Alegerile alimentare, influentate de asezarea marfurilor in supermarketuri

Alegerile alimentare mai sănătoase sau mai puțin sănătoase ale clienților depind de ce mărfuri sunt plasate în apropierea caselor de marcat, arată un studiu publicat în PLOS Medicine.

Ai observat că, de multe ori când mergi la cumpărături într-un hipermarket sau supermarket, îți sar în ochi tot felul de oferte, mai ales la produse alimentare nesănătoase? Iar dacă nu te ții de lista de cumpărături pe care ți-ai alcătuit-o acasă, sfârșești prin a cumpăra tot felul de produse care te tentează pe loc?

Uneori, însă, chiar dacă ai rezistat eroic și ai cumpărat doar ce aveai de gând, ajungi la casa de marcat și acolo dai cu siguranță peste diverse alimente mai puțin sănătoase cum ar fi sucurile carbogazoase sau dulciurile cu mult zahăr (acadele, bomboane etc.).

Se pare că îndepărtarea produselor de cofetărie și a altor alimente nesănătoase din zona caselor de marcat și de la capătul culoarelor din apropiere, precum și plasarea fructelor și legumelor lângă intrările în magazine îi determină pe clienți să facă alegeri alimentare mai sănătoase pentru coșul de cumpărături, potrivit unui studiu¹ apărut în jurnalul PLOS Medicine.

Clienții fac alegeri alimentare mai sănătoase când nu există raion de dulciuri lângă casele de marcat

Realizat în parteneriat cu lanțul național de supermarketuri Iceland Foods Ltd, studiul a avut loc într-o selecție de magazine cu specific islandez din Anglia și a monitorizat vânzările în acele magazine, precum și modelele de cumpărare și alimentație ale unui eșantion de clienți obișnuiți.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Autorii studiului au descoperit că vânzările de produse de cofetărie și alte dulciuri în magazine au scăzut, iar vânzările de fructe și legume au crescut atunci când în zonele caselor de marcat și la capătul culoarelor au fost plasate articolele nealimentare și apă, iar o secțiune extinsă de fructe și legume a fost repoziționată lângă intrarea în magazin. De asemenea, s-a observat o creștere a achizițiilor de fructe și legume.

Potrivit investigatorilor, această cercetare este mai cuprinzătoare decât alte studii anterioare care au verificat dacă strategiile de plasare a alimentelor pot stimula achiziționarea de alimente mai sănătoase, deoarece acestea au fost limitate în scop (de exemplu, evaluarea unei singure zone din magazin sau plasarea împreună a produselor sănătoase și nesănătoase.

Studiul de față a reușit să măsoare efectele schimbărilor în ceea ce privește amenajarea la nivel de magazin (care au urmărit să reducă expunerea cumpărătorilor la alimente cu valoare nutrițională scăzută) asupra vânzărilor, a modelelor de cumpărare și a alegerilor alimentare ale clienților.

Modificarea aranjării mărfurilor, deci a aspectului supermarketurilor, ar putea ajuta oamenii să facă alegeri alimentare mai sănătoase la nivel individual și, la un nivel mai larg, ar putea contribui la schimbarea alimentației populației potrivit recomandărilor autorităților de sănătate, spun oamenii de știință.

Descoperirile studiului mai sugerează că un aspect mai sănătos al magazinului ar putea duce la cumpărarea a aproape 10.000 de porții suplimentare de fructe și legume săptămânal și la reducerea cumpărării de dulciuri și produse de cofetărie cu aproximativ 1.500 de porții săptămânal.

Cum să faci alegeri alimentare inteligente la cumpărături?

