CORDARONE 200 mg - PROSPECT

Prospectul pentru CORDARONE 200 mg - de la indicatii si contraindicatii, la compozitie, interactiuni, mod de administare, precautii si reactii adverse posibile
Denumire comercială: CORDARONE 200 mg
Substanța activă: AMIODARONUM
Concentrația: 200mg
Cod atc: C01BD01
Acțiune terapeutică: ANTIARITMICE CLASA I SI III ANTIARITMICE CLASA III
Prescripție: PRF
Prospect: http://www.anm.ro/_/_PRO/PRO_11070_13.11.18.pdf
Ambalaj: Cutie cu 2 blist. PVC/Al x 15 compr.
Cod cim: W64483002
Firma producătoare: SANOFI WINHTROP INDUSTRIE - FRANTA
Conținut prospect:
Page 1
background image

 

  
 
AUTORIZAȚIE DE PUNERE PE PIAȚĂ NR. 11070/2018/01-02                                      

Anexa

 

                                                                                                                                                    

Prospect 

 
 
 

Prospect: Informații pentru utilizator 

 

 

Cordarone 200 mg comprimate  

Clorhidrat de amiodaronă 

 

Citiți cu atenție și în întregime acest prospect înainte de a începe să utilizați acest medicament 

deoarece conține informații importante pentru dumneavoastră.

 

-

 

Păstrați acest prospect. S-ar putea să fie necesar să-l recitiți.  

-

 

Dacă aveți orice întrebări suplimentare, adresați-vă medicului dumneavoastră, sau farmacistului 
sau asistentei medicale. 

Acest medicament a fost prescris numai pentru dumneavoastră. Nu trebuie să-l dați altor 
persoane. Le poate face rău, chiar dacă au aceleași semne de boală ca dumneavoastră. 

-

 

Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră, sau farmacistului 
sau asistentei medicale. Acestea includ orice posibile reacții adverse nemenționate în acest 
prospect. Vezi pct. 4. 

 
 

Ce găsiți în acest prospect 

 

 

1.

 

Ce este Cordarone și pentru ce se utilizează  

2.

 

Ce trebuie să știți înainte să utilizați Cordarone  

3.

 

Cum să utilizați Cordarone  

4.

 

Reacții adverse posibile  

5.

 

Cum se păstrează Cordarone  

6.

 

Conținutul ambalajului și alte informații 

 
 

1.

 

Ce este Cordarone și pentru ce se utilizează 

 
Cordarone conţine substanţa activă numită clorhidrat de amiodaronă. Acest medicament aparţine unei 
clase de medicamente numite antiaritmice, care vă ajută inima să bată regulat. 
 
Acest medicament este indicat pentru prevenirea şi tratamentul anumitor tulburări de ritm cardiac.  
 
 

2.

 

Ce trebuie să știți înainte să utilizați Cordarone 

 

Nu utilizați Cordarone: 

 

-

 

dacă sunteți alergic la iod, la amiodaronă sau la oricare dintre celelalte componente ale acestui 
medicament enumerate la punctul 6,  

-

 

dacă aveți tulburări de ritm și/sau de conducere cardiacă manifestate prin bătăi rare ale inimii 
(cum sunt bradicardie sinusală, bloc sinoatrial, boala nodului sinusal, blocuri atrio-ventriculare 
de grad înalt), şi nu aveţi pace-maker (stimulator cardiac) implantat, 

-

 

dacă aveți funcția tiroidei afectată, 

-

 

dacă sunteți gravidă,  

-

 

dacă alăptați,  

-

 

dacă luați Cordarone în asociere cu anumite medicamente care pot determina torsada vârfurilor 
(tulburare  gravă  de  ritm  cardiac)  (vezi  mai  jos  punctul  „Cordarone  împreună  cu  alte 
medicamente”).  

 


Page 2
background image

 

Atenționări și precauții  

Înainte să utilizați Cordarone, adresați-vă medicului dumneavoastră, farmacistului sau asistentei 
medicale. 
 
Amiodarona  poate  determina  apariţia  unor  modificări  („cordaronice”)  pe  electrocardiogramă  (ECG) 
cum sunt prelungirea intervalului QT cu posibila apariție a undei U. Aceste modificări reprezintă un 
semn al instalării efectului terapeutic și nu reflectă toxicitate. Spuneți medicului dumneavoastră dacă 
luați orice alte medicamente (vezi punctul „Cordarone împreună cu alte medicamente”) sau aveți un 
dezechilibru al sărurilor în sânge, deoarece în aceste situații poate să apară prelungirea intervalului QT. 

 

Dacă sunteți pe lista de așteptare pentru transplant de inimă, medicul dumneavoastră vă poate schimba 
tratatmentul. Aceasta schimbare este cauzată de faptul că tratamentul cu amiodaronă efectuat înaintea 
transplantului de inimă a dus la un risc crescut de apariție a unei complicații care poate pune viața în 
pericol (disfuncție primară de grefă), în care inima transplantată nu mai funcționează normal în primele 
24 ore de la intervenție. 
 

Înainte să luați Cordarone, adresaţi-vă

 

medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă: 

 

aveţi un pace-maker sau un defibrilator implantabil (dispozitive de stimulare a inimii), deoarece 
acest  medicament poate afecta acțiunea acestora și medicul dumneavoastră va dori să verifice 
periodic funcționarea dispozitivelor, înainte și în timpul tratamentului. 

 
La vârstnici, este accentuat efectul de scădere a frecvenței bătăilor inimii. De aceea, dacă sunteți vârstnic 
(cu vârsta peste 65 ani) va fi necesar ca medicul să vă supravegheze mai atent.  
 

Spuneţi medicului dumneavoastră dacă: 

 

reapare un ritm cardiac prea rapid sau aveți orice alte modificări noi ale ritmului cardiac. 

 

luați în prezent un medicament care conține sofosbuvir pentru tratamentul hepatitei C, deoarece 
această  asociere  poate  duce  la  o  încetinire  a  ritmului  bătăilor  inimii  care  poate  pune  viața  în 
pericol. Medicul dumneavoastră poate lua în considerare variante alternative de tratament. Dacă 
este necesar tratamentul cu amiodaronă și sofosbuvir, s-ar putea să aveți nevoie de o monitorizare 
suplimentară a inimii dumneavoastră.  

Spuneți imediat medicului dumneavoastră 

dacă luați în prezent un medicament care conține  

sofosbuvir pentru tratamentul hepatitei C și dacă în timpul tratamentului manifestați:  

 

bătăi rare sau neregulate ale inimii sau probleme ale ritmului cardiac;  

 

senzație de lipsă de aer sau agravarea senzației existente de lipsă de aer;  

 

durere la nivelul toracelui;  

 

stare de confuzie;  

 

palpitații;  

 

pierderea parțială a cunoștinței sau leșin.  

 

pierdeţi în greutate, apar modificări ale ritmului în care bate inima dumneavoastră (aritmii), dureri 
în piept (angină pectorală), senzație de lipsă de aer la efort, asociată sau nu cu edeme (insuficiență 
cardiacă  congestivă).  Acestea  pot  fi  simptome  de  hipertiroidie  (creșterea  activității  glandei 
tiroide), care poate apărea în cazul utilizării acestui medicament. 

 

luați în greutate, aveți intoleranță la frig, aveți o lentoare în activitate, bătăi rare ale inimii, sunteți 
apatic  sau  somnolent.  Acestea  pot  fi  simptome  de  hipotiroidie  (scăderea  activității  glandei 
tiroide), care poate apărea în cazul utilizării acestui medicament. 

 

aveți  senzație  de  amorțeală  sau  furnicături  la  nivelul  pielii,  senzație  de  slăbiciune  sau  dureri 
musculare (neuropatie senzitivă, motorie sau mixtă și miopatie). 

 

aveți vedere încețoșată sau nu mai vedeți bine. Adresați-vă imediat medicului dumneavoastră, 
deoarece  trebuie  efectuat  prompt  un  examen  complet  al  ochilor.  Medicul  va  decide  dacă 
tratamentul trebuie continuat; în anumite situații există riscul de pierdere a vederii. 

 

aveți  senzații  neobișnuite  de  sufocare  sau  tuse  seacă,  izolate  sau  asociate  cu  alterarea  stării 
generale (apariția unei stări de oboseală, scădere în greutate sau febră). 

 

apar următoarele reacţii la nivelul pielii, care pot pune viaţa în pericol:  


Page 3
background image

 

o

 

vezicule pe pielea din jurul buzelor, ochilor, gurii, nasului şi organelor genitale, care pot fi 
însoţite  de  simptome  asemănătoare  gripei  şi  de  febră  (afecţiune  denumită  „sindrom 
Stevens-Johnson”). 

o

 

erupţie severă de vezicule pe piele, cu desprindere a pielii în zone întinse ale corpului, care 
poate fi însoţită de stare generală de rău, febră, frisoane şi dureri ale muşchilor (afecţiune 
denumită „necroliză epidermică toxică”). 

Dacă aveţi oricare dintre aceste simptome, trebuie să vă adresaţi imediat medicului dumneavoastră, 
care va evalua necesitatea continuării tratamentului. 

 

Evitați  expunerea  la  soare  pe  toată  durata  tratamentului,  pentru  a  preveni  apariția  unei  reacții  de  tip 
„arsură solară” (fotosensibilitate). 

 

Înaintea  unei  intervenții  chirurgicale,  spuneți  medicului  anestezist  că  urmați  un  tratament  cu 
amiodaronă. 

 
Teste cardiace, pulmonare și analize ale sângelui 

Înainte de a începe tratamentul și pe parcursul tratamentului cu Cordarone, medicul dumneavoastră vă 
poate efectua teste pentru a verifica starea dumneavoastră de sănătate și modul în care medicamentul 
are efect la dumneavoastră. 

 

Medicul dumneavoastră vă va verifica activitatea electrică a inimii (electrocardiogramă), utilizând 
un aparat ECG. 

 

Medicul dumneavoastră poate să recomande efectuarea unor analize de sânge pentru a determina 
valoarea potasiului din sânge, deoarece valorile anormale ale potasiului pot favoriza apariția de 
aritmii.  

 

Medicul dumneavoastră va cere efectuarea unor analize de sânge pentru a verifica funcția ficatului 
dumneavoastră.  

 

Medicul dumneavoastră va cere efectuarea unor analize de sânge pentru a verifica funcția tiroidei 
(valorile TSH, T3 sau T4). 

 

Este posibil ca medicul dumneavoastră să vă verifice plămânii (radiografie toracică). 

În unele cazuri, poate fi necesar ca tratamentul cu Cordarone să fie oprit. 
 

Copii și adolescenți 

Siguranța și eficacitatea amiodaronei la copii și adolescenți nu au fost stabilite. 
 

Cordarone împreună cu alte medicamente

 

Spuneți medicului dumneavoastră sau farmacistului dacă utilizați, ați utilizat recent sau s-ar putea să 
utilizați orice alte medicamente. 
 
Nu trebuie să luați niciunul dintre următoarele medicamente în timp ce utilizați Cordarone:  

 

alte medicamente utilizate pentru a controla bătăile neregulate sau rapide ale inimii, cum sunt 
chinidină, hidrochinidină, disopiramidă, sotalol, dofetilidă, ibutilidă  

 

bepridil (pentru dureri în piept determinate de boala de inimă) 

 

anumite  medicamente  neuroleptice,  utilizate  în  tratarea  afecţiunilor  psihice,  cum  sunt 
clorpromazină,  ciamemazină,  levomepromazină,  tioridazină,  trifluoperazină,  amisulpridă, 
sulpiridă, tiapridă, veralipridă, droperidol, haloperidol, pimozidă, sultopridă 

 

cisapridă (un medicament pentru refluxul de acid şi alimente din stomac în cavitatea bucală), 

 

difemanil (utilizat pentru afecţiuni ale stomacului) 

 

medicamente pentru tratarea infecţiilor cu bacterii, cum sunt eritromicină pe cale intravenoasă, 
moxifloxacină, spiramicină pe cale intravenoasă  

 

mizolastină (pentru tratarea unor tipuri de alergii) 

 

pentamidină administrată parenteral (folosită pentru tratarea unor infecţii cu paraziţi)  

 

vincamină  (medicament  care  îmbunătăţeşte  circulaţia  sângelui  la  nivelul  creierului  şi 
extremităţilor). 

În cazul tratamentului simultan cu aceste medicamente, poate apărea torsada vârfurilor (tulburare gravă 
de ritm cardiac), cu potențial letal. 
 


