Limfoamele alcatuiesc o categorie aparte si foarte diversa de boli maligne hematologice al caror punct de plecare il reprezinta celulele limfoide din organsm, acele celule albe care se regasesc in principal in limfa si in ganglionii limfatici, indiferent de localizarea acestora in corp. In incercarea de clasificare a acestora in functie de diversele caracteristici pe care diversele forme de limfom le poate exprima, o prima clasificare le imparte in limfoame Hodgkin si limfoame non-Hodgkin.
Mai mult decat atat, Organizatia Mondiala a Sanatatii a emis propriul sistem de clasificare (ajuns in prezent la editia a 5-a) definind subtipuri ale acestora in functie de caracteristicile clinice, patologice, fenotipice si moleculare.
Dintre formele de limfom non-Hodgkin identificate, majoritatea alcatuiesc categoria limfoamelor non-Hodgkin cu celule B mari, la randul sau, fiind exprimat cel mai frecvent ca limfom difuz non-Hodgkin cu celule B mari. Aceasta forma de limfom reprezinta o forma agresiva de boala care se dezvolta rapid in ganglionii limfatici si, frecvent, in splina, ficat, maduva osoasa formatoare de celule ale sangelui. Alte organe pot, de asemenea, sa fie afectate. Cele mai frecvente semne si simptome de manifestare ale acestei forme de limfom non-Hodgking sunt marirea de volum a ganglionilor limfatici, febra, transpiratiile nocturne foarte abundente si scaderea in greutate.
Fara administrarea vreunul tratament, boala are evolutie rapida catre deces in decursul unui singur an de la aparitie. Cu tratament, la aproximativ 60% - 70% dintre pacienti se obtine remisie completa a bolii in cazul administrarii unei scheme de terapie de Linia 1 alcatuita in jurul asocierii unui medicament din clasa antraciclinelor si a unui anticorp monoclonal anti-CD20.
Din pacate, raman aproximativ 30% - 40% dintre pacientii diagnosticati si tratati cu Linia 1 de tratament care prezinta boala refractara la tratamentul administrat sau la care boala recade dupa un initial succes terapeutic cu Linia 1 de tratament, recaderea bolii fiind manifesta in primele 24 luni dupa tratamentul initial. Acestia necesita terapie ulterioara prompta si adecvata pentru controlul bolii agresive, optiunile ulterioare de tratament impactand in mod direct morbiditatea si mortalitatea acestei categorii de pacienti.
S-a impus ca fiind deosebit de importanta identificarea inca de la inceput a acestui subtip de pacienti care sunt la risc pentru boala rezistenta la tratamentul initial sau pot prezenta recaderi rapide dupa tratamentul initial si, de asemenea, identificarea de noi modalitati de suplimentare a tratamentului de Linia 1 care sa adreseze in mod direct boala agresiva manifesta la aceasta categorie de pacienti.
