1
AUTORIZAŢIE DE PUNERE PE PIAŢĂ NR. 12953/2020/01-13
Anexa 1
NR. 12954/2020/01-15
Prospect
Prospect: Informaţii pentru utilizator
Duloxetină Sandoz 30 mg capsule gastrorezistente
Duloxetină Sandoz 60 mg capsule gastrorezistente
Duloxetină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
-
Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
-
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
-
Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
-
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect:
1.
Ce este Duloxetină Sandoz şi pentru ce se utilizează
2.
Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Duloxetină Sandoz
3.
Cum să luaţi Duloxetină Sandoz
4.
Reacţii adverse posibile
5.
Cum se păstrează Duloxetină Sandoz
6.
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1.
Ce este Duloxetină Sandoz şi pentru ce se utilizează
Duloxetină Sandoz conţine substanţa activă duloxetină. Duloxetină Sandoz creşte valorile serotoninei
şi noradrenalinei de la nivelul sistemului nervos.
Duloxetină Sandoz este utilizat la adulţi pentru tratamentul:
•
depresiei;
•
tulburării de anxietate generalizată (senzaţia cronică de frică sau nervozitate);
• durerii din neuropatia diabetică (descrisă frecvent ca senzaţie de arsură, junghi, înţepătură,
săgetare, durere sau asemănătoare unui şoc electric. Poate apărea pierderea sensibilităţii în zona
afectată sau durere la stimuli cum sunt atingere, cald, rece sau apăsare).
La cele mai multe persoane cu depresie sau anxietate, Duloxetină Sandoz începe să acţioneze în decurs
de două săptămâni de la începerea tratamentului, dar pot trece 2-4 săptămâni până să vă simţiţi mai
bine. Spuneţi medicului dumneavoastră dacă nu începeţi să vă simţiţi mai bine după această perioadă
de timp. Este posibil ca medicul dumneavoastră să continue să vă recomande Duloxetină Sandoz şi
atunci când vă simţiţi mai bine, pentru a preveni reapariţia depresiei sau anxietăţii.
La persoanele cu durere din neuropatia diabetică, pot trece câteva săptămâni până să se simtă mai bine.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă nu vă simţiţi mai bine după 2 luni.
2.
Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Duloxetină Sandoz
Nu luaţi Duloxetină Sandoz dacă:
•
sunteţi alergic la duloxetină sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament
(enumerate la pct. 6);
2
•
aveţi o boală de ficat;
•
aveţi o boală severă de rinichi;
•
luaţi sau aţi luat în ultimele 14 zile un alt medicament cunoscut ca inhibitor de
monoaminooxidază (IMAO) (vezi „Duloxetină Sandoz împreună cu alte medicamente”);
•
luaţi fluvoxamină, utilizată de obicei pentru tratamentul depresiei, ciprofloxacină sau enoxacină,
utilizate pentru tratamentul unor infecţii.
sunteţi în tratament cu alte medicamente care conţin duloxetină (vezi „Duloxetină Sandoz
împreună cu alte medicamente”)
Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă aveţi tensiune arterială mare sau boli de inimă. Medicul
dumneavoastră vă va spune dacă este indicat să luaţi Duloxetină Sandoz.
Atenţionări şi precauţii
Următoarele afirmaţii sunt motive pentru care este posibil ca Duloxetină Sandoz să nu fie potrivit
pentru dumneavoastră. Înainte să luaţi Duloxetină Sandoz, adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă:
•
luaţi alte medicamente pentru tratamentul depresiei (vezi „Duloxetină Sandoz împreună cu alte
medicamente”);
•
luaţi sunătoare, un preparat pe bază de plante (
Hypericum perforatum
);
•
aveţi o boală de rinichi;
•
aţi avut convulsii (epilepsie);
•
aţi avut manie;
•
aveţi tulburare afectivă bipolară;
•
aveţi probleme cu ochii, cum sunt anumite tipuri de glaucom (tensiune mare în ochi);
•
aveţi antecedente de tulburări de sângerare (tendinţă să faceţi vânătăi);
•
aveţi risc de apariţie a valorilor mici de sodiu în sânge (de exemplu dacă luaţi diuretice, în
special dacă sunteţi vârstnic);
•
urmaţi tratament cu un alt medicament care poate provoca leziuni la nivelul ficatului;
•
luaţi alte medicamente care conţin duloxetină (vezi „Duloxetină Sandoz împreună cu alte
medicamente”).
Duloxetină Sandoz poate provoca o senzaţie de nelinişte sau incapacitate de a sta liniştit aşezat sau în
picioare. Trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă vi se întâmplă acestea.
Medicamente precum Duloxetina Sandoz (așa-numitele ISRS / IRSN) pot cauza simptome ale
disfuncției sexuale (vezi punctul 4). În unele cazuri, aceste simptome au continuat după întreruperea
tratamentului.
Gânduri de sinucidere şi agravarea tulburării dumneavoastră de depresie sau de anxietate
Dacă aveţi depresie şi/sau tulburări de anxietate, este posibil să aveţi uneori gânduri de auto-vătămare
sau de sinucidere. Acestea se pot accentua atunci când începeţi pentru prima dată tratament cu
medicamente antidepresive, deoarece acţiunea tuturor acestor medicamente se instalează în timp, de
obicei, în aproximativ două săptămâni, dar uneori şi în mai mult. Sunteţi mai predispus să gândiţi astfel
dacă:
•
aţi mai avut anterior gânduri de sinucidere sau auto-vătămare;
•
sunteţi un adult tânăr. Informaţiile din studii clinice au arătat un risc crescut de comportament
suicidar la adulţii cu vârsta sub 25 de ani, cu afecţiuni psihice, care au fost trataţi cu un medicament
antidepresiv.
Dacă, în orice moment, aveţi gânduri de auto-vătămare sau de sinucidere, adresaţi-vă imediat
medicului dumneavoastră sau mergeţi la spital.
Poate fi util să spuneţi unei rude sau unui prieten apropiat că aveţi depresie sau că aveţi o tulburare de
anxietate şi să îi rugaţi să citească acest prospect. Puteţi ruga persoana respectivă să vă spună dacă
crede că depresia sau starea dumneavoastră de anxietate s-a agravat sau dacă o îngrijorează modificări
apărute în comportamentul dumneavoastră.
Copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani
3
Duloxetină Sandoz nu trebuie, în mod normal, utilizat la copii şi adolescenţi cu vârsta sub 18 ani. De
asemenea, trebuie să ştiţi că pacienţii cu vârsta sub 18 ani au un risc crescut de reacţii adverse, cum
sunt tentative de sinucidere, gânduri suicidare şi ostilitate (predominant agresivitate, comportament
opoziţional şi furie) atunci când utilizează medicamente din această clasă. Cu toate acestea, medicul
dumneavoastră poate prescrie Duloxetină Sandoz la pacienţi cu vârsta sub 18 ani dacă decide că acest
lucru este în interesul lor. Dacă medicul a prescris Duloxetină Sandoz unui pacient cu vârsta sub 18 ani
şi doriţi să discutaţi despre aceasta, vă rugăm să vă întoarceţi la medicul dumneavoastră.
Trebuie să-l informaţi pe medicul dumneavoastră dacă apar sau se agravează oricare dintre simptomele
enumerate mai sus atunci când pacienţi cu vârsta sub 18 ani iau Duloxetină Sandoz. De asemenea, la
această grupă de vârstă nu a fost demonstrată siguranţa pe termen lung a duloxetinei în ceea ce priveşte
creşterea, maturizarea şi dezvoltarea cognitivă şi comportamentală.
Duloxetină Sandoz împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi orice alte
medicamente.
Componenta principală a Duloxetină Sandoz, duloxetina, este utilizată în alte medicamente, pentru
tratarea altor afecţiuni:
-
durere din neuropatia diabetică,
-
depresie,
-
anxietate şi
-
incontinenţă urinară.
Trebuie evitată utilizarea a mai mult de unul dintre aceste medicamente în aceeaşi perioadă de timp.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră dacă luaţi deja alte medicamente care conţin duloxetină.
Medicul dumneavoastră va decide dacă puteţi lua Duloxetină Sandoz împreună cu alte medicamente.
Nu începeţi şi nu încetaţi administrarea niciunui medicament, inclusiv a celor eliberate fără
prescripţie medicală şi a preparatelor pe bază de plante, înainte de a discuta cu medicul
dumneavoastră.
De asemenea, trebuie să spuneţi medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare din următoarele:
•
Inhibitori de monoaminooxidază (IMAO)
: nu trebuie să luaţi Duloxetină Sandoz dacă luaţi
sau aţi luat recent (în ultimele 14 zile) un alt medicament antidepresiv numit inhibitor al
monoaminooxidazei (IMAO). Exemple de IMAO includ moclobemida (un antidepresiv) şi linezolidul
(un antibiotic). Administrarea unui IMAO împreună cu multe medicamente eliberate pe bază de
prescripţie medicală, inclusiv cu Duloxetină Sandoz, poate provoca reacţii adverse grave sau care pun
în pericol viaţa. Trebuie să aşteptaţi cel puţin 14 zile după ce aţi încetat să luaţi un IMAO, până când
puteţi să luaţi Duloxetină Sandoz. De asemenea, trebuie să aşteptaţi cel puţin 5 zile după ce aţi încetat
să luaţi Duloxetină Sandoz până să luaţi un IMAO.
•
Medicamente care provoacă somnolenţă
: acestea includ medicamente prescrise de către
medicul dumneavoastră, inclusiv benzodiazepine, medicamente cu efect puternic de ameliorare a
durerii, antipsihotice, fenobarbital şi antihistaminice.
•
Medicamente care cresc cantitatea de serotonină
: triptani, tramadol, triptofan, inhibitori
selectivi ai recaptării serotoninei (ISRS) (cum sunt paroxetina şi fluoxetina), inhibitori ai recaptării
serotoninei/noradrenalinei (IRSN) (cum este venlafaxina), antidepresive triciclice (cum sunt
clomipramina, amitriptilina), petidină, sunătoare şi IMAO (cum sunt moclobemida şi linezolidul).
Aceste medicamente cresc riscul de reacţii adverse; dacă aveţi orice simptom neobişnuit în timp ce
luaţi oricare dintre aceste medicamente împreună cu Duloxetină Sandoz, trebuie să vă adresaţi
medicului dumneavoastră.
•
Anticoagulante orale sau medicamente antiagregante plachetare
: medicamente care subţiază
sângele sau împiedică sângele să se coaguleze. Aceste medicamente pot creşte riscul de sângerare.
Duloxetină Sandoz împreună cu alimente, băuturi şi alcool etilic
Duloxetină Sandoz poate fi luat împreună cu sau fără alimente. Este necesară prudenţă în cazul în care
consumaţi alcool etilic în timp ce luaţi tratament cu Duloxetină Sandoz.
4
Sarcina şi alăptarea
Daca sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest
medicament.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă rămâneţi gravidă sau dacă încercaţi să rămâneţi gravidă în timp
ce urmaţi tratament cu Duloxetină Sandoz. Trebuie să utilizaţi Duloxetină Sandoz numai după ce aţi
discutat cu medicul dumneavoastră despre potenţialele beneficii şi orice risc potenţial pentru copilul
dumneavoastră nenăscut.
Asiguraţi-vă că moaşa şi/sau medicul dumneavoastră cunosc faptul că luaţi Duloxetină Sandoz. Atunci
când sunt administrate în timpul sarcinii, medicamentele similare (ISRS) pot creşte riscul apariţiei la
copii a unei afecţiuni grave, numită hipertensiune arterială pulmonară persistentă a nou-născutului
(HAPPN), care determină la copil o respiraţie rapidă şi un aspect albăstrui al pielii. Aceste simptome se
instalează, de obicei, în primele 24 de ore de la naştere. Dacă observaţi acest lucru la copilul
dumneavoastră, trebuie să vă adresaţi imediat moaşei sau medicului dumneavoastră.