Page 4
background image

 

Trebuie să evitați asocierea acestui medicament cu:  
-

 

medicamente  care  determină  inima  dumneavoastră  să  bată  mai  rar,  cum  sunt  medicamente 
beta-blocante, verapamil, diltiazem  

-

 

medicamente  care  scad  concentrația  potasiului  în  sânge:  laxative  stimulante,  diuretice  care 
determină pierderi de potasiu, amfotericină B, corticosteroizi, tetracosactid  

-

 

medicamente anticoagulante orale (warfarină)  

-

 

dabigatran (un medicament pentru prevenirea formării cheagurilor de sânge)  

-

 

medicamente digitalice  

-

 

lidocaină,  orlistat,  fenitoină,  flecainidă,  anumite  medicamente  cu  acţiune  antiinfecţioasă 
(fluorochinolone,  halofantrină,  lumefantrină,  pentamidină),  anumite  imunosupresoare 
(ciclosporină),  fentanil,  tacrolimus,  sildenafil,  midazolam,  triazolam,  dihidroergotamină, 
ergotamină, colchicină, simvastatin şi alte statine (atorvastatin, lovastatin)  

-

 

sofosbuvir, utilizat pentru tratamentul hepatitei C. 

 
Trebuie  să  cereţi  sfatul  medicului  dumneavoastră  dacă  utilizaţi  medicamente  precum:  clonidină, 
guanfacină, meflochină, anticolinesterazice (donepezil, galantamină, rivastigmină, tacrin, ambenoniu, 
piridostigmină, neostigmină), pilocarpină. Poate scădea foarte mult frecvenţa bătăilor inimii în cazul 
administrării concomitente. 
 

Cordarone împreună cu alimente, băuturi și alcool 

Evitaţi  să  consumaţi  suc  de  grapefruit  în  timpul  tratamentului  cu  Cordarone.  Acesta  poate  influenţa 
efectul obișnuit al medicamentului dumneavoastră. 
 

Sarcina, alăptarea și fertilitatea  

Dacă sunteți gravidă sau alăptați, credeți că ați putea fi gravidă sau intenționați să rămâneți gravidă, 
adresați-vă medicului sau farmacistului pentru recomandări înainte de a lua acest medicament. 
 
Din cauza conținutului de iod, acest medicament este contraindicat în timpul sarcinii.  
 
Alăptarea este contraindicată în timpul tratamentului cu acest medicament. 
 

Conducerea vehiculelor și folosirea utilajelor 

 

 
Acest medicament nu influențează capacitatea de a conduce vehicule sau de a folosi utilaje. 
 

Cordarone conține lactoză monohidrat.  

Dacă medicul dumneavoastră v-a atenţionat că aveţi intoleranţă la unele categorii de glucide, vă rugăm 
să-l întrebaţi înainte de a lua acest medicament. 
 
 

3.

 

Cum să utilizați Cordarone 

 
Comprimatele Cordarone

 

sunt divizibile, adică se pot rupe în jumătăţi. Comprimatele sunt inscripționate 

pe una din fețe cu un simbol „în formă de inimă” de o parte a liniei de diviziune și cu numărul „200” de 
cealaltă  parte.  Jumătățile  de  comprimat  pot  fi  identificate  după  aceste  simboluri  (nu  există  risc  de 
confuzie). 

 
Cât să utilizaţi din Cordarone  

Luaţi  întotdeauna  acest  medicament  exact  aşa  cum  v-a  spus  medicul.  Discutaţi  cu  medicul 
dumneavoastră sau cu farmacistul dacă nu sunteţi sigur. 
 

Doza recomandată 

Doza uzuală diferă foarte mult de la o persoană la alta. De obicei, dozele recomandate sunt:  
-

 

doza de încărcare: 3 comprimate Cordarone (600 mg clorhidrat de amiodaronă) pe zi, timp de 
8 – 10 zile; 


Page 5
background image

 

-

 

doza de întreţinere: ½ comprimat până la 2 comprimate Cordarone (100 – 400 mg clorhidrat de 
amiodaronă) pe zi. 

 

Când şi cât de des trebuie utilizat Cordarone  

În toate cazurile, trebuie să respectați cu strictețe recomandările medicului și să nu modificați dozele 
fără sfatul medicului dumneavoastră.  
Comprimatele  se  administrează  înainte  de  masă,  în  timpul  mesei  sau  după  masă.  Proprietățile 
comprimatelor nu sunt afectate dacă le sfărâmați. 

 

Utilizarea la vârstnici 

Medicul dumneavoastră vă poate prescrie o doză mai mică de Cordarone. De asemenea, medicul trebuie 
să vă verifice periodic tensiunea arterială și funcția tiroidiană. 

 
Utilizarea la copii și adolescenți  

Există doar date limitate privind eficacitatea și siguranța la copii și adolescenți. Medicul dumneavoastră 
va decide care este doza adecvată. 
 

Dacă utilizați mai mult Cordarone decât trebuie 

 

Dacă aţi luat mai mult decât trebuie din acest medicament, adresaţi-vă imediat medicului dumneavoastră 
sau celui mai apropiat departament de urgență. 

 

Dacă uitați să utilizați Cordarone

  

Omiterea ocazională a unei doze nu vă expune niciunui risc deosebit. 
Nu luaţi o doză dublă pentru a compensa doza uitată

 

Dacă încetați să utilizați Cordarone  

Nu trebuie să întrerupeţi tratamentul fără recomandarea medicului dumneavoastră. 
 
Dacă aveți orice întrebări suplimentare cu privire la acest medicament, adresați-vă medicului 
dumneavoastră, sau farmacistului sau asistentei medicale. 
 
 

4.

 

Reacții adverse posibile

 

 
Ca toate medicamentele, acest medicament poate provoca reacții adverse, cu toate că nu apar la toate 
persoanele. 
 

Reacțiile adverse foarte frecvente

 (pot afecta mai mult de 1 din 10 persoane): 

-

 

tulburări de vedere, cum sunt senzaţie de vedere înceţoşată sau percepere de halouri colorate în 
lumină  orbitoare  (provocate  de  microdepozite  la  nivelul  corneei  –  un  înveliş  al  ochiului).  La 
întreruperea tratamentului, aceste microdepozite dispar. 

-

 

tulburări gastro-intestinale benigne (greaţă, vărsături, tulburări ale gustului), care apar, de obicei, 
la dozele de atac şi dispar cu scăderea dozei 

-

 

creşterea moderată (de 1,5-3 ori valorile normale) a concentraţiilor sanguine ale anumitor enzime 
din ficat (transaminaze) la începutul tratamentului; după reducerea dozei sau chiar spontan, aceste 
concentraţii scad. 

-

 

pielea dumneavoastră devine mai sensibilă la soare (fotosensibilitate) 

 

Reacțiile adverse frecvente

 (pot afecta până la 1 din 10 persoane): 

-

 

încetinirea bătăilor inimii 

-

 

modificări ale hormonilor tiroidieni, fără semne clinice de boală tiroidiană

 

-

 

hipertiroidie  (manifestată  prin  pierdere  în  greutate,  modificări  ale  ritmului  în  care  bate  inima 
dumneavoastră  (aritmii),  dureri  în  piept  (angină  pectorală),  senzație  de  lipsă  de  aer  la  efort, 
asociată sau nu cu edeme (insuficiență cardiacă congestivă)), care poate evolua până la deces 

-

 

hipotiroidie (manifestată prin creștere în greutate, intoleranță la frig, lentoare în activitate, bătăi 
rare ale inimii, apatie, somnolență) 

-

 

constipație 


Page 6
background image

 

-

 

tulburări hepatice acute, inclusiv insuficiență hepatică, uneori cu evoluție până la deces. Semnele 
includ îngălbenirea pielii sau a albului ochilor (icter) și valori mari ale concentrațiilor plasmatice 
ale transaminazelor. 

-

 

tremurături, tulburări de somn, de exemplu coșmaruri 

-

 

tulburări respiratorii (care se manifestă prin respirație îngreunată, senzație de sufocare, tuse seacă, 
oboseală,  febră,  scădere  în  greutate),  care  uneori  pot  evolua  până  la  deces.  Acestea  sunt 
determinate de o afecţiune inflamatorie la nivelul plămânilor (pneumonie, bronşiolită, pleurită, 
inclusiv apariţia fibrozei), care poate fi foarte periculoasă şi, uneori, poate evolua până la deces. 

-

 

colorație albăstruie sau gri-ardezie a pielii, în cazul tratamentului de lungă durată cu doze zilnice 
mari; după întreruperea tratamentului, această colorație dispare lent (10-24 luni) 

-

 

erupție pe piele de culoare roșie, însoțită de mâncărime (eczemă). 

