1
AUTORIZAȚIE DE PUNERE PE PIAȚĂ NR. 13495/2020/01-02-03-04-05-06-07
Anexa 1
Prospect
Prospect: Informaţii pentru pacient
Cosyrel 5 mg/10 mg comprimate filmate
fumarat de bisoprolol/perindopril arginină
Citiţi cu atenţie şi în întregime acest prospect înainte de a începe să luaţi acest medicament
deoarece conţine informaţii importante pentru dumneavoastră.
Păstraţi acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiţi.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau
asistentei medicale.
Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l daţi altor persoane.
Le poate face rău, chiar dacă au aceleaşi semne de boală ca dumneavoastră.
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau
asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.
Vezi pct. 4.
Ce găsiţi în acest prospect
1.
Ce este Cosyrel şi pentru ce se utilizează
2.
Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Cosyrel
3.
Cum să luaţi Cosyrel
4.
Reacţii adverse posibile
5.
Cum se păstrează Cosyrel
6.
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
1.
Ce este Cosyrel şi pentru ce se utilizează
Cosyrel conține două substanțe active, fumarat de bisoprolol și perindopril arginină, într-un singur
comprimat:
Fumarat de bisoprolol aparține unei clase de medicamente denumite beta-blocante. Beta-
blocantele încetinesc frecvența bătăilor inimii și cresc eficiența inimii de a pompa sânge în corp.
Perindopril arginină este un inhibitor al enzimei de conversie a angiotensinei (ECA). Acesta
acționează prin lărgirea vaselor de sânge, ceea ce face mai ușoară activitatea inimii dumneavoastră
de a pompa sângele prin vase.
Cosyrel este utilizat pentru tratamentul tensiunii arteriale mari (hipertensiune arterială) și/sau pentru a
reduce riscul de evenimente cardiace cum este infarctul miocardic, la pacienții cu boală coronariană
stabilă (o afecțiune în care fluxul de sânge către inimă este redus sau blocat), care au avut deja un
infarct miocardic și/sau o operație pentru îmbunătățirea fluxului de sânge la nivelul inimii prin lărgirea
vaselor care o irigă.
În loc să luați fumarat de bisoprolol și perindopril arginină sub formă de comprimate separate, veți lua
un comprimat de Cosyrel, care conţine ambele substanțe active în aceeaşi concentraţie.
2.
Ce trebuie să ştiţi înainte să luaţi Cosyrel
Nu luaţi Cosyrel:
dacă sunteţi alergic la bisoprol sau la oricare alt beta-blocant, la perindopril sau la orice alt
inhibitor al ECA, sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui medicament (enumerate la
pct. 6),
2
dacă aveţi insuficienţă cardiacă ce s-a agravat brusc și/sau care necesită tratament în spital,
dacă aveți şoc cardiogen (o afecţiune severă a inimii cauzată de tensiunea arterială foarte mică),
dacă aveți o afecțiune a inimii caracterizată prin frecvență cardiacă mică sau bătăi neregulate ale
inimii (bloc atrioventricular de gradul doi sau trei, bloc sinoatrial, sindromul sinusului bolnav),
dacă aveți frecvență de bătaie a inimii scăzută,
dacă aveți tensiune arterială foarte mică,
dacă aveți astm bronșic sever sau boală pulmonară cronică severă,
dacă aveți probleme severe ale circulației sângelui la nivelul membrelor (cum este sindromul
Raynaud), care pot determina la nivelul degetelor de la mâini și picioare furnicături și modificări
de culoare - acestea devin pale sau se albăstresc,
dacă aveți feocromocitom netratat (o tumoră rară a glandelor suprarenale),
dacă aveți acidoză metabolică, situaţie în care se găseşte o cantitate prea mare de acizi în sânge,
dacă ați prezentat simptome cum sunt respirație șuierătoare, umflare a feței, limbii sau gâtului,
senzație de mâncărime intensă sau erupții severe pe piele la tratamentul anterior cu inhibitori ai
ECA sau dacă dumneavoastră sau un membru al familiei a prezentat aceste simptome în orice alte
circumstanțe (o afecțiune numită angioedem),
dacă sunteți gravidă în mai mult de 3 luni de sarcină (de asemenea, este mai bine să evitați
utilizarea Cosyrel la începutul sarcinii–vezi punctul referitor la sarcină),
dacă aveți diabet zaharat sau probleme ale rinichilor și sunteți tratat cu medicamente pentru
scăderea tensiunii arteriale care conțin aliskiren,
dacă efectuați şedinţe de dializă sau orice alte proceduri de filtrare a sângelui. În funcție de
aparatura utilizată, există posibilitatea ca Cosyrel să nu fie potrivit pentru dumneavoastră,
dacă aveţi probleme severe ale rinichilor, situaţie în care cantitatea de sânge necesară rinichilor
este redusă (stenoza arterei renale),
dacă sunteți tratat cu combinația în doză fixă sacubitril/valsartan, un medicament pentru
tratamentul insuficienței cardiace (vezi punctele ”Atenționări și precauții” și ”Cosyrel împreună cu
alte medicamente”).
