Ce sunt organismele modificate genetic și ce impact au asupra sănătății?

Producătorii de organisme modificate genetic (OMG), inclusiv alimente, fac acest lucru pentru a îmbunătăți produsul sau pentru a obține un avantaj comercial. Dar care este impactul acestor produse asupra sănătății oamenilor și mediului?

Crescătorii de plante și animale au încercat multă vreme să modifice genele viețuitoarelor prin reproducerea selectivă. Cu toate acestea, în majoritatea cazurilor, OMG se referă la schimbarea genelor unui organism într-un cadru de laborator. Producătorii de OMG-uri, inclusiv alimente, modifică genetic organismele pentru a îmbunătăți produsul sau pentru a obține un avantaj comercial. 

De exemplu, vegetalele modificate genetic pot fi mai ușor de cultivat în cantități mari și recoltele pot fi mai obținute mai rapid, iar carnea de la animale modificate genetic poate avea un gust mai bun sau diferit. Multe companii vând produse din organisme modificate genetic: în SUA, de exemplu, foarte multe culturi de bumbac, porumb și soia sunt modificate genetic.

Produsele OMG rămân controversate, deoarece oponenții modificării genetice își fac griji că aceste modificări pot afecta sănătatea umană în moduri neprevăzute. De exemplu, există îngrijorarea că substanțele nutritive din aceste produse pot deteriora țesuturile sau că nu se metabolizează la fel de eficient. În plus, nu este posibil să se cunoască efectele pe termen lung ale consumului de produse din organisme modificate genetic.

Majoritatea cercetărilor cu privire la produsele modificate genetic nu aduc dovezi ale efectelor nocive pentru sănătate, însă comunitatea științifică recunoaște că studiile existente au avut rezultate mixte și sunt neconcludente. Mulți oameni de știință continuă să sublinieze îngrijorările cu privire la utilizarea acelor produse OMG pentru care majoritatea studiilor nu au evaluat riscurile sau beneficiile pe termen lung.

De ce se produc alimente modificate genetic?

Producătorii pot să apeleze la organisme modificate genetic din diverse motive, cum ar fi să obțină mai multe culturi într-o perioadă mai scurtă de timp, deoarece acest lucru accelerează procesul general de producție și le aduc mai mulți bani sau să obțină culturi rezistente la insecte. Majoritatea cercetărilor arată că producerea culturilor cu OMG oferă beneficii semnificative producătorilor, cum ar fi creșterea profiturilor.

De exemplu, una dintre cele mai comune culturi de OMG este porumbul Bt, care este modificat genetic pentru a produce toxina insecticid Bt. Producând această toxină, porumbul este capabil să reziste dăunătorilor, reducând nevoia de pesticide.

Care sunt riscurile pentru sănătate ale alimentelor modificate genetic? 

Organismele modificate genetic ar putea fi nocive din mai multe motive:

  • Multe vegetale cu OMG conțin urme de toxine care sunt dăunătoare în doze mai mari. Preocupările specifice pentru sănătate includ un risc crescut de cancer și infertilitate, deși cercetările privind riscurile specifice ale toxinelor din plantele modificate genetic sunt foarte limitate.
  • Daunele aduse mediului pot afecta sănătatea umană prin accelerarea schimbărilor climatice, ducând la lipsa alimentelor sau având efecte devastatoare asupra populațiilor native de plante și animale. Modificarea genetică a unui organism ar putea schimba modul în care se comportă alte organisme din sălbăticie.
  • Lipsa studiilor pe termen lung la om este un alt motiv de îngrijorare. Majoritatea studiilor privind organismele modificate genetic au analizat animale și au explorat efectele pe termen scurt sau mediu, mai degrabă decât pe termen lung. Există puține dovezi care să confirme că OMG-urile, ca grup, sunt sigure pe termen lung.

Care sunt efectele organismelor modificate genetic asupra mediului? 

Plantele și animalele modificate genetic pot avea consecințe neintenționate asupra mediului - atât pozitive, cât și negative.

Efectele negative ale OMG-urilor

Unele îngrijorări potențiale includ o reducere a biodiversității insectelor atunci când culturile sunt rezistente la insecte, efecte neprevăzute asupra altor culturi sau animale, crearea mai multor buruieni sau specii invazive mai greu de distrus și transmiterea genelor OMG la plantele și animalele sălbatice.

Impactul fiecărui OMG variază. De exemplu, cercetările timpurii au arătat că porumbul cu Bacillus thuringiensis, a cărui modificare l-a făcut mai rezistent la insecte, ar putea afecta negativ larvele fluturelui monarh. Cu toate acestea, cercetările ulterioare au sugerat că acest efect este minim.

Susținătorii drepturilor animalelor pretind că efectele OMG-urilor asupra acestora sunt potențial negative și dăunătoare. Pe lângă tratarea animalelor ca mijloace pentru atingerea unor scopuri în folosul uman, mai degrabă decât ca pe niște creaturi în sine, modificarea genetică a animalelor poate schimba experiența lor asupra lumii.

Unele forme de modificare genetică a animalelor pot produce animale care poartă gene asociate cu boli în mod special pentru a facilita cercetarea acestor boli. În alte cazuri, companiile ar putea modifica genetic un animal pentru a-l face o sursă de hrană mai potrivită, provocând disconfort și durere animalului.

Există o anumită îngrijorare că alimentele OMG pot declanșa o reacție alergică intrucat alimentele OMG conțin gene străine, așa că unii oameni își fac griji că  pot provoca o reacție alergică sau ca ar putea influenta evolutia cancerului. Cu toate acestea, în acest moment nu există nicio dovadă că alimentele aflate acum pe piață care conțin ingrediente modificate genetic sau substanțele găsite în ele sunt dăunătoare sănătății umane sau că ar crește sau ar reduce riscul de cancer. Organizația Mondială a Sănătății, Asociația Medicală Americană, Academia Națională de Științe și Asociația Americană pentru Progresul Științei au adoptat toate atitudinea că dovezile actuale sugerează că alimentele care conțin ingrediente modificate genetic sunt sigure.

Efectele pozitive ale OMG-urilor

Se pare că există și unele potențiale beneficii pentru mediu în ceea ce privește culturile OMG. De exemplu, acestea pot reduce necesitatea utilizării pesticidelor periculoase și a altor substanțe chimice care poluează mediul. Culturile cu OMG pot crește, de asemenea, cantitatea totală de alimente disponibile și îi pot ajuta pe fermieri să câștige mai mulți bani. 

Unele plante OMG au fost de fapt modificate pentru a-și îmbunătăți valoarea nutritivă. Un exemplu este boabele de soia OMG cu uleiuri mai sănătoase care pot fi folosite pentru a înlocui uleiurile care conțin grăsimi trans.

Gena Bt provine dintr-o bacterie naturală cunoscută sub numele de Bacillus thuringiensis si este de obicei modificată genetic în culturi precum porumb, bumbac și soia. 

Această genă produce o proteină care este toxică pentru mai mulți dăunători și insecte, ceea ce conferă plantelor OMG o rezistență naturală. Ca atare, culturile OMG-urilor nu trebuie să fie expuse la pesticide dăunătoare.

De fapt, o analiză a 147 de studii din 2014 a constatat că tehnologia OMG a redus utilizarea pesticidelor chimice cu 37% și a crescut randamentul culturilor cu 22%.

Alte culturi de OMG-uri au fost modificate cu gene care le ajută să supraviețuiască în condiții stresante, cum ar fi lipsa apei si seceta și să reziste bolilor, rezultând un randament mai mare pentru fermieri.

Împreună, acești factori ajută la scăderea costurilor pentru fermieri și consumatori, deoarece permit un randament și o creștere mai mare a culturii în condiții mai dure.

În plus, modificarea genetică poate crește valoarea nutrițională a alimentelor. De exemplu, orezul bogat în betacaroten, numit și orez auriu, a fost dezvoltat pentru a ajuta la prevenirea orbirii în regiunile în care dietele locale au deficit cronic de vitamina A.

Mai mult, modificarea genetică poate fi utilizată pur și simplu pentru a îmbunătăți aroma și aspectul alimentelor, cum ar fi mărul care nu se rumenește.

Trebuie să evităm sau nu organismele modificate genetic?

Lipsa unei cercetări concludente face greu de apreciat dacă riscurile OMG-urilor depășesc sau nu beneficiile în general. Deși majoritatea cercetărilor arată că produsele modificate genetic sunt în general sigure, puține studii au analizat efectele pe termen lung ale acestor produse. 

Diverse organisme de reglementare, precum Administrația SUA pentru Alimente și Medicamente (FDA) și Autoritatea Europeană pentru Siguranța Alimentelor supraveghează siguranța produselor alimentare și susțin că organismele modificate genetic disponibile în prezent sunt sigure. Cu toate acestea, o lucrare din 2020 susține că evaluările europene ale siguranței sunt inadecvate, deoarece se bazează pe ipoteze excesiv de optimiste și pe date care pot să nu prezică în totalitate sau cu precizie riscul.

Prin urmare, deși poate fi dificil să se evite cu totul OMG-urile, persoanele care nu doresc să consume astfel de produse ar trebui să se îndrepte spre surse de legume, leguminoase și fructe despre care știu că sunt sigure. Dacă nu au o grădină personală unde să își cultive propriile vegetale, se pot căuta opțiuni printre rude sau cunoscuți care locuiesc în mediul rural și nu folosesc OMG-uri în culturile lor sau optiunile bio de la magazinele specializate, care sut certificate in acest sens.

Dacă aceste opțiuni nu există, vegetalele pot fi cumpărate de la fermieri sau producători care dau asigurări că nu folosesc OMG-uri. De asemenea, pe eticheta produselor din soia cumpărate din supermarketuri trebuie să scrie că soia sau porumbul nu sunt  modificate genetic sau că nu provin din culturi modificate genetic.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
FDA - GMO Crops, Animal Food, and Beyond
https://www.fda.gov/food/agricultural-biotechnology/gmo-crops-animal-food-and-beyond
NCBI - Genetically modified foods: safety, risks and public concern - a review
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC3791249/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0