Ce tip de brad alegi - natural sau artificial?

Mai sunt câteva zile până la Crăciun și este timpul să îți decorezi bradul. Alegerea și împodobirea bradului de Crăciun este una dintre cele mai plăcute activități, care se poate face alături de membrii familiei. Însă de multe ori poate îți pui întrebarea: Ce brad să cumperi? Unul natural sau unul artificial pe care îl poți refolosi în fiecare an? În alegerea bradului ar trebui să te orientezi după nevoile tale. Diferențele se fac în funcție de gust, dar și de buget. 

Cum să alegi bradul de Crăciun?

Preferi un brad natural sau artificial de Crăciun? Avantajul primului este, evident, că este natural, iar mirosul ne amintește tuturor de Crăciun. Al doilea are avantajul că este practic, ușor de instalat și economic pe termen lung. În schimb, magia Crăciunului nu mai este aceeași, nu vă va înfrumuseța sufrageria la fel cum o face un brad natural.

Ce avantaje are bradul natural

Pe lângă mirosul tuturor preparatelor culinare pe care le pregătim de Sărbători, mirosul de cetină ne introduce în atmosfera de Sărbătoare, iar pentru aceast lucru, bradul natural este ideal. Uneori este necesar să tai puțin piciorul copacului, astfel încât să se încadreze în suport. Dacă te-ai decis la această variantă, trebuie să știi ca bradul natural își poate pierde acele, să lase rășină, iar după perioada Sărbătorilor trebuie să fie reciclat. Dar, în ciuda tuturor, este o adevărată bucurie să ai un copac adevărat care stă în mijlocul sufrageriei tale. 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Dacă te-ai gândit la un copac natural, atunci bradul rămâne favoritul, dar și moildul este o opțiune. Avantajul primului este că nu își pierde acele, în timp ce al doilea are ca avantaj  mirosul  intens. Dacă ai o grădină, atunci poți opta pentru un copac în ghiveci pe care să îl poți replanta. Ai grijă să îl uzi, să îi acorzi îngrijire specială, la fel ca oricărei plante de casă, mai ales dacă vrei să-l plantezi. Ia în considerare că brăduţul în ghiveci nu rezistă la temperaturile destul de ridicate din casă, așa că trebuie să-i asiguri un mediu cu o temperatură optimă. Spre deosebire de bradul artificial, cel natural poate fi reciclat, iar apoi să fie refolosit sub formă de rumeguş, ca strat protector pentru plante și ca îngrăşământ natural.

Când să cumperi un brad natural și cum să-l alegi?

Cumpără-l din timp. Toți brazii sunt tăiați în același timp, deci nu are rost să mai amâni.
Măsoară înălțimea camerei și nu uita și de înălțimea suplimentară pe care o are suportul. Bradul tău trebuie să se potrivească.
Nu cumpăra un brad care este în plasă. Îi poate deteriora ramurile și poate ascunde multe nereguli.
Ridică bradul și pune-l ușor apoi pe podea ca să te asiguri că nu îi cad acele.
Verifică acele cu degetele. Asigură-te că nu vor cădea imediat și nu cumpăra un brad cu acele uscate. Caută un brad care are acele de un verde închis.
Taie coaja de la bază pentru o retenție bună a apei după ce l-ai cumpărat.

Spre desosebire de bradul natural, bradul artificial trebuie cumpărat an de an, deci se poate spune că este mai costisitor din punct de vedere financiar.

Ce avantaje are bradul artificial

Avantajul brazilor artificiali este că sunt foarte practici de instalat. Un brad artificial este ușor, la îndemână și poate fi reutilizat de la un an la altul. Iar dacă vrei să scapi grija alegerii unui copac nou în fiecare an și de mizeria lăsată în urmă de brazii naturali (din cauza acelor de brad care se usucă), atunci bradul artificial poate să fie alegerea potrivită pentru tine. Pe de altă parte, trebuie recunoscut faptul că magia Crăciunului funcționează mai puțin cu acest obiect neînsuflețit. 

Dacă te hotărăști la această versiune, există diferite tipuri de brad artificial. Varianta de brad verde este cea mai realistă opțiune care imită arborele natural, dar pentru iubitorii de zăpadă, există și varianta bradului artificial acoperit cu zăpadă, care dă impresia că vine direct din pădure la mijlocul iernii. Mai există și varianta bradul strălucitor artificial de Crăciun, care incorporează becuri LED. Avantajul lui? Necesită foarte puține decorațiuni suplimentare și este gata de utilizare.

Dacă alegi un brad arificial e bine să fii atent și la calitate. Majoritatea sunt făcuți din PVC, material plastic ce poate conține subsitanțe toxice pentru oameni și aninmale (mai ales dacă este de o calitate inferioară). În plus, există şi un risc destul de mare de incendiu în cazul bradului artificial, materialul din care este realizat fiind destul de uşor inflamabil.

 

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

 

 

Sursa foto Shutterstock
Bibliografie: 
https://www.telegraph.co.uk/christmas/0/christmas-trees-real-vs-fake-artificial-which-buy-where-sustainable/
https://www.sunset.com/home/decorating/fresh-vs-fake-christmas-tree
https://www.linternaute.fr/bricolage/guide-maison-et-jardin/1409832-sapin-de-noel-naturel-ou-artificiel-comment-le-choisir-et-le-decorer/

 

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0