Dacă luaţi Duloxetină Sandoz în ultima perioadă a sarcinii, copilul dumneavoastră poate prezenta
unele simptome la naştere. Acestea apar, de obicei, la naştere sau în decurs de câteva zile de la naştere.
Aceste simptome pot include slăbiciune musculară, tremurături, agitaţie, dificultăţi de hrănire,
dificultate la respiraţie şi convulsii. În cazul în care copilul dumneavoastră prezintă la naştere oricare
dintre aceste simptome sau dacă vă îngrijorează starea de sănătate a copilului dumneavoastră, adresaţi-
vă moaşei sau medicului dumneavoastră, care vor putea să vă sfătuiască.
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă alăptaţi. Nu este recomandată utilizarea Duloxetină Sandoz în
timpul alăptării. Trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
Duloxetină Sandoz vă poate face să vă simţiţi somnoros sau ameţit. Nu conduceţi vehicule şi nu
folosiţi niciun fel de unelte sau utilaje până când aflaţi cum vă afectează Duloxetină Sandoz.
Duloxetină Sandoz conţine lactoză, roșu Allura AC (E 129), sodiu, albastru strălucitor FCF (E 133) și
galben amurg FCF (E 110)
Lactoză: Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide,
vă rugăm să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament.
Sodiu: Duloxetină Sandoz conține mai puțin de 1 mmol sodiu (23 mg) per capsulă, adică practic se
poate spune că „nu conține sodiu”.
Roșu Allura AC (E 129): poate determina reacții alergice.
Albastru strălucitor FCF (E 133): poate produce reacții alergice.
Galben amurg FCF (E 110): poate determina reacții alergice (numai pentru Duloxetină Sandoz 60 mg
capsule gastrorezistente).
3.
Cum să luaţi Duloxetină Sandoz
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Duloxetină Sandoz se administrează pe cale orală. Trebuie să înghiţiţi capsula întreagă, cu o cantitate
suficientă de apă.
Pentru depresie şi durerea din neuropatia diabetică:
Doza uzuală de Duloxetină Sandoz este de 60 mg o dată pe zi, însă medicul dumneavoastră vă va
prescrie doza care este potrivită pentru dumneavoastră.
Pentru tulburarea de anxietate generalizată:
5
Doza iniţială uzuală de Duloxetină Sandoz este de 30 mg o dată pe zi, după care, celor mai mulţi
pacienţi li se vor administra 60 mg, o dată pe zi, însă medicul dumneavoastră vă va prescrie doza care
este potrivită pentru dumneavoastră. Doza poate fi crescută până la 120 mg pe zi, în funcţie de
răspunsul dumneavoastră la Duloxetină Sandoz.
Pentru a vă ajuta să vă amintiţi să luaţi doza de Duloxetină Sandoz, poate fi mai uşor să o luați la
aceeaşi oră în fiecare zi.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră despre cât timp trebuie să continuaţi să luaţi Duloxetină Sandoz.
Nu încetaţi să luaţi Duloxetină Sandoz şi nu vă modificaţi doza fără să discutaţi cu medicul
dumneavoastră. Tratamentul corect al afecţiunii dumneavoastră este important pentru a vă ajuta să vă
simţiţi mai bine. Dacă nu este tratată, afecţiunea dumneavoastră poate să nu treacă şi poate să devină
mai gravă şi mai dificil de tratat.
Dacă luaţi mai mult Duloxetină Sandoz decât trebuie
Anunţaţi imediat medicul dumneavoastră sau farmacistul dacă luaţi mai mult decât doza de Duloxetină
Sandoz prescrisă de medicul dumneavoastră. Simptomele de supradozaj includ somnolenţă, comă,
sindrom serotoninergic (o reacţie rară care poate determina senzaţie intensă de fericire, letargie,
neîndemânare, nelinişte, senzaţie de beţie, febră, transpiraţii sau rigiditate musculară), convulsii,
vărsături şi bătăi rapide ale inimii.
