4
background image

 

 

 

deschideţi capsula şi răsturnaţi granulele în jumătate de pahar cu apă plată (necarbogazoasă). Nu 
folosiţi niciun alt lichid. 

 

Beţi amestecul imediat sau în decurs de 30 minute. Întotdeauna agitaţi amestecul înainte de a-l 
bea. 

 

Pentru a fi sigur că aţi băut tot medicamentul, clătiţi paharul foarte bine cu jumătate de pahar cu 
apă şi beţi conţinutul. Componentele solide conţin medicamentul - nu le mestecaţi sau sfărâmaţi. 

 
Dacă nu puteţi deloc înghiţiţi, capsula poate fi amestecată cu puţină apă şi pusă într-o seringă. Poate fi 
apoi administrată prin intermediul unui tub direct în stomacul dumneavoastră („tub gastric”). 
 
Cât de mult trebuie să luaţi 
Medicul dumneavoastră vă va spune câte capsule să luaţi şi pentru ce perioadă. Acest lucru depinde de 
boala dumneavoastră, de cât de în vârstă sunteţi şi de cât de bine funcţionează ficatul dumneavoastră. 
Dacă funcţia ficatului dumneavoastră este sever afectată, e posibil ca medicul dumneavoastră  să vă 
recomande o doză mai mică. 
 
Dozele recomandate sunt prezentate mai jos. 
 
Pentru tratamentul senzaţiei de arsură în capul pieptului determinată de boala de reflux 
gastroesofagian (BRGE) 
Adulţi şi copii cu vârsta de 12 ani sau peste 
 

Dacă medicul dumneavoastră a constatat că esofagul dumneavoastră este uşor lezat, doza uzuală 
este de 40 mg esomeprazol (2 capsule de Esomeprazol Mylan 20 mg o capsulă de Esomeprazol 
Mylan 40 mg ) o dată pe zi, timp de 4 săptămâni. Dacă esofagul dumneavoastră nu s-a vindecat 
complet, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă spună să luaţi aceeaşi doză pentru încă 
4 săptămâni. 

 

După ce esofagul s-a vindecat, doza uzuală este 20 mg esomeprazol (o capsulă de Esomeprazol 
Mylan 20 mg) o dată pe zi. 

 

Dacă esofagul dumneavoastră nu prezintă leziuni, doza uzuală este de 20 mg esomeprazol (o 
capsulă de Esomeprazol Mylan 20 mg) în fiecare zi. Odată ce simptomele bolii dumneavoastră 
au fost controlate, este posibil ca medicul dumneavoastră să vă spună să vă luaţi medicamentul 
„la nevoie”, în doză de până la maximum 20 mg esomeprazol pe zi. 
 

Pentru tratamentul ulcerelor cauzate de infecţia cu Helicobacter pylori şi prevenirea reapariţiei 
afecţiunii 

 

 Adulți și copii cu vârsta de 12 ani sau peste : doza uzuală este de 20 mg esomeprazol (o capsulă 
de Esomeprazol Mylan 20 mg) de două ori pe zi, timp de o săptămână. 

 

Medicul dumneavoastră vă va prescrie, de asemenea, antibioticele numite amoxicilină şi 
claritromicină. 

 
Pentru tratamentul ulcerelor la nivelul stomacului, determinate de AINS (medicamente 
antiinflamatoare nesteroidiene) 

 

Adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste: doza uzuală este de 20 mg esomeprazol (o capsulă de 
Esomeprazol Mylan 20 mg)  o dată pe zi, timp de 4 până la 8 săptămâni. 

 
Pentru a preveni apariţia ulcerelor la nivelul stomacului dacă luaţi AINS (medicamente 
antiinflamatoare nesteroidiene)
 

 

Adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste: doza uzuală este de 20 mg esomeprazol (o capsulă de 
Esomeprazol Mylan 20 mg) o dată pe zi. 

 
Pentru tratamentul excesului de acid gastric, determinat de o tumoră la nivelul pancreasului 
(sindrom Zollinger-Ellison)
 

 

Adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste: doza uzuală este de 40 mg esomeprazol (2 capsule de 
Esomeprazol Mylan 20 mg o capsulă de Esomeprazol Mylan 40 mg ) de două ori pe zi. 