Atenţionări şi precauţii
Înainte să luaţi Cosyrel, adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă:
aveți diabet zaharat,
aveți probleme ale rinichilor(inclusiv transplant renal) sau efectuați ședințe de dializă,
aveți probleme ale ficatului,
aveți stenoză aortică sau stenoză mitrală (îngustare a valvelor aortică şi mitrală de la nivelul
inimii) sau cardiomiopatie hipertrofică (afecțiune a mușchiului inimii) sau stenoză a a arterei
renale (îngustare a arterei care irigă cu sânge rinichiul),
dacă aveți valori anormal de mari în sânge ale unui hormon numit aldosteron (aldosteronism
primar),
aveți insuficiență cardiacă sau orice alte probleme ale inimii cum sunt tulburări minore ale
ritmului bătăilor inimii sau durere severă în piept în repaus (angină Prinzmetal),
aveți o boală vasculară de colagen (afectare a ţesutului conjunctiv), cum sunt lupusul eritematos
sistemic sau sclerodermia,
urmați un regim alimentar cu restricție de sare sau utilizați înlocuitori de sare care conțin potasiu
(o valoare prea mare a potasiului în sânge poate produce modificări ale frecvenței bătăilor inimii),
aţi avut de curând diaree sau vărsături sau dacă sunteţi deshidratat (Cosyrel poate produce
scăderea marcată a tensiunii arteriale),
vi se efectuează afereză LDL (care vă îndepărtează colesterolul din sânge cu ajutorul unui aparat),
urmaţi un tratament antialergic sau veți urma un tratament de desensibilizare pentru reducerea
efectelor alergiei la înţepăturile de albină sau viespe,
urmați un regim alimentar strict sau țineți post,
urmează să vi se efectueze anestezie şi/sau intervenţie chirurgicală,
aveți orice probleme de circulație la nivelul membrelor,
aveți astm bronșic sau boală pulmonară cronică,
aveți (sau ați avut) psoriazis,
aveți o tumoră a glandei suprarenale (feocromocitom),
3
aveți tulburări ale glandei tiroide (Cosyrel poate masca simptomele unei glande tiroide
hiperactive),
aveți angioedem (reacție alergică severă caracterizată prin umflarea feței, buzelor, limbii sau
gâtului, asociată cu dificultăți la respirație sau la înghițire). Acesta poate apărea în orice moment
în timpul tratamentului. Dacă prezentați aceste simptome, întrerupeţi imediat tratamentul cu
Cosyrel şi adresaţi-vă imediat unui medic,
aparțineți rasei negre, deoarece puteți avea un risc mai mare de apariție a angioedemului, iar acest
medicament poate fi mai puțin eficient pentru a vă reduce tensiunea arterială decât la pacienții
care aparțin altor rase,
luați oricare dintre următoarele medicamente utilizate pentru tratarea tensiunii arteriale mari:
-
un blocant al receptorilor angiotensinei II (BRA) (cunoscuți și sub denumirea de “sartani” –
de exemplu, valsartan, telmisartan, irbesartan), mai ales dacă aveți probleme ale rinichilor
asociate diabetului zaharat,
-
aliskiren.
Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă verifice funcția rinichilor, tensiunea arterială și
valorile electroliților (de exemplu, potasiu) din sânge, la intervale regulate de timp. Vezi și
informațiile de la punctul “Nu luați Cosyrel”.
dacă luați oricare dintre următoarele medicamente, riscul de apariție a angioedemului este
crescut:
-
racecadotril (utilizat pentru tratamentul diareei),
-
sirolimus, everolimus, temsirolimus și alte medicamente care aparțin clasei numite
inhibitori ai mTor (utilizate pentru a evita respingerea organelor transplantate),
-
sacubitril (disponibil sub formă de combinație în doză fixă cu valsartan), utilizat pentru
tratamentul de lungă durată al insuficienței cardiace.
Nu întrerupeți brusc tratamentul cu Cosyrel deoarece aceasta poate produce agravarea afecțiunii
cardiace. Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, în special la pacienții cu boală coronariană.
Trebuie să vă adresaţi medicului dumneavoastră dacă credeți că sunteţi (sau aţi putea rămâne) gravidă.
Cosyrel nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat dacă sunteți gravidă în mai mult
de 3 luni de sarcină, deoarece dacă este utilizat în acest stadiu al sarcinii, vă poate afecta grav copilul
(vezi punctul referitor la sarcină).
Copii şi adolescenţi
Cosyrel nu este recomandat la copii și adolescenți cu vârsta sub 18 ani.
Cosyrel împreună cu alte medicamente
Spuneţi medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă luaţi, aţi luat recent sau s-ar putea să luaţi
orice alte medicamente.
Există anumite medicamente care pot influența efectul Cosyrel sau al căror efect poate fi influențat de
Cosyrel. Acest tip de interacțiune poate face ca unul sau ambele medicamente să fie mai puțin
eficiente, și poate crește riscul de apariție sau gravitatea reacțiilor adverse.
Asiguraţi-vă că îi spuneți medicului dumneavoastră dacă luaţi oricare dintre următoarele medicamente:
medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale sau medicamente pentru afecțiuni cardiace
(cum sunt amiodaronă, amlodipină, clonidină, glicozide cardiace, diltiazem, dizopiramidă,
felodipină, flecainidă, lidocaină, metildopa, moxonidină, procainamidă, propafenonă, chinidină,
rilmenidină, verapamil),
alte medicamente pentru tratamentul tensiunii arteriale mari, inclusiv blocante ale receptorilor
antiotensinei II, aliskiren (vezi și informațiile de la punctele “Nu luaţi Cosyrel” și “Atenţionări şi
precauţii”) sau diuretice (medicamente care cresc cantitatea de urină produsă de către rinichi),
medicamente care economisesc potasiu (de exemplu, triamteren, amilorid), suplimente de potasiu
sau înlocuitori de sare care conţin potasiu, alte medicamente care pot crește valorile potasiului în
corp (cum sunt heparina și co-trimoxazol, cunoscut și sub denumirea de
trimetoprim/sulfametoxazol),
4
diuretice care economisesc potasiu utilizate pentru tratamentul insuficienței cardiace: eplerenonă și
spironolactonă în doze cuprinse între 12,5 mg și 50 mg pe zi,
medicamente simpatomimetice utilizate pentru tratamentul șocului clinic (adrenalină,
noradrenalină, dobutamină, izoprenalină, efedrină),
estramustină utilizată pentru tratamentul cancerului,
medicamente administrate cel mai frecvent pentru tratamentul diareei (racecadotril) sau pentru a
evita respingerea organelor transplantate (sirolimus, everolimus, temsirolimus și alte medicamente
care aparțin clasei numite inhibitori ai mTOR). Vezi punctul ”Atenționări și precauții”,
combinația în doză fixă sacubitril/valsartan (utilizată pentru tratamentul de lungă durată al
insuficienței cardiace). Vezi punctele ”Nu luați Cosyrel” și ”Atenționări și precauții”,
litiu pentru tratamentul maniei sau depresiei,
anumite medicamente utilizate pentru tratamentul depresiei,cum sunt imipramină, amitriptilină,
inhibitori de monoaminoxidază (IMAO) (cu excepția IMAO-B),
anumite medicamente pentru tratamentul schizofreniei(antipsihotice),
