Boala Sjögren este o boala autoimuna cronica care poate sa apara de sine statatoare (boala Sjögren primara) sau impreuna cu alte boli autoimmune (poliartrita reumatoida, lupus eritematos sistemic, scleroza sistemica, etc.) (boala Sjögren secundara).
Boala Sjögren se caracterizeaza prin producere de autoanticorpi, inflamatie si infiltrare cu limfocite (un tip de celule albe ale sangelui) a glandelor exocrine (de ex. glandele salivare, lacrimale), unde formeaza structuri limfocitare caracteristice, care produc autoanticorpi din familia imunoglobulinelor G (IgG).
Autoanticorpii IgG din circulatia sanguina precum si complexele imune pe care acestia le formeaza activeaza procese imune care duc la distrugere sistemica a tesuturilor si distrugere locala a glandelor exocrine (de ex. glandele salivare, lacrimale). Aceste procese se manifesta prin semnele si simptomele specifice bolii Sjögren, cum sunt xerostomia (uscaciunea gurii), keratoconjunctivita uscata (uscaciunea ochilor) si uscaciune vaginala.
Pe langa acestea, in 30%-40% din cazurile diagnosticate cu boala Sjögren primara, apar manifestari extraglandulare sau sistemice cum sunt fatigabilitatea, durerea, simptome de afectare musculoscheletala, leziuni cutanate sau de afectare de organ (pulmonare, renale sau neurologice). Manifestarile bolii Sjögren impacteaza major calitatea vietii pacientilor evolutia bolii putand sa determine afectare de organe la aproximativ jumatate din cei afectati, cu rate crescute de spitalizare, comorbiditati psihiatrice si utilizarea crescuta de resurse sanitare pentru managementul bolii.
Relevanta fiziopatologica a implicarii limfocitelor de tip B si rolul acestora in productia si raspunsul la autoanticorpii produsi in cadrul bolii sustin ipoteza conform careia reducerea nivelurilor din sange de autoanticorpi si inhibarea secundara a raspunsurilor imune celulare la prezenta complexelor IgG din tesuturile afectate reprezinta o alternativa terapeutica promitatoare in cadrul bolii Sjögren.