Dacă uitaţi să luaţi Duloxetină Sandoz
Dacă aţi omis o doză, luaţi-o de îndată ce vă amintiţi. Totuşi, dacă este timpul pentru doza următoare,
nu mai luaţi doza omisă şi luaţi numai o singură doză, ca de obicei. Nu luaţi o doză dublă pentru a
compensa doza uitată. Nu luaţi într-o zi mai mult decât doza zilnică de Duloxetină Sandoz care v-a fost
prescrisă.
Dacă încetaţi să luaţi Duloxetină Sandoz
Nu încetaţi să luaţi capsulele fără recomandarea medicului dumneavoastră, chiar dacă vă simţiţi mai
bine. Dacă medicul dumneavoastră consideră că nu mai aveţi nevoie de Duloxetină Sandoz, vă va cere
să reduceţi doza pe parcursul a cel puţin 2 săptămâni înainte de a înceta cu totul tratamentul.
Unii pacienţi care au încetat brusc să mai utilizeze Duloxetină Sandoz au avut simptome cum sunt:
-
ameţeli,
-
furnicături, senzaţii asemănătoare cu înţepăturile sau cu şocurile electrice (în special la nivelul
capului),
-
tulburări ale somnului (vise intense, coşmaruri, incapacitate de a adormi),
-
oboseală, somnolenţă,
-
stare de nelinişte sau agitaţie,
-
stare de frică,
-
senzaţie de rău (greaţă) sau stare de rău (vărsături),
-
tremurături (tremor),
-
dureri de cap,
-
dureri la nivelul muşchilor,
-
stare de iritabilitate,
-
diaree,
-
transpiraţie abundentă sau
-
vertij.
De obicei, aceste simptome nu sunt grave şi dispar în câteva zile, dar dacă aveţi simptome care vă
deranjează, trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră pentru recomandări.
Dacă aveţi orice alte întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră sau farmacistului.
4.
Reacţii adverse posibile
6
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele. În mod normal, aceste reacţii adverse sunt uşoare până la moderate şi adesea dispar după
câteva săptămâni.
Reacţii adverse foarte frecvente
(pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):
•
dureri de cap, stare de somnolenţă;
•
senzaţie de rău (greaţă), uscăciune a gurii.
Reacţii adverse frecvente
(pot afecta până la 1 din 10 persoane):
•
lipsă a poftei de mâncare;
•
dificultăţi de a adormi, stare de agitaţie, dorinţă sexuală mai mică, frică, dificultate sau eşec în
atingerea orgasmului, vise neobişnuite;
•
ameţeli, senzaţie de lipsă de energie, tremurături, amorţeală, inclusiv senzaţie de amorţeală,
înţepături sau furnicături la nivelul pielii;
•
vedere neclară;
•
tinitus (perceperea de sunete în ureche atunci când nu există niciun sunet extern);
•
senzaţie că inima bate puternic în piept;
•
creştere a tensiunii arteriale, înroşire a feţei;
•
căscat frecvent;
•
constipaţie, diaree, dureri de stomac, stare de rău (vărsături), senzaţie de arsură în capul
pieptului sau indigestie, eliminare de gaze;
•
transpiraţie crescută, erupţii trecătoare pe piele (cu mâncărime);
•
durere musculară, spasm muscular;
•
urinare dureroasă, urinare frecventă;
•
dificultăţi în obţinerea unei erecţii, modificări ale ejaculării;
•
căderi (mai ales la vârstnici), oboseală;
•
scădere în greutate.
Copiii şi adolescenţii cu vârsta sub 18 ani, cu depresie, trataţi cu acest medicament, au prezentat un
anumit grad de scădere în greutate, atunci când au început să ia acest medicament. Greutatea a crescut
până la una comparabilă cu a altor copii şi adolescenţi de aceeaşi vârstă şi sex după 6 luni de tratament.