Page 5
background image

 

 

 

Medicul dumneavoastră va modifica doza în funcţie de nevoile dumneavoastră şi, de asemenea, 
va decide pentru cât timp trebuie să luaţi medicamentul. Doza maximă este de 80 mg de două ori 
pe zi. 

 
Tratament de lungă durată, după prevenirea resângerării ulcerelor prin administrare de 
esomeprazol intravenos
 

 

Adulţi cu vârsta de 18 ani şi peste: doza uzuală este de 40 mg esomeprazol (2 capsule de 
Esomeprazol Mylan 20 mg o capsulă de Esomeprazol Mylan 40 mg ) o dată pe zi, timp de 
4 săptămâni. 

 
Dacă luaţi mai mult Esomeprazol Mylan decât trebuie 
Dacă luaţi mai mult Esomeprazol Mylan decât v-a prescris medicul dumneavoastră, adresaţi-vă 
imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului. 
 
Dacă uitaţi să luaţi Esomeprazol Mylan 

 

Dacă uitaţi să luaţi o doză, luaţi-o imediat ce vă amintiţi. Cu toate acestea, dacă este aproape 
timpul pentru următoarea doză, săriţi peste doza uitată. 

 

Nu luaţi o doză dublă (două doze în acelaşi timp) pentru a compensa doza uitată. 

 
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului 
dumneavoastră sau farmacistului. 
 
 
4. 

REACŢII ADVERSE POSIBILE 

 
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate 
persoanele.  
Dacă observaţi oricare din următoarele reacţii adverse, întrerupeţi administrarea Esomeprazol 
Mylan şi adresaţi-vă imediat unui medic

 
Mai puţin frecvente (
pot afecta până la 1 din 100 pacienţi): 

  fractura şoldului, încheieturii mâinii sau coloanei (dacă esomeprazol este utilizat în doze mari 

pentru o lungă perioadă) 

 
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 pacienţi): 

  Respiraţie şuierătoare apărută brusc, umflarea buzelor, limbii şi a gâtului sau corpului, erupţie 

trecătoare pe piele, leşin sau dificultate la înghiţire sau la respiraţie (reacţie alergică severă) 

  Îngălbenirea pielii, urină închisă la culoare, materii fecale decolorate cu febră, senzaţie sau 

stare de rău  şi oboseală care pot fi semne ale unor tulburări la nivelul ficatului. 

  Număr scăzut de globule albe din sânge, care poate determina agravarea stării generale sau 

febră cu semne de infecţie locală cum este durerea la nivelul gâtului sau gurii sau dificultate la 
urinare 

 
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 pacienţi): 

  Înroşirea pielii cu apariţia de vezicule sau descuamarea pielii. Pot să apară de asemenea 

vezicule şi sângerare la nivelul buzelor, ochilor, gurii, nasului şi organelor genitale.. Acesta 
poate fi „sindromul Stevens-Johnson” sau „necroliza epidemică toxică”. 

  Modificări ale numărului anumitor celule din sânge determinând oboseală, slăbiciune sau 

paloare la nivelul pielii (număr scăzut de globule roşii), învineţire sau sângerare mai frecventă 
sau mai prelungită decât în mod normal (număr scăzut de plachete) 

  Eliminarea scăzută de urină sau imposibilitatea de a urina, sânge sau mucus în urină, durere de 

spate posibil cu erupţie tranzitorie la nivelul pielii, febră, greaţă sau vărsături. Acestea pot fi 
semnele unei afecţiuni a rinichilor. 

  Pentru pacienţii cu probleme ale ficatului, acestea se pot agrava şi pot cauza edem la nivelul 

creierului care poate determina modificări de concentrare, personalitate sau comportament, 
probleme de concentrare sau gândire sau somnolenţă sau ameţeală 

Page 6
background image

 

 

 
Cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile): 

  Inflamaţie la nivelul intestinelor determinând durere şi diaree, posibil cu sânge. 

 
Alte reacţii adverse includ: 
  
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 pacienţi

  Durere de cap. 
  Reacţii adverse la nivelul stomacului sau intestinului: diaree, durere de stomac, constipaţie, 

vânturi (flatulenţă). 

  Senzaţie de rău (greaţă) sau stare de rău (vărsături). 

