Remedii pentru calcaiele crapate

Sezonul cald se apropie, așa că trebuie să îți pregătești picioarele pentru încălțările decupate, care îți expun laba piciorului. Bocancii, ghetele și cizmele îți pot provoca bătături și bășici, prin urmare picioarele tale au nevoie de mai multă îngrijire decât de obicei.

Călcâiele crăpate nu numai că sunt foarte inestetice, însă pot cauza și dureri și chiar să ducă la mâncărime sau sângerare, așa cum arată un studiu recent1. Lipsa hidratării, produsele cosmetice, încălțările cu toc sau decupate, deficitul de magneziu, vitamina E, calciu și fier contribuie la crăparea călcâielor. Însă în spatele acestei probleme estetice se pot afla și factori precum: îmbătrânirea, bolile renale, obezitatea, psoriazisul, cât și bolile tiroidei. Timpul petrecut în picioare ore în șir este și el vinovat pentru modul în care călcâiele tale arată.

STUDII VIITOARE PENTRU SCLERODERMIE

De ce crapă călcâiele?

Din cauza unor afecțiuni medicale

În spatele acestei probleme estetice pot sta afecțiuni precum: 

  • Obezitatea. Din cauza greutății excesive pe călcâie, cresc riscurile de a dezvolta fisuri la nivelul pielii și călcâiele să se usuce și să crape. 
  • Afecțiuni ale pielii, cum ar fi psoriazisul și eczema
  • Infecțiile fungice
  • Sindromul Sjogren. Acesta este o afecțiune rară care provoacă uscarea excesivă a pielii. Motivul? Persoanele cu această afecțiune au un sistem imunitar hiperactiv, care atacă glandele care produc umiditate din organism.
  • Keratodermia palmoplantară. Aceasta reprezintă un grup de afecțiuni ale pielii care determină îngroșarea pielii de pe mâini și tălpi.
  • Diabet
  • Hipotiroidismul. Este o afecțiune care se dezvoltă atunci când glanda tiroidă, responsabilă pentru producerea anumitor hormoni-cheie, nu mai funcționează corect.

Riscă să se confrunte cu călcâie crăpate și persoanele care:

  • Obișnuiesc să petreacă mult timp în picioare,
  • Poartă pantofi decupați sau pantofi care nu au suport,
  • Nu-și hidratează pielea, mai ales dacă locuiesc într-un climat uscat și rece.

Există anumite meserii în care oamenii trebuie să stea în picioare pentru o perioadă lungă de timp. Acest lucru poate contribui la dezvoltarea pielii uscate, mai ales atunci când stai pe podele dure și nu porți încălțăminte adecvată. Schimbarea regulată a pantofilor, încorporarea unei inserții pentru pantofi și purtarea unor încălțări de mai bună calitate pot diminua riscul ca pielea să se deshidrateze și să crape. 

 

Călcâiele crăpate pot fi prevenite, dar și „reparate”. Câteva metode prin care îți poți „repara" călcâiele:

Înmuierea picioarelor în apă călduță

Înmoaie-ți picioarele în apă călduță timp de 15-20 de minute de câteva ori pe săptămână. Acest procedeu va înmuia pielea și va ajuta la exfolierea celulelor moarte.

Usucă-ți picioarele în întregime 

După fiecare baie, folosește un prosop pentru a îndepărta apa de pe picioare. Dacă le lași să se usuce în mod natural, pielea se va deshidrata iar picioarele tale vor avea de suferit.

Hidratează-ți picioarele zilnic 

Hidratarea este importantă pentru picioarele tale. În felul acesta, pielea se va repara și vor fi prevenite, totodată, crăpăturile din călcâie. Folosește o cremă hidratantă în fiecare seară, înainte de culcare ori chiar un ulei hidratant. Pentru călcâie, poți folosi și o cremă sau un balsam special. Acestea au în compoziție umectanți, emolienți, ingrediente necesare pentru repararea pielii crăpate. 

Exfoliază-ți picioarele 

Exfolierea picioarelor va îndepărta celulele moarte și le va face să fie catifelate. Poți folosi atât un produs din comerț, cât și un produs DIY pentru a îți exfolia picioarele.

Aplică ulei de cocos

Uleiul de cocos conține multe ingrediente despre care studiile au arătat că îmbunătățesc aspectul călcâielor. Un studiu recent a arătat că persoanele care folosesc zilnic ulei de cocos încep să observe în doar câteva zile o îmbunătățire semnificativă a pielii uscate. De altfel, specialiștii spun că acest tip de ulei crește eficacitatea barierei pielii, reduce inflamația și împiedică uscarea ulterioară a pielii cauzată de expunerea la soare2

Aplică miere pe zona afectată

Folosirea mierii ca exfoliant pentru picioare poate fi benefică pentru persoanele cu călcâiele crăpate. Cercetările au arătat că mierea ar putea preveni acumularea bacteriilor, ceea ce reduce riscul de infecție. De asemenea, s-a demonstrat că aceasta crește nivelul de umiditate de la nivelul pielii. 

Scrub pe bază de sare

Poți prepara chiar tu un produs cu care să-ți exfoliezi tălpile și călcâiele, din ingrediente pe care le ai deja la îndemână. Pentru a prepara un scrub pe bază de sare, ai nevoie de:

  • 1 cană de sare de mare
  • 5 linguri de ulei de cocos
  • 3 picături de ulei esențial de mentă sau de lavandă

Amestecă ingredientele și pune compoziția într-un borcan. Folosește scrubul după ce ai înmuiat picioarele în apă, masând cu mișcări circulare călcâiele. La final, clătește, folosește un prosop pentru a îndepărta apa și aplică o cremă hidratantă. Sarea va îndepărta celulele moarte, având un efect abraziv, în timp ce uleiul de cocos va hidrata pielea în profunzime.