Reacţii adverse mai puţin frecvente
(pot afecta până la 1 din 100 de persoane):
•
inflamaţie a gâtului, care provoacă voce răguşită;
•
gânduri de sinucidere, tulburări ale somnului, scrâşnit sau încleştare a dinţilor, senzaţie de
dezorientare, lipsă de motivare;
•
spasme şi mişcări bruşte involuntare ale muşchilor, stare de nelinişte sau incapacitate de a sta
liniştit aşezat sau în picioare, stare de nervozitate, tulburări ale capacităţii de concentrare,
modificări ale gustului, dificultăţi în controlul mişcărilor, de exemplu lipsă de coordonare sau
mişcări involuntare ale muşchilor, sindromul picioarelor neliniştite, calitate scăzută a somnului;
•
mărire a pupilelor (centrul întunecat al ochiului), probleme de vedere;
•
senzaţie de ameţeală sau „învârtire” (vertij), durere de urechi;
•
bătăi rapide şi/sau neregulate ale inimii;
•
leşin, ameţeli, buimăceală sau leşin la ridicarea în picioare, degete reci ale mâinilor şi/sau
picioarelor, senzație de apăsare în gât, sângerări nazale;
•
vărsătură cu sânge sau scaune (materii fecale) de culoare neagră, gastroenterită, eructaţii,
dificultăţi la înghiţire;
•
inflamaţie a ficatului, care poate să producă dureri abdominale şi îngălbenirea pielii sau a albului
ochilor;
•
transpiraţii în cursul nopţii, urticarie, transpiraţii reci, sensibilitate la soare, tendinţă crescută de a
face vânătăi;
•
tensiune musculară, spasme musculare;
•
dificultate sau incapacitate de a urina, dificultate la începutul urinării, nevoie de a urina în
timpul nopţii, nevoie de a urina mai des decât normal, scădere a fluxului de urină;
•
sângerări vaginale anormale, cicluri menstruale anormale, inclusiv sângerări abundente,
dureroase, neregulate sau prelungite, cicluri neobişnuit de uşoare sau absente, durere la nivelul
7
testiculelor sau scrotului;
•
durere în piept, senzaţie de frig, sete, frisoane, senzaţie de cald, mers anormal;
•
creştere în greutate;
Duloxetină Sandoz poate provoca reacţii de care nu vă daţi seama, cum este creşterea valorilor din
sânge ale enzimelor ficatului sau
potasiului, creatinfosfokinazei, zahărului sau
colesterolului.
Reacţii adverse rare
(pot afecta până la 1 din 1000 de persoane):
tuse, respirație șuierătoare și dificultăți de respirație care pot fi însoțite de o temperatură ridicată
•
reacţie alergică gravă, care determină dificultăţi la respiraţie sau ameţeli, cu umflarea limbii
sau buzelor, reacţii alergice;
•
scădere a activităţii glandei tiroide, care poate determina oboseală sau creştere în greutate;
•
deshidratare, valori scăzute ale sodiului din sânge (mai ales la vârstnici; simptomele pot să
includă senzaţie de ameţeală, slăbiciune, confuzie, somnolenţă sau senzaţie de oboseală
pronunţată, greaţă sau vărsături, simptomele mai grave sunt leşin, convulsii sau cădere),
sindrom de secreţie inadecvată a hormonului antidiuretic (SIADH);
•
comportament suicidar, manie (hiperactivitate, fugă de idei şi scădere a nevoii de somn),
halucinaţii, agresivitate şi furie;
•
„Sindrom serotoninergic” (o reacţie rară care poate determina senzaţie intensă de fericire,
somnolenţă, neîndemânare, nelinişte, senzaţie de beţie, febră, transpiraţii sau rigiditate
musculară), convulsii;
•
tensiune mare în interiorul ochiului (glaucom);
•
inflamaţie a gurii, eliminare de sânge roşu în scaun, respiraţie urât mirositoare, inflamație a
intestinului gros (conducând la diaree)
•
insuficienţă hepatică, îngălbenire a pielii sau a albului ochilor (icter);
•
sindrom Stevens-Johnson (afecţiune gravă cu apariţia de vezicule pe piele, în gură, la nivelul
ochilor și zonei genitale), reacţie alergică gravă care provoacă umflarea feţei sau a gâtului
(angioedem);
•
contracţie a muşchilor maxilarului;
•
miros anormal al urinei;
•
simptome specifice menopauzei, secreţie anormală de lapte la bărbaţi sau la femei.
Reacţii adverse foarte rare
(pot afecta până la 1 din 10000 de persoane):
•
inflamaţie a vaselor de sânge din piele (vasculită cutanată).