 
Mai puţin frecvente  (pot afecta până la 1 din 100 de pacienţi): 

  Umflarea picioarelor şi a gleznelor. 
  Tulburări ale somnului (insomnie). 
  Ameţeală, senzaţie de furnicături cum sunt  „înţepături şi senzaţie de amorţeală, stare de 

somnolenţă. 

  Senzaţia de învârtire (vertij). 
  Uscăciune a gurii . 

  Modificări ale analizelor de sânge care arată modul  cum funcţionează ficatul. 
  Erupţie tranzitorie la nivelul pielii, erupţii trecătoare cu umflături (urticarie) şi mâncărime la 

nivelul pielii. 

 
Rare  (pot afecta până la 1 din 1000 pacienţi)

  Concentraţii scăzute ale sodiului în sânge. Acestea pot cauza slăbiciune, stare de rău 

(vărsături) şi crampe. 

  Senzaţie de agitaţie, confuzie sau depresie. 

  Modificări ale gustului. 
  Probleme de vedere precum  vederea înceţoşată. 
  Senzaţia bruscă de respiraţie şuierătoare sau scurtarea respiraţiei (bronhospasm). 
  Inflamaţie a cavităţii bucale. 

  O infecţie numită „candidoză” care afectează intestinul şi este cauzată de o ciupercă. 
  Cădere a părului (alopecie). 
  Erupţie pe piele după expunerea la soare. 
  Dureri la nivelul articulaţiilor (artralgii) sau dureri musculare (mialgii). 

  Stare generală de rău şi lipsă de energie. 
  Transpiraţii accentuate. 

 
Foarte rare  (pot afecta până la 1 din 10000 pacienţi): 

  Agresivitate. 
  Vederea, simţirea sau auzirea unor lucruri ce nu există în realitate (halucinaţii). 

  Slăbiciune musculară. 
  Mărirean sânilor la bărbaţi. 

 

Reacţii adverse cu frecvenţă necunoscută (frecvenţa nu poate fi estimată din datele disponibile) 

  Dacă urmaţi tratament cu Esomeprazol Mylan de mai mult de trei luni, este posibil ca nivelul 

de magneziu din sângele dumneavoastră să scadă. Concentraţiile scăzute de magneziu pot fi 
observate ca şi oboseală, contracţii musculare involuntare, dezorientare, convulsii, ameţeli, 
alura ventriculară rapidă. Dacă manifestaţi oricare dintre aceste simptome, vă rugăm să 
spuneţi imediat medicului dumneavoastră. Concentraţiile scăzute de magneziu din sânge pot 
determina o reducere a concentraţiei de potasiu şi calciu din sânge. Medicul dumneavoatră 
poate decide să efectuaţi periodic analize de sânge pentru a vă monitoriza concentraţia de 
magneziu. 
 
 

Page 7
background image

 

 

Raportarea reacţiilor adverse  
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 
Acestea includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta 
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt publicate 
pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale http://www.anm.ro/. 
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa 
acestui medicament 
 
5. 

CUM SE PĂSTREAZĂ ESOMEPRAZOL MYLAN 

 
A nu se lăsa la vederea  şi îndemâna copiilor. 
 
Nu luaţi Esomeprazol Mylan după data de expirare înscrisă pe eticheta flaconului, cutie şi blister, după 
EXP. Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 
 
Blister: A nu se păstra la temperaturi peste 25 ̊C. A se păstra în ambalajul original pentru a fi protejat 
de umezeală. 
Flacon; A nu se păstra la temperaturi peste 25 ̊C. A se menţine flaconul bine închis pentru a fi protejat 
de umezeală. A se utiliza în 3 luni de la prima deschidere 
 
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să 
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului. 
 
 
6. 

CONŢINUTUL AMBALAJULUI  ŞI ALTE INFORMAŢII 

 
Ce conţine Esomeprazol Mylan 

Substanţa activă este esomeprazol 20 mg  40 mg (sub formă de esomeprazol magneziu). 