anumite medicamente pentru tratamentul epilepsiei (fentoină, barbiturice, cum este fenobarbital),
medicamente anestezice utilizate pentru chirurgie,
medicamente vasodilatatoare inclusiv nitraţi (medicamente care determină lărgirea vaselor de
sânge),
trimetoprim utilizat pentru tratamentul infecţiilor,
imunosupresoare (medicamente care reduc mecanismul de apărare al organismului) utilizate
pentru tratamentul afecţiunilor autoimune sau după operaţiile de transplant (de exemplu,
ciclosporină, tacrolimus),
alopurinol pentru tratamentul gutei,
medicamente parasimpatomimetice utilizate pentru tratarea afecțiunilor cum sunt boala Alzheimer
sau glaucomul,
beta-blocante cu administrare topică utilizate pentru tratarea glaucomului (creștere a presiunii la
nivelul ochiului),
meflochină utilizată pentru prevenirea sau tratamentul malariei,
baclofen utilizat pentru tratamentul rigidităţii musculare care apare în boli cum este scleroza
multiplă,
săruri de aur, în special administrate intravenos (utilizate pentru tratamentul simptomelor
poliartritei reumatoide),
medicamente pentru tratamentul diabetului zaharat (cum sunt insulină, metformin, linagliptină,
saxagliptină, sitagliptină, vildagliptină),
medicamente antiinflamatoare nesteroidiene (AINS) cum sunt ibuprofenul sau diclofenacul sau
doze mari de acid acetilsalicilic utilizate pentru tratamentul artrozei, durerilor de cap, durerilor sau
inflamațiilor.
Cosyrel împreună cu alimente, băuturi și alcool
Este de preferat să luați Cosyrel înainte de masă.
Sarcina şi alăptarea
Dacă sunteţi gravidă sau alăptaţi, credeţi că aţi putea fi gravidă sau intenţionaţi să rămâneţi gravidă,
adresaţi-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest
medicament.
Sarcina
Trebuie să-i spuneţi medicului dumneavoastră dacă credeţi că sunteţi (sau aţi putea rămâne) gravidă.
În mod obişnuit, medicul dumneavoastră vă va sfătui să opriţi utilizarea Cosyrel înainte de a rămâne
gravidă sau imediat ce aflaţi că sunteţi gravidă şi vă va recomanda să luaţi alt medicament în loc de
Cosyrel. Cosyrel nu este recomandat la începutul sarcinii şi nu trebuie utilizat dacă sunteți gravidă în
mai mult de 3 luni, deoarece, dacă este administrat după luna a treia de sarcină, vă poate afecta grav
copilul.
Al
ă
ptarea
5
Spuneţi medicului dumneavoastră dacă alăptaţi sau urmează să începeţi să alăptaţi. Cosyrel nu este
recomandat mamelor care alăptează şi medicul dumneavoastră vă poate recomanda alt tratament dacă
doriţi să alăptaţi, mai ales dacă este vorba despre un copil nou-născut sau născut prematur.
Conducerea vehiculelor şi folosirea utilajelor
De obicei, Cosyrel nu afectează atenţia, dar ameţeala sau slăbiciunea determinate de scăderea tensiunii
arteriale pot să apară la unii pacienţi, în special la începutul sau după schimbarea tratamentului,
precum și în asociere cu consumul de alcool etilic. Dacă aveţi astfel de manifestări, capacitatea de a
conduce vehicule şi de a folosi utilaje poate fi afectată.
Cosyrel conține sodiu
Cosyrel conține sodiu mai puțin de 1 mmol (23 mg) per comprimat, adică practic “nu conține sodiu”.
3.
Cum să luaţi Cosyrel
Luaţi întotdeauna acest medicament exact aşa cum v-a spus medicul dumneavoastră sau farmacistul.
Discutaţi cu medicul dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur.
Doza recomandată este un comprimat o dată pe zi. Înghiţiţi comprimatul cu un pahar cu apă,
dimineaţa, înainte de masă.
În unele situații, medicul dumneavoastră vă poate recomanda o jumătate de comprimat de Cosyrel, o
dată pe zi, dimineața, înainte de masă.
Pacien
ț
i cu insuficien
ță
renal
ă
Cosyrel nu este recomandat dacă aveți insuficiență renală severă.
Utilizarea la copii și adolescenți
Utilizarea la copii și adolescenți nu este recomandată.
Dacă luaţi mai mult Cosyrel decât trebuie
Dacă luaţi prea multe comprimate, adresați-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului.
