Durere sternală

Bună ziua. Anul trecut în octombrie în urma unui efort fizic mai mare depus am avut o repriza de o zi sau doua de dureri in piept, mai exact la stern aproape de zona gâtului. Acum, de circa o lună durerile au reapărut, tot din cauza efortului bănuiesc. Lucrez intr-un domeniu greu dar și acasă eram solicitat fizic, reamenajam. De atunci am rămas cu această durere, tot in zona sternului, aproape de baza gatului. Am fost la UPU, inima era în regulă. Alt simptom nu am, absolut niciunul, doar când expir tot aerul din plămâni mă doare. Menționez că durerile apar doar noaptea, când dorm pe partea dreaptă și foarte rar când dorm pe partea stângă iar când dorm pe spate, dorm absolut normal. Știți care ar fi cauzele? Ce tratament as putea urma sau unde sa merg? Mulțumesc anticipat.

1 răspuns

Răspunsul Expertului

Dr. Oana Cuzino - Medic Primar Geriatrie, Doctor în Științe Medicale, Expert DOC

Bună ziua. În spatele unei astfel de dureri se pot afla cauze digestive, pulmonare, cardiace etc. De aceea, recomandarea mea este să mergeți la medic pentru efectuarea unei radiografii la nivelul pieptului, de exemplu, și analize de sânge (o analiză completă a sângelui pentru a determina numărul de globule roșii, albe etc., și un profil metabolic de bază). În funcție de rezultate, medicul vă poate recomanda și efectuarea unei tomografii computerizate sau RMN. Multă sănătate!


Disclaimer : Toate informațiile prezentate prin intermediul prezentului site nu reprezintă consultații medicale. Aceste informații nu pot înlocui și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate, diagnosticul și tratamentul oferite în mod direct în cabinetul unui medic. Doc.ro nu este și nu poate fi ținut răspunzător în niciun fel pentru punerea în aplicare în mod necorespunzător a vreunui tratament și/sau sfat medical oferit prin intermediul prezentului site. Vă recomandăm să va prezentați la medic pentru orice problema de sănătate, pentru a putea fi analizate particularitățile cazului dumneavoastră. Pentru verificarea rezultatelor oferite de calculatorul de ovulație pot fi folosite, în paralel, metode de identificare a perioadei fertile precum: măsurarea temperaturii bazale ori testele hormonale.