Celelalte componente sunt: 

Nucleu: sfere de sucroză (sucroză şi amidon de porumb), crospovidonă, hidropropilceluloză, hidroxid 
de sodiu 
Sub-înveliş: manitol, sucroză 
Înveliş enteric: copolimer de acid metacrilic-acrilat de etil (1:1) dispersie 30%, trietilcitrat, 
monostearat de glicerină, polisorbat 80 
Lubrifiant: talc 
Învelişului capsulei: oxid roşu de fer (E 172), oxid galben de fer (E 172) (doar pentru Esomeprazol 
Mylan 40 mg), dioxid de titan (E 171), gelatină, laurilsulfat de sodiu. 
Cerneală de inscripţionare: shellac, propilenglicol, soluţie concentrată de amoniac, oxid negru de fer 
(E 172), hidroxid de potasiu 
Cum arată Esomeprazol Mylan şi conţinutul ambalajului 
Esomeprazol Mylan 20 mg capsule gastrorezistente se prezintă sub formă de capsule gelatinoase cu 
capul şi corpul de culoare roz, inscripţionate cu cerneală neagră pe cap şi corp cu ”Mylan” peste 
”EM 20”, umplute cu granule de culoare alb-gălbui. 
Esomeprazol Mylan 40 mg capsule gastrorezistente se prezintă sub formă de capsule gelatinoase cu 
capul şi corpul de culoare maro, inscripţionate cu cerneală neagră pe cap şi corp cu ”Mylan” peste 
”EM 40”, umplute cu granule de culoare alb-gălbui. 
 
Medicamentul dumneavoastră este disponibil în cutii cu blistere conţinând 7, 14, 15, 28, 30, 50, 56, 
60, 90, 98 şi 100 capsule şi flacoane ce conţin 7, 14, 28, 30, 56, 98 şi 100 capsule. 
 
E posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate. 
 
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricanții 
 
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă 
Generics [UK] Ltd 
Station Close, potters Bar, Hertfordshire, EN6 1TL 

Page 8
background image

 

 

Marea Britanie 
 
Fabricanții 
McDermott Laboratories Limited trading as Gerard Laboratories 
35/36 Baldoyle Industrial Estate, Grange Road, Dublin 13 
Irlanda 
 
Mylan Hungary Kft 
H-2900 Komárom, Mylan utca 1, Ungaria 
 
Generics (UK) Limited  
Station Close, Potters Bar, Hertfordshire, EN6 1TL, Marea Britanie 
 
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub 
următoarele denumiri comerciale: 
 
Austria  

 

Esomeprazol Arcana 20 mg&40 mg- magensaftresistente Hartkapseln 

Bulgaria 

 

Esopragen 20 mg & 40 mg Capsules 

Danemarca 

 

Esomeprazol Mylan 

Grecia                            Esomeprazol / Mylan GR 20 mg & 40 mg caps   
Ungaria  

 

Esomeprazol Mylan 20 mg & 40 mg gyomornedv ellenálló kapszula 

Irlanda   

 

Esomeprazole Mylan 20mg & 40mg Gastro-resistant capsules, hard 

Norvegia 

 

Esomeprazol Mylan 

Portugalia 

 

Esomeprazol Mylan 

România 

 

Esomeprazol Mylan 20 mg capsule gastrorezistente 

 

 

 

Esomeprazol Mylan 40 mg capsule gastrorezistente 

Spania   

 

Esomeprazol Mylan 20 mg & 40 mg capsulas gastrorresistentes 

 
Acest prospect a fost revizuit în Ianuarie 2016 
 

ESOMEPRAZOL MYLAN 40 mg se mai gaseste sub urmatorul ambalaj:

Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 7 caps. gastrorez.

Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 14 caps. gastrorez.

Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 15 caps. gastrorez.

Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 28 caps. gastrorez.

Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 30 caps. gastrorez.

Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 50 caps. gastrorez.

Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 60 caps. gastrorez.

Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 90 caps. gastrorez.

Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 98 caps. gastrorez.

Cutie cu blist. OPA-Al-PVC/Al x 100 caps. gastrorez.

Cutie cu 1 flac. PEID x 7 caps. gastrorez.

Cutie cu 1 flac. PEID x 14 caps. gastrorez.

Cutie cu 1 flac. PEID x 28 caps. gastrorez.

Cutie cu 1 flac. PEID x 30 caps. gastrorez.

Cutie cu 1 flac. PEID x 56 caps. gastrorez.

Cutie cu 1 flac. PEID x 98 caps. gastrorez.

Cutie cu 1 flac. PEID x 100 caps. gastrorez.