Întrebarea mea este de gastroenterologie pediatrică.

Am o fetiță de 6 ani. De aproximativ 2 ani refuză să mănânce mâncărurile gătite. Are doar câteva pe care le consumă: produse lactate, tot ce conține carbohidrați, dulciuri, banane, mere, orez. Foarte puțin consumă carnea (pui și porc). Respectăm programul de masă și punem preț pe alimentația sănătoasă. Avea constipație cronică pentru că numai din băut apă se hidrata. Am fost la specialist gastroenterolog pediatric. A avut două perioade de câte 3 luni tratament cu Laxit-med și i-am făcut toate analizele medicale inclusiv alergologice și de intoleranță. Toate au ieșit bine doar puțin eozinofilele mărite. Se plângea de dureri în jurul buricului și încă mai are episoade. La începutul luni februarie toți din casă am luat antiparazitar la recomandarea medicului. Ne-am mai făcut cure de deparazitare și în trecut. Mă îngrijorează că nu consumă ciorbe, supe sau legume deloc. Chiar și la grădiniță nu se atinge de mâncare, la bunici deloc. Mereu spune că nu îi este foame sau nu îi place. Poate sta zile întregi numai cu paste fierte pentru că nu acceptă nicio garnitură. Poate sta numai cu mămăligă goală că nu vrea brânză. Ce pot face în situația aceasta?

1 răspuns

Răspunsul Expertului

Dr. Oana Cuzino - Medic Primar Geriatrie, Doctor în Științe Medicale, Expert DOC

Bună ziua,

Recomandarea mea ar fi să luați legătura mai degrabă cu un terapeut specializat în psihologia copilului care ar putea să vă ajute să înțelegeți mai bine motivele pentru care refuză și eventuale tehnici pe care să le încercați ca să o convingeți pe cea mică să experimenteze și mâncăruri mai sănătoase.

Sănătate și numai bine!


Disclaimer : Toate informațiile prezentate prin intermediul prezentului site nu reprezintă consultații medicale. Aceste informații nu pot înlocui și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate, diagnosticul și tratamentul oferite în mod direct în cabinetul unui medic. Doc.ro nu este și nu poate fi ținut răspunzător în niciun fel pentru punerea în aplicare în mod necorespunzător a vreunui tratament și/sau sfat medical oferit prin intermediul prezentului site. Vă recomandăm să va prezentați la medic pentru orice problema de sănătate, pentru a putea fi analizate particularitățile cazului dumneavoastră. Pentru verificarea rezultatelor oferite de calculatorul de ovulație pot fi folosite, în paralel, metode de identificare a perioadei fertile precum: măsurarea temperaturii bazale ori testele hormonale.