 

Reacțiile adverse mai puțin frecvente

 (pot afecta până la 1 din 100 de persoane): 

-

 

tulburări ale conducerii cardiace caracterizate prin încetinirea bătăilor inimii (bloc sinoatrial, bloc 
atrio-ventricular de diferite grade) 

-

 

instalarea sau agravarea aritmiei, urmată uneori de stop cardiac 

-

 

uscăciune a gurii 

-

 

senzaţie de amorţeală sau furnicături la nivelul pielii, senzație de slăbiciune sau dureri musculare 
(neuropatie senzitivă, motorie sau mixtă și miopatie) 

 

Reacțiile adverse foarte rare

 (pot afecta până la 1 din 10000 de persoane): 

 

-

 

scădere a numărului de celule roșii din sânge (anemie hemolitică, anemie aplastică), scădere a 
numărului de trombocite din sânge 

-

 

încetinire marcată a ritmului cardiac, la pacienți cu o afecțiune numită „disfuncție de nod sinusal” 
și/sau  la  vârstnici.  Ritmul  cardiac  poate  deveni  foarte  lent  sau  se  poate  opri.  Această  situație 
reprezintă o urgență medicală și trebuie să ajungeți imediat la spital.  

-

 

sindrom de secreție inadecvată de hormon antidiuretic 

-

 

încețoșare a vederii și scăderea acuității vizuale mai mult sau mai puțin severă, până la orbire. 
Dacă observați apariția unor tulburări de vedere, trebuie să vă adresați imediat medicului, care va 
decide dacă tratamentul trebuie întrerupt. 

-

 

afectare cronică a ficatului (hepatită pseudoalcoolică, ciroză), care poate evolua uneori până la 
deces 

-

 

creștere a concentrațiilor creatininei în sânge 

-

 

dureri de cap (dacă aveți dureri de cap, adresați-vă medicului), lipsa coordonării mișcărilor 

-

 

epididimită (inflamație la nivelul testiculelor), impotență 

-

 

senzație de lipsă de aer (bronhospasm) la pacienții cu insuficiență respiratorie severă, în special 
la astmatici 

-

 

probleme respiratorii grave, uneori letale, în general imediat după intervenții chirurgicale 

-

 

înroșire a pielii în timpul radioterapiei 

-

 

erupții nespecifice la nivelul pielii 

-

 

apariție de zone roșii la nivelul pielii, cu coji (dermatită exfoliativă) 

-

 

căderea părului 

-

 

inflamație a vaselor de sânge (vasculită) 

-

 

afectarea rinichilor. 

 

Reacțiile adverse cu frecvență necunoscută

 (frecvența nu poate fi estimată din datele disponibile): 

 

-

 

scădere a numărului de celule albe din sânge (neutropenie, agranulocitoză) 

-

 

torsada vârfurilor (tulburare gravă de ritm cardiac) 

-

 

inflamaţie bruscă a pancreasului (pancreatită (acută)) 

-

 

umflarea bruscă a feței, buzelor, gurii, limbii sau gâtului (edem angioneurotic)

 

-

 

reacţii alergice severe (reacţie anafilactică/anafilactoidă, şoc anafilactic)

 

-

 

scădere a poftei de mâncare 

-

 

mișcări neobișnuite ale mușchilor, rigiditate, tremurături și neliniști (parkinsonism)  

-

 

simț anormal al mirosului (parosmie) 

-

 

stare confuzională, confuzie (delir)  

-

 

halucinații (perceperea, auzirea şi vederea de persoane sau evenimente care nu există în realitate) 

-

 

scăderea libidoului 


Page 7
background image

 

-

 

sângerare la nivelul plămânilor 

-

 

urticarie 

-

 

reacții pe piele, care pun în pericol viața, caracterizate prin erupție pe piele, apariție de vezicule, 
decolare a pielii și durere (necroliză epidermică toxică (NET), sindrom Stevens-Johnson (SSJ), 
dermatită buloasă, reacţie la medicament cu eozinofilie şi simptome sistemice (DRESS)).  
Aceasta se manifestă iniţial prin simptome asemănătoare gripei şi erupţie pe pielea de la nivelul 
feţei, iar ulterior prin erupţie extinsă pe piele, însoţită de temperatură mare, valori crescute ale 
enzimelor hepatice, observate la analizele de sânge, creştere a numărului unui tip de celule albe 
din sânge (eozinofilie) şi prin mărirea ganglionilor limfatici. 