Cea mai frecventă reacţie în caz de supradozaj este tensiunea arterială mică, ce vă poate face să vă
simţiţi ameţit sau să aveţi senzaţie de leşin (dacă se întâmplă acest lucru, poate fi de folos să vă
întindeţi culcat pe spate, cu picioarele ridicate), alte manifestări fiind dificultăți severe la respirație,
tremurături (din cauza scăderii valorii zahărului în sânge) și bătăi lente ale inimii.
Dacă uitați să luați Cosyrel
Este important să vă luaţi medicamentul zilnic, deoarece tratamentul regulat acţionează mai bine. Cu
toate acestea, dacă uitaţi să luaţi o doză de Cosyrel, luaţi doza următoare la momentul obişnuit. Nu
luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată.
Dacă încetați să luați Cosyrel
Nu opriți brusc tratamentul cu Cosyrel și nu schimbați doza fără avizul medicului dumneavoastră,
deoarece poate apărea o înrăutățire severă a afecțiunii inimii. Tratamentul nu trebuie întrerupt brusc, în
special la pacienții cu boală coronariană.
Dacă aveţi orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresaţi-vă medicului
dumneavoastră, farmacistului sau asistentei medicale.
4.
Reacţii adverse posibile
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacţii adverse, cu toate că nu apar la toate
persoanele.
6
Întrerupeţi imediat administrarea medicamentului şi adresaţi-vă medicului dumneavoastră dacă
apar oricare dintre următoarele reacţii adverse:
ameţeală severă sau leşin, din cauza tensiunii arteriale mici (frecvente - pot afecta până la 1 din 10
persoane),
agravare a insuficienței cardiace, care produce accentuarea dificultăților de respirație și/sau
retenție de apă (frecvente - pot afecta până la 1 din 10 persoane),
umflare a feței, buzelor, gurii, limbii sau gâtului, dificultăți la respirație (angioedem)
(
mai puţin
frecvente - pot afecta până la 1 din 100 de persoane),
respiraţie şuierătoare apărută brusc, durere în piept, scurtare a respiraţiei sau dificultăţi la respiraţie
(bronhospasm) (mai puţin frecvente - pot afecta până la 1 din 100 de persoane
)
,
bătăi neobişnuit de rapide sau neregulate ale inimii, durere în piept (angină pectorală) sau infarct
miocardic (foarte rare – pot afecta până la 1 din 10000 de persoane),
slăbiciune a brațelor sau picioarelor sau probleme de vorbire, care pot fi un semn al unui posibil
accident vascular cerebral (foarte rare - pot afecta până la 1 din 10000 de persoane),
inflamare a pancreasului, care poate provoca dureri abdominale și de spate severe, însoțite de
senzație puternică de rău (foarte rare – pot afecta până la 1 din 10000 de persoane),
îngălbenire a pielii sau a albului ochilor (icter), care poate fi un semn al hepatitei (foarte rare – pot
afecta până la 1 din 10000 de persoane),
erupție intensă pe piele, care adesea debutează cu pete roșii la nivelul feței, brațelor sau picioarelor
(eritem polimorf) (foarte rare – pot afecta până la 1 din 10000 de persoane).
Cosyrel este de obicei bine tolerat dar, ca în cazul oricărui medicament, pacienții pot prezenta diferite
reacții adverse, mai ales la începutul tratamentului.
Dacă prezentați oricare dintre reacțiile adverse menționate mai jos sau orice alte reacții adverse,
adresați-vă imediat medicului dumneavoastră sau farmacistului:
Foarte frecvente (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane):
bătăi rare ale inimii.
Frecvente (pot afecta până la 1 din 10 persoane):
durere de cap,
amețeli,
vertij,
tulburări ale gustului,
amorțeli și furnicături,
senzație de furnicături și amorțeală la nivelul mâinilor și picioarelor,
tulburări de vedere,
tinitus (senzaţie de zgomote în urechi),
senzație de frig la nivelul mâinilor și picioarelor,
tuse,
scurtare a respiraţiei,
tulburări gastro-intestinale cum sunt greaţă, vărsături, dureri abdominale, dificultăţi de digestie sau
dispepsie, diaree, constipaţie,
reacţii alergice cum sunt erupţii trecătoare pe piele, mâncărimi,
crampe musculare,
senzație de oboseală,
oboseală marcată.