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. Acestea
includ orice reacţii adverse nemenţionate în acest prospect. De asemenea, puteţi raporta
reacţiile adverse direct prin intermediul sistemului naţional de raportare, ale cărui detalii sunt
publicate pe web-site-ul Agenţiei Naţionale a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale
http://www.anm.ro/. Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii
suplimentare privind siguranţa acestui medicament.
5.
Cum se păstrează Duloxetină Sandoz
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament dupa data de expirare înscrisă pe blíster/flacon/cutie, după EXP. Data de
expirare se referă la ultima zi a lunii respective.
A se păstra la temperaturi sub 30°C.
Flacoane PEÎD: după prima deschidere, a se utiliza în decurs de 3 luni.
8
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6.
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conţine Duloxetină Sandoz
Substanţa activă este duloxetina.
Fiecare capsulă conţine duloxetină 30 mg (clorhidrat).
Fiecare capsulă conţine duloxetină 60 mg (clorhidrat).
Celelalte componente sunt:
Conţinutul capsulei: amidon de porumb pregelatinizat, celuloză microcristalină, povidonă K30, talc,
stearat de magneziu, stearil fumarat de sodiu, hipromeloză acetat succinat, dioxid de titan, lactoză
monohidrat, hipromeloză și macrogol 4000.
Învelişul capsulei: dioxid de titan, gelatină, albastru strălucitor FCF (E 133), roșu Allura AC (E 129),
galben de quinolină (E 104) [numai pentru 60 mg], galben amurg FCF (E 110) [numai pentru 60 mg].
Cerneala de inscripționare: glazură șelac, indigotină lac de aluminiu (E 132), dioxid de titan (E 171),
propilen glicol (E 1520).
Cum arată Duloxetină Sandoz şi conţinutul ambalajului
Capsulele de 30 mg sunt capsule gelatinoase cu cap opac de culoare albastru închis și corp alb opac
imprimat cu 30 conținând 4 comprimate rotunde, biconvexe, de culoare albă sau aproape albă,
conținând duloxetină 30 mg. Mărimea capsulei: aproximativ 18 mm.
Capsulele de 60 mg sunt capsule gelatinoase, cu cap opac de culoare albastru închis și corp verde gălbui,
imprimat cu 60, conținând 8 comprimate rotunde, biconvexe de culoare albă sau aproape albă,
conținând duloxetină 60 mg. Mărimea capsulei: aproximativ 24 mm.
Duloxetină Sandoz este disponibil în blistere (PVC/PE/PCTFE/Al sau PA/Al/PVC/Al).
Mărimi de ambalaj:
Duloxetină Sandoz 30 mg: 7, 14, 28, 30 şi 98 capsule.
Duloxetină Sandoz 60 mg: 14, 28, 30, 56, 84 şi 98 capsule.
Duloxetină Sandoz este disponibil în flacoane PEÎD cu capac cu filet din PP cu protecție pentru copii,
într-o cutie de carton.
Mărimi de ambalaj: 30, 120 și 200 capsule
Mărimile de ambalaj de 120 și 200 capsule sunt destinate doar pentru uz spitalicesc.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă și fabricanții
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
S.C.Sandoz S.R.L.
Str. Livezeni Nr. 7A
540472 Târgu Mureș
Romania
Fabricanți
Pharmathen International S.A.
Industrial Park Sapes, Rodopi Prefecture, Block No 5,
69300 Rodopi
Grecia
9
Pharmathen S.A.