-

 

sindrom asemănător lupusului  (o afecţiune în care sistemul imunitar al organismului atacă diferite 
părţi ale propriului corp, provocând manifestări asemănătoare lupusului: durere, înţepenirea şi 
umflarea articulaţiilor şi înroşirea pielii, uneori, la nivelul feţei, sub forma aripilor unui fluture). 

-

 

granulom, inclusiv granulom al măduvei osoase (noduli mici, roşii, la nivelul pielii sau al măduvei 
osoase) 

-

 

complicație care poate pune viața în pericol după transplantul de inimă (disfuncție primară de 
grefă),  în  care  inima  transplantată  nu  mai  funcționează  normal  (vezi  punctul  2,  Atenționări  și 
precauții). 

 

Raportarea reacțiilor adverse  

Dacă manifestați orice reacții adverse, adresați-vă medicului dumneavoastră sau farmacistului. 
Acestea includ orice reacții adverse nemenționate în acest prospect. De asemenea, puteți raporta 
reacțiile adverse direct prin intermediul sistemului național de raportare, ale cărui detalii sunt publicate 
pe web-site-ul Agenţiei Naționale a Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România 

Error! Hyperlink reference not valid.

http://www.anm.ro/. Raportând reacțiile adverse, puteți 

contribui la furnizarea de informații suplimentare privind siguranța acestui medicament. 
 
 

5.

 

Cum se păstrează Cordarone 

 
Nu lăsați acest medicament la vederea și îndemâna copiilor. 
A se păstra la temperaturi sub 30°C, în ambalajul original. 
 
Nu utilizați acest medicament după data de expirare înscrisă pe cutie după EXP. 
Data de expirare se referă la ultima zi a lunii respective. 
 
Nu aruncați niciun medicament pe calea apei sau a reziduurilor menajere. Întrebați farmacistul cum să 
aruncați medicamentele pe care nu le mai folosiți. Aceste măsuri vor ajuta la protejarea mediului.

 

 
 

6.

 

Conținutul ambalajului și alte informații 

 

Ce conține Cordarone  

-  Substanţa  activă  este:  clorhidrat  de  amiodaronă.  Fiecare  comprimat  conţine  clorhidrat  de 

amiodaronă 200 mg. 

-  Celelalte  componente  sunt:  amidon  de  porumb,  lactoză  monohidrat,  stearat  de  magneziu, 

povidonă K 90 F, dioxid de siliciu coloidal. 

 
Cum arată Cordarone și conținutul ambalajului 

Comprimatele sunt albe sau slab crem, rotunde, cu linie mediană de diviziune şi au inscripţionat pe o 
faţă un simbol „în formă de inimă” şi numărul „200”. Comprimatul poate fi divizat în doze egale. 
Cutie cu 3 blistere din PVC/Al a câte 10 comprimate. 
Cutie cu 2 blistere din PVC/Al a câte 15 comprimate. 
Este posibil ca nu toate mărimile de ambalaj să fie comercializate.

 

 
Deținătorul autorizației de punere pe piață  

Sanofi Romania SRL 


Page 8
background image

 

Str. Gara Herăstrău, nr. 4, Clădirea B, etajele 8-9 
Sector 2, București, România 
 

Fabricantul 

 

Sanofi Winthrop Industrie 
1, rue de la Vierge, Ambarès et Lagrave  
33565 – Carbon Blanc Cedex, Franţa 
sau 
Opella Healthcare Hungary Limited Liability Company  
Lévai u. 5, 2112 Veresegyház, Ungaria 
 
Pentru orice informații referitoare la acest medicament, vă rugăm să contactați deținătorul

 

autorizației 

de punere pe piață: 

Sanofi Romania SRL 

Tel: +40 21 317 31 36 
 

Acest prospect a fost revizuit în Mai 2022

.  

 
 
Informații detaliate privind acest medicament sunt disponibile pe web-site-ul Agenției Naționale a 
Medicamentului și a Dispozitivelor Medicale din România http://www.anm.ro/.   


CORDARONE 200 mg se mai gaseste sub urmatorul ambalaj:

Cutie cu 3 blist. PVC/Al x 10 compr.