Despre nipocalimab

In ceea ce priveste tratamentul medicamentos actual al bolii Sjögren, optiunile disponibile sunt inconsistente, efectul terapeutic fiind unul suboptim. Pentru niciunul dintre tratamentele aprobate pana in prezent nu s-a demonstrat, in cadrul studiilor clinice randomizate, ca modifica evolutia bolii sau tinteste manifestarile sistemice ale acesteia. Acestea sunt in principal adresate simptomatologiei si sunt axate pe manifestarile glandulare ale bolii.

In cazul manifestarile moderate pana la severe ale bolii, ghidurile terapeutice recomanda utilizarea terapiei imunosupresive cu spectru larg, acestea fiind individualizate pe baza opiniei expertilor si a experientei acumulate in cadrul tratamentelor altor boli autoimune.

Administrarea de nipocalimab, medicamentul investigational din studiul DAFFODIL, a evidentiat o scadere a concentratiilor de anticorpi IgG din sange si inhibarea directa a raspunsului imun inflamator, mediat celular, provocat de catre acesti anticorpi IgG. Rezultatele unui studiu clinic de faza 2, la care au participat pacienti cu boala Sjögren moderata pana la severa sustin ipoteza conform careia nipocalimab are potentialul de a ameliora boala Sjögren.

In cadrul studiului clinic DAFFODIL, nipocalimab se va administra prin injectie subcutanata, cu ajutorul unui dispozitiv autoinjector preumplut, in asociere la terapia standard pe care pacientul deja o utilizeaza la momentul intrarii in studiul clinic. Echipa de investigatori din cadrul centrului de cercetare va poate oferi mai multe detalii cu privire la medicamentul studiat, respectiv, terapia standard utilizata in asociere cu medicamentul studiat.