Primul pas pentru a face alegeri alimentare mai bune este să îți faci de acasă o listă de produse alimentare sănătoase, deoarece în acest fel te asiguri că economisești timp, îți respecți bugetul și vei avea parte de mese hrănitoare. Iată câteva idei pentru cumpărături alimentare în avantajul tău:

Mergi la cumpărături pregătit

În loc să improvizezi rapid la fața locului, planifică-ți din timp meniurile pe mai multe zile și notează de ce ai nevoie pentru a prepara toate mesele zilei. În acest fel, poți evita stresul că poate uiți să cumperi ceva esențial și ai mai multe șanse să nu cumperi ingrediente sau alimente de care nu ai nevoie. 

Nu face cumpărături pe stomacul gol

Ai grijă ca de fiecare dată când mergi la cumpărături să fi mâncat deja, deoarece dacă mergi pe stomacul gol o să îți apară tot felul de pofte, situație care poate duce la achiziții impulsive și, de multe ori, nesănătoase.

Atenție la ordinea cumpărăturilor

Cumpără mai întâi alimente proaspete precum legumele, fructele, cerealele integrale, lactatele, peștele și carnea slabă, apoi treci la produsele precum fructe și legume congelate, conserve, leguminoase uscate și fulgi de ovăz. Caută produse proaspete de sezon sau la reducere pentru a economisi niște bani. 

Citește etichetele

Citește etichetele cu informații nutriționale, chiar și pentru alimentele despre care crezi că ar putea fi sănătoase. Ingredientele și conținutul de nutrienți pot varia foarte mult. Când există mai multe opțiuni, compară etichetele. Alege produsul cu cele mai mici cantități de sodiu, grăsimi saturate și zaharuri adăugate.

Când cumperi conserve de pește, pui sau carne slabă, caută să fie ambalate în apă în loc de ulei și, pe cât posibil, să aibă un conținut scăzut de sodiu. Dacă îți iei conserve de fructe sau legume, caută-le pe cele care nu au zahăr adăugat (da, chiar și conservele de legume pot avea zahăr adăugat). 

Când cumperi cereale și produse de panificație, caută articole care enumeră mai întâi cerealele integrale în ingrediente, în loc de făină îmbogățită sau „multicereale”. Pâinea integrală este mai sănătoasă decât cea albă deoarece are mai mulți nutrienți și, în plus, poate ajuta la slăbit, respectiv la menținerea greutății normale.

Cumpără și produse congelate și vrac

Cumpărarea de fructe și legume congelate ajută la evitarea risipei de alimente. Când cumperi alimente congelate, acestea au avantajul că nu trebuie consumate într-un timp scurt, ci rezistă mai multe luni la congelator. Alege legume și fructe congelate simplu, fără sosuri, condimente sau sare, respectiv siropuri sau zahăr. 

Cumpără nucile și semințele în cantități mai mari, vrac, iar acasă împarte-le în porții de 30 de grame. În acest fel, nu te vei supraalimenta (aceste produse sunt sănătoase, dar au multe calorii), vei gestiona mai bine și bugetul (produsele vrac sunt de obicei mai ieftine decât cele ambalate individual) și vei avea și mai puține ambalaje de aruncat.

Aruncă lichidul din conserve

Înainte de a găti sau de a consuma direct legumele ori leguminoasele conservate (unele sunt gata fierte), scurge lichidul în care au stat și clătește-le bine. Când cumperi conserve de fructe, caută-le pe cele în apă, suc natural sau etichetate ca fără zahăr adăugat. 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
PLOS ONE – Altering product placement to create a healthier layout in supermarkets: Outcomes on store sales, customer purchasing, and diet in a prospective matched controlled cluster study 
https://journals.plos.org/plosmedicine/article?id=10.1371/journal.pmed.1003729
1. Studiul „Altering product placement to create a healthier layout in supermarkets: Outcomes on store sales, customer purchasing, and diet in a prospective matched controlled cluster study”, apărut în PLoS Med 18(9): e1003729. doi.org/10.1371/journal.pmed.1003729, autori: Vogel C. et al.
American Heart Association – 9 Grocery Shopping Tips
https://www.heart.org/en/healthy-living/healthy-eating/cooking-skills/shopping/grocery-shopping-tips


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0