Ai mancarimi in zona axilei? Ce afