Rețete dietetice cu dovleac la cuptor - un aperitiv și un desert!

Îţi place dovleacul la cuptor?

Toamna târziu pieţele se umplu de dovleci mari, coloraţi şi arătoşi. Dar, după ce i-am cumpărat, de multe ori ne trezim că nu avem ce face cu ei şi, până la urmă, ajungem să-i coacem natur sau în cel mai bun caz, să facem aceeași plăcintă cu dovleac pe care am mai făcut-o de atâtea ori. Vrei să încerci ceva nou?

Întâi de toate, o mică variație de la varianta clasică

Dacă n-ai testat deja varianta aceasta, îți recomand călduros să pui peste dovleac puțin zahăr brun și niște scorțișoară. De fapt, de această dată am ales să amestec zahărul cu scorţişoară, cuişoare şi un pic de ghimbir, iar apoi am tăvălit feliile prin amestec.

Dovleac la cuptor dulce și aromat

Sau ce-ai zice despre un fel de aperitiv dietetic cu dovleac copt?

Dovleac la cuptor sărat, cu brânză şi condimente

Am ales cel mai mic dovleac plăcintar pe care l-am găsit. Alte soiuri de dovleac, chiar dacă sunt arătoase, nu sunt potrivite pentru gătit!

L-am spălat, l-am curăţat de seminte şi l-am tăiat în felii. Pentru versiunea sărată am păstrat feliile rotunde, pe care le-am preparate ca pe niste bruschetta: am pus peste ele un amestec de brânză, condimente (cimbru, piper, paprika şi praf de usturoi) şi ulei de măsline. Poți folosi orice fel de brânză care se topește, în funcție de ce ai la îndemână sau ce preferi în mod special.

Cât se ține dovleacul la cuptor

Am încălzit cuptorul la 180 de grade Celsius şi am pus tava cu ambele sortimente de dovleac. V-am spus deja că alesesem un dovleac mic, așa că au încăput împreună. Dar fiți fără grijă, nici așa nu se amestecă aromele. După 15 minute am verificat și încă nu erau gata. Feliile dulci au fost gata după 25 de minute, iar cele sărate după 30 de minute. Întotdeauna depinde și de cuptor, așa că cel mai bine este să verifici din când în când dacă dovleacul a devenit suficient de moale pentru a fi mâncat, fără să se fi ars pe margini.

Dovleac la cuptor sărat și condimentat

Mie mi-au plăcut mai tare feliile de dovleac cu brânză şi condimente. Tu ce versiune preferi?

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0