Ulei hidratant DIY

Pentru hidratarea călcâielor, poți folosi și un ulei hidratant pe care îl poți prepara rapid. Ai nevoie de:

  • 1 cană de ulei (de măsline, de cocos, de jojoba, de argan sau chiar de floarea-soarelui)
  • 30 g de ierburi uscate (flori de mușețel, flori de tei, rozmarin)

Pune uleiul într-o oală de mici dimensiuni, adaugă ierburile uscate, acoperă vasul și lasă totul la foc mic preț de 1 oră. După ce a trecut o oră, oprește focul și lasă amestecul să se răcească. Masează-ți picioarele deja exfoliate folosind uleiul cu ierburi. Lasă uleiul să acționeze preț de 30 de minute, apoi clătește picioarele cu apă călduță și pune-ți în picioare șosete de bumbac.

Cum previi crăparea călcâielor?

Așa cum am menționat deja, pielea crăpată de pe călcâie este o problemă de natură estetică, care poate fi gestionată acasă. Tratamentul pentru călcâiele crăpate poate fi de lungă durată, dar uneori cel mai simplu tratament este prevenirea crăpării călcâielor.

Iată câteva opțiuni simple prin care poți să previi crăparea călcâielor:

Hidratează bine pielea

Folosind geluri bune, creme hidratante, unguente, loțiuni sau creme pe bază de ulei poți să ai o pielea moale și suplă. Este important să-ți hidratezi de mai multe ori pielea pe parcursul zilei și mai ales după ce faci duș. Aplicarea unei creme hidratante pe piele imediat după baie sau duș, pe măsură ce porii sunt deschiși, va permite produsului pe care îl folosești să pătrundă cu ușurință prin bariera cutanată dură a călcâiului.

Alege încălțăminte potrivită 

Dacă obișnuiești să porți pantofi decupați sau cu tocuri înalte crește riscul să te confrunți cu iritații (calusuri, bătături, vezicule). Schimbă-ți pantofii în mod regulat, mai ales dacă practici exerciții fizice sau dacă ai o profesie care impune să stai în picioare perioade lungi de timp.

Evită expunerea la apă

Expunerea la apă pentru perioade lungi poate provoca uscarea pielii. De exemplu, încearcă ca dușul sau băile să nu dureze mai mult de 5-10 minute și spală-te mereu cu apă călduță și nu cu apă fierbinte. La final, ai grijă să-ți usuci foarte bine picioarele.

Adoptă o rutină regulată de îngrijire a picioarelor

Dacă vrei să previi crăparea călcâielor, este important să adopți o rutină de îngrijire. De exemplu, este important să faci zilnic dușuri pentru îndepărtarea murdăriei și a germenilor de pe picioare. Evitarea săpunurilor dure și alegerea demachiantelor fără parfum vor diminua riscul ca pielea să se usuce. Purtarea șosetelor și schimbarea lor zilnic ajută la reducerea transpirației, iar folosirea unei pietre ponce la duș poate elimina și celulele moarte de pe piele pentru a preveni crăparea călcâielor.

Adoptă o alimentație sănătoasă

Menținerea picioarelor sănătoase și prevenirea pielii uscate începe cu o dietă sănătoasă, bogată în vitamine și minerale. Suplimentele cu vitaminele E și A pot fi de ajutor, iar consumul de alimente bogate în acizi grași Omega-3 ajută la menținerea pielii moale și strălucitoare. Dacă pielea este sănătoasă de la început, acest lucru reduce foarte mult riscul ca călcâiele să se crape.  

Când ar trebui să mergi la medic?

Nu mai amâna consultul medical de specialitate dacă: 

  • Există semne de infecție
  • Ai o afecțiune de bază, cum ar fi diabetul
  • Crăpăturile sunt însoțite de durere, roșeață sau umflare

Tratamente medicale pentru călcâiele crăpate

Dacă te confrunți cu călcâie crăpate, este important ca, pentru început, să începi să remediezi problema acasă, apelând la soluțiile pe care le-am descris mai sus.  Dacă după o săptămână nu se văd îmbunătățiri, poți consulta un medic. Acesta îți poate recomanda o intervenție medicală, precum:

  • Îndepărtarea stratului dur și gros al pielii, un proces cunoscut sub numele de debridare.
  • Înfășurarea călcâiului cu bandaje și pansamente pentru a diminua crăparea pielii.
  • Uree pe bază de prescripție medicală sau acid salicilic pentru a înmuia pielea groasă de pe călcâie. 
  • Branțuri care pot oferi un suport mai bun călcâiului.
  • Un tip special de adeziv pentru țesut care este conceput pentru a accelera vindecarea fisurilor de la nivelul călcâielor. 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „Management of Padadari (cracked feet) with Rakta Snuhi (Euphorbia caducifolia Haines.) based formulation: an open-labeled clinical study”. Ayu. 2018; Gupta S, Acharya R. https://journals.lww.com/aayu/fulltext/2018/39040/management_of_padadari__cracked_feet__with_rakta.3.aspx
2 Studiul „Anti-Inflammatory and skin barrier repair effects of topical application of some plant oils”. Int J Mol Sci. 2017; Lin TK, Zhong L, Santiago JL
https://www.mdpi.com/1422-0067/19/1/70
American Academy of Dermatology Association - How to care for dry, cracked heels 
https://www.aad.org/public/everyday-care/skin-care-basics/dry/dry-heels


 


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

CELE MAI CITITE

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0