Durere în spatele genunchiului

Deşi aveam dureri în spatele genunchiului de mai mult timp,medicul de la recuperare (Institutul Naţional de Recuperare,medicina fizica şi balneologie (fără a avea o simplă radiografie pe genunchi) mi-a indicat 4 proceduri: magnetodiaflux, unde scurte,interferenţiale(cu placuţe) şi laser. Rezultatul:dupa 2 săptamâni de la terminarea tratamentului am genunchiul umflat, f dureros, iau antiinflamatoare aflamil şi clorzoxazonă, date de medicul de la urgeţă, ortopedie Sp.Colentina. Cum se putea realiza COLABORAREA între medicul reumatolog, medicul de recuperare si ortoped? Cine trebuia consultat primul (dintre ei)? De ce nu mi-au cerut investigaţii suplimentare pe genunchi? Poate acele proceduri erau "prea mult "sau neindicate fără un tratament prealabil pe genunchi.

1 răspuns

Răspunsul Expertului

Dr. Sorina Mustățea - Medic Primar Reumatologie, Expert DOC

Înțeleg că problema dvs constă în durere localizată înapoia genunchiului care s-a accentuat și în plus s-a adaugat și tumefacția genunchiului după 2 săptamani de fizioterapie. Vă recomand să faceți o ecografie articulară a genunchiului sau RMN genunchi, aceastea având avantajul de a vizualiza parțile moi de la nivelul genunchiului (o radiografie nu vă ajută pentru diagnosticare în acest moment). De asemenea vă recomand să întrerupeți administrarea decontracturantului muscular: Clorzoxazona (pentru că nu aveti beneficiu, ținând cont de simptomele descrise de dvs) și să continuați cu antiinflamator pană când aveți rezultatul ecografiei articulare sau rezultatul RMN. În funcție de aceste rezultate trebuie stabilit dacă este nevoie de consult reumatologic sau ortopedic sau de ambele și tratamentul ulterior se decide în consecință.


Disclaimer : Toate informațiile prezentate prin intermediul prezentului site nu reprezintă consultații medicale. Aceste informații nu pot înlocui și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate, diagnosticul și tratamentul oferite în mod direct în cabinetul unui medic. Doc.ro nu este și nu poate fi ținut răspunzător în niciun fel pentru punerea în aplicare în mod necorespunzător a vreunui tratament și/sau sfat medical oferit prin intermediul prezentului site. Vă recomandăm să va prezentați la medic pentru orice problema de sănătate, pentru a putea fi analizate particularitățile cazului dumneavoastră. Pentru verificarea rezultatelor oferite de calculatorul de ovulație pot fi folosite, în paralel, metode de identificare a perioadei fertile precum: măsurarea temperaturii bazale ori testele hormonale.