Cum pot preveni atacurile de panica?

Recent am făcut un atac de panică, pe care îl retrăiesc cu o anumită ritmicitate, aproape săptămânal aș spune, de câteva luni, culmea, în zilele libere pe care le am de la serviciu, pe la pranz.... Se manifestă prin creșterea tensiunii arteriale și bătăilor inimii, o stare de rău, teama că se poate întâmpla ceva rău și îmi e frica să ies din casă... Cum să preîntampin instalarea lui? Mi-e teamă să nu înceapă să devină mai frecvent.

1 răspuns

Răspunsul Expertului

Petruța Gheorghe - Psihoterapeut, Expert DOC

Atacurile de panică sunt raportate din ce în ce mai frecvent cu toate că există o tendință generală de a nu le lua prea în serios sau de a încerca „să fii tare, puternic, să te descurci singur.” Cea mai bună abordare este consultul la un psihoterapeut experimentat care să vă poată evalua și, după caz, să vă recomande o psihoterapie sau chiar un consult psihiatric. Știu cât de reticente sunt persoanele  vis-a-vis de consultul psihiatric, dar când simptomele afectează serios funționarea psiho-socio-profesională, medicația poate oferi suportul necesar pentru a trăi în parametrii rezonabili. Limita medicației psihiatrice constă în dificultatea de a vindeca afecțiunea, însă reușește cu succes să amerlioreze simptomele. La nivel psiho-emoțional, atacul de panică este un conflict intern. Ca o formă subtilă prin care ne „auto-amenințăm” cu pedeapsa capitală: poți să mori în orice moment. Și de ce am aplica o astfel de pedeapsă ? De cele mai multe ori datorită unei  vinovății de care nu suntem conștienți. Vinovăția inconștientă generează stări depresive, și este motivul pentru care atacurile de panică sunt mereu însoțite de depresie, pe care o sesizăm sau nu. Psihoterapia psihodinamică ne va ajută să elaborăm și ventilăm aceste emoții, să reașezăm conflicte interne de care nici măcar nu știam că există. Psihoterapiile de tip cognitiv-comportamental ne vor oferi soluții de depăsire a momentului cum ar fi faimosul respirat in pungă, înlocuirea gândurilor negre cu unele pozitive, etc. Tipul de psihoterapie trebuie să se potrivească cu pacientul, de aceea nu putem afirma care dintre ele este mai eficientă... 


Disclaimer : Toate informațiile prezentate prin intermediul prezentului site nu reprezintă consultații medicale. Aceste informații nu pot înlocui și nu înlocuiesc consultul medical de specialitate, diagnosticul și tratamentul oferite în mod direct în cabinetul unui medic. Doc.ro nu este și nu poate fi ținut răspunzător în niciun fel pentru punerea în aplicare în mod necorespunzător a vreunui tratament și/sau sfat medical oferit prin intermediul prezentului site. Vă recomandăm să va prezentați la medic pentru orice problema de sănătate, pentru a putea fi analizate particularitățile cazului dumneavoastră. Pentru verificarea rezultatelor oferite de calculatorul de ovulație pot fi folosite, în paralel, metode de identificare a perioadei fertile precum: măsurarea temperaturii bazale ori testele hormonale.