Dervenakion str. 6, Pallini,
15351Attiki
Grecia
Salutas Pharma GmbH
Otto-von-Guericke-Allee 1,
Sachsen-Anhalt, 39179 Barleben
Germania
Acest medicament este autorizat
î
n Statele Membre ale Spa
ţ
iului Economic European sub
urm
ă
toarele denumiri comerciale:
Germania
Duloxetin - 1 A Pharma 30 mg
magensaftresistente Hartkapseln
Duloxetin - 1 A Pharma 60 mg
magensaftresistente Hartkapseln
Austria
Duloxetin 1A Pharma 30 mg -
magensaftresistente Hartkapseln
Duloxetin 1A Pharma 60 mg -
magensaftresistente Hartkapseln
Belgia
Duloxetine Sandoz 30 mg
maagsapresistente harde capsules
Duloxetine Sandoz 60 mg maagsapresistente
harde capsules
Bulgaria
Дулоксетин Сандоз 30 mg
стомашно-устойчиви капсули, твърди
Дулоксетин Сандоз 60 mg стомашно-
устойчиви капсули, твърди
Cehia
Duloxetin Sandoz 30 mg
Duloxetin Sandoz 60 mg
Danemarca
Duloxetine Sandoz
Estonia
Duloxetine Sandoz
Finlanda
Duloxetine Sandoz 30 mg kova
enterokapselit
Duloxetine Sandoz 60 mg kova enterokapselit
Franța
DULOXETINE SANDOZ 30 mg,
gélule gastro-résistante
DULOXETINE SANDOZ 60 mg, gélule gastro-
résistante
Croația
Duloksetin Sandoz 30 mg
želučanootporne tvrde kapsule
Duloksetin Sandoz 60 mg želučanootporne tvrde
kapsule
10
Irlanda
Duloxetine Rowex 30 mg Gastro-
Resistant Capsules, hard
Duloxetine Rowex 60 mg Gastro- Resistant Capsules,
hard
Italia
Duloxetina Sandoz
Lituania
Duloxetine Sandoz 30 mg skrandyje
neirios kietosios kapsulės
Duloxetine Sandoz 60 mg skrandyje neirios kietosios
kapsulės
Luxemburg
Duloxetin Sandoz 30 mg gélules
gastro-résistantes
Duloxetin Sandoz 60 mg gélules gastro-résistantes
Letonia
Duloxetine Sandoz 30 mg zarnās
šķīstošās cietās kapsulas
Duloxetine Sandoz 60 mg zarnās šķīstošās cietās
kapsulas
Olanda
Duloxetine Sandoz 30 mg,
maagsapresistente capsules, hard
Duloxetine Sandoz 60 mg, maagsapresistente capsules,
hard
Norvegia
Duloxetine Sandoz
Portugalia
Duloxetina Sandoz
România
Duloxetină Sandoz 30 mg capsule
gastrorezistente
Duloxetină Sandoz 60 mg capsule gastrorezistente
Suedia
Duloxetine Sandoz 30 mg hårda
enterokapslar
Duloxetine Sandoz 60 mg hårda enterokapslar
Marea Britanie
Duloxetine Sandoz 30mg Gastro-
resistant capsules
Duloxetine Sandoz 60mg Gastro- resistant capsules
Acest prospect a fost revizuit în februarie 2020.
Informaţii detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe site-ul Agenţiei Europene pentru
Medicamente http://www.ema.europa.eu.
Cutie cu blist. PVC-PE-PCTFE/Al x 28 caps. gastrorez.
Cutie cu blist. PVC-PE-PCTFE/Al x 56 caps. gastrorez.
Cutie cu blist. PVC-PE-PCTFE/Al x 84 caps. gastrorez.
Cutie cu blist. PVC-PE-PCTFE/Al x 98 caps. gastrorez.
Cutie cu blist. PA-Al-PVC/Al x 28 caps. gastrorez.
Cutie cu blist. PA-Al-PVC/Al x 56 caps. gastrorez.
Cutie cu blist. PA-Al-PVC/Al x 84 caps. gastrorez.
Cutie cu blist. PA-Al-PVC/Al x 98 caps. gastrorez.
Cutie cu 1 flac. PEID x 30 caps. gastrorez.
Cutie cu blist. PVC-PE-PCTFE/Al x 14 caps. gastrorez.
Cutie cu blist. PVC-PE-PCTFE/Al x 30 caps. gastrorez.
Cutie cu blist. PA-Al-PVC/Al x 14 caps. gastrorez.
Cutie cu blist. PA-Al-PVC/Al x 30 caps. gastrorez.
Cutie cu un flac. PEID x 120 caps. gastrorez., pt. uz spitalicesc