Mai puţin frecvente (pot afecta până la 1 din 100 de persoane):
schimbări ale dispoziţiei,
tulburări ale somnului,
depresie,
uscăciune a gurii,
senzație intensă de mâncărime sau erupții trecătoare severe pe piele,
7
apariţia de grupuri de vezicule pe piele,
creştere a sensibilităţii pielii la soare (reacţii de fotosensibilitate),
transpirații,
probleme la nivelul rinichilor,
impotență,
exces de eozinofile (un tip de celule albe din sânge),
somnolență,
leșin,
palpitații,
bătăi rapide ale inimii,
bătăi neregulate ale inimii (tulburări ale conducerii atrio-ventriculare)
inflamare a vaselor de sânge (vasculită),
amețeli la ridicarea în picioare,
slăbiciune musculară,
artralgii (dureri ale articulaţiilor),
mialgii (dureri musculare),
dureri în piept,
stare generală de rău,
umflături localizate (edem periferic),
febră,
căderi,
modificări ale parametrilor de laborator: valori mari ale potasiului în sânge, reversibile după
întreruperea tratamentului, valori mici ale sodiului, valori foarte scăzute ale zahărului în sânge
(hipoglicemie) la pacienţii cu diabet zaharat, valori crescute ale ureei şi creatininei în sânge.
Rare (pot afecta până la 1 din 1000 de persoane):
coșmaruri, halucinații,
reducere a secreției lacrimale (uscăciune a ochilor),
tulburări de auz,
tulburări de erecție,
inflamare a ficatului, care poate produce îngălbenirea pielii sau a albului ochilor,
secreție nazală de tip alergic abundentă, strănut,
reacții de tip alergic cum sunt mâncărimi, înroșire a pielii, erupții trecătoare pe piele,
agravare a psoriazisului,
modificări ale parametrilor de laborator: valori crescute ale enzimelor ficatului, valori crescute ale
bilirubinei serice, valori diferite de normal ale grăsimilor din sânge.
Foarte rare (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane):
confuzie,
iritații și înroșire a ochilor (conjunctivită),
pneumonie eozinofilică (o formă rară de pneumonie),
inflamare a pancreasului (care produce dureri abdominale și de spate severe),
cădere a părului,
apariție sau agravare a psoriazisului sau erupții asemănătoare psoriazisului,
insuficiență renală acută,
modificări ale parametrilor sângelui cum sunt scăderi ale numărului de celule roşii și albe din
sânge, scădere a valorii hemoglobinei, scădere a numărului de trombocite.
Cu frecvență necunoscută (care nu poate fi estimată din datele disponibile):
modificări ale culorii pielii, amorțeală și durere la nivelul degetelor de la mâini sau de la picioare
(fenomen Raynaud).
Puteți avea urină concentrată (închisă la culoare), greață sau vărsături, crampe musculare, confuzie și
crize din cauza secreției necorespunzătoare de hormon antidiuretic (ADH). Dacă manifestați aceste
simptome, adresați-vă medicului dumneavoastră cât mai repede posibil.
8
Raportarea reacţiilor adverse
Dacă manifestaţi orice reacţii adverse, adresaţi-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau
asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacţii adverse nemenţionate în acest prospect.
De asemenea, puteţi raporta reacţiile adverse direct la
Agenţia Naţională a Medicamentului şi a Dispozitivelor Medicale din România
Str. Aviator Sănătescu nr. 48, sector 1
Bucuresti 011478- RO
Tel: + 4 0757 117 259
Fax: +4 0213 163 497
e-mail:
Raportând reacţiile adverse, puteţi contribui la furnizarea de informaţii suplimentare privind siguranţa
acestui medicament.
5.
Cum se păstrează Cosyrel
Nu lăsaţi acest medicament la vederea şi îndemâna copiilor.
Nu utilizaţi acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie. Data de expirare se referă la
ultima zi a lunii respective.
Acest medicament nu necesită condiţii speciale de păstrare.
După deschidere, Cosyrel trebuie utilizat în decurs de 20 de zile pentru flaconul cu 10 comprimate
filmate, în decurs de 60 de zile pentru flaconul cu 28 sau 30 comprimate filmate și în decurs de 100 de
zile pentru flaconul cu 100 comprimate comprimate.
Nu aruncaţi niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebaţi farmacistul cum să
aruncaţi medicamentele pe care nu le mai folosiţi. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.
6.
Conţinutul ambalajului şi alte informaţii
Ce conține Cosyrel
-
Substanțele active sunt fumarat de bisoprolol și perindopril arginină. Fiecare comprimat de Cosyrel
conține fumarat de bisoprolol 5 mg echivalent cu bisoprolol 4,24 mg și perindopril arginină 10 mg
echivalent cu perindopril 6,790 mg.
-
Celelalte componente ale comprimatului sunt: celuloză microcristalină PH 102, carbonat de calciu,
amidon de porumb pregelatinizat, amidonglicolat de sodiu tip A, dioxid de siliciu coloidal anhidru,
stearat de magneziu, croscarmeloză sodică, glicerol, hipromeloză, macrogol 6000, dioxid de titan
(E171), oxid galben de fer (E172), oxid roșu de fer (E172), apă purificată.
Cum arată Cosyrel şi conţinutul ambalajului
Comprimatele de Cosyrel sunt comprimate filmate de culoare roz-bej, ovale, formate din două
straturi, cu o linie mediană, marcate cu ”
” pe o față și cu”5” și”10”de o parte şi de cealaltă a
liniei mediane pe cealaltă fa
ț
ă.
Comprimatul poate fi divizat în doze egale.
Comprimatele sunt disponibile în cutii cu 10, 28, 30, 84 (3 flacoane a 28 comprimate), 90 (3 flacoane
a 30 comprimate), 100 și 120
(
4 flacoane a 30 comprimate) comprimate filmate.
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă şi fabricantul
Deţinătorul autorizaţiei de punere pe piaţă
Les Laboratoires Servier
50, rue Carnot, 92284 Suresnes Cedex
Franța
9
Fabricanții
Les Laboratoires Servier Industrie (LSI)
905, route de Saran, 45520 Gidy
Franța
Servier (Ireland) Industries Ltd (SII)
Moneylands, Gorey Road, Arklow - Co. Wicklow
Irlanda
Anpharm Przedsiebiorstwo Farmaceutyczne S.A.
ul. Annopol 6b, 03-236 Warszaw,
Polonia
EGIS Pharmaceuticals PLC
Mátyás király út 65, H- 9900 Körmend,
Ungaria
Acest medicament este autorizat în Statele Membre ale Spaţiului Economic European sub
următoarele denumiri comerciale:
Austria
Cosyrel 5 mg/10 mg Filmtabletten
Belgia
Bipressil 5 mg/10 mg comprimé pelliculé
Bulgaria
Prestilol 5 mg/10 mg филмиранитаблетки
Croaţia
Prestilol 5 mg/10 mg filmom obložene tablete
Cipru
Cosyrel 5 mg/10 mg επικαλυμμέναμελεπτόυμένιοδισκία
Republica Cehă Cosyrel 5 mg/10 mg, potahované tablety
Estonia
Prestilol
Finlanda
Cosyrel 5 mg/10 mg Tabletti, kalvopäällysteinen
Franţa
Cosimprel 5 mg/10 mg, comprimé pelliculé
Grecia
Cosyrel 5 mg/10 mg επικαλυμμέναμελεπτόυμένιοδισκία
Ungaria
Cosyrel 5 mg/10 mg filmtabletta
Irlanda
Cosimprel 5 mg/10 mg film-coated tablet
Italia
Cosyrel
Letonia
Prestilol 5 mg/10 mg apvalkotās tabletes
Lituania
Prestilol 5 mg/10 mg plėvele dengtos tabletės
Luxemburg
Bipressil 5 mg/10 mg comprimé pelliculé
Olanda
Cosimprel 5 mg/10 mg filmomhulde tabletten
Polonia
Prestilol
Portugalia
Cosyrel 5 mg/10 mg
România
Cosyrel 5 mg/10 mg comprimate filmate
Slovacia
Prestilol 5 mg/10 mg filmom obalené tablety
Slovenia
Cosyrel 5 mg/10 mg filmsko obložene tablete
Acest prospect a fost revizuit în Septembrie 2020.
Cutie cu 1 flac. din PP x 10 compr. film.
Cutie cu 1 flac. din PP x 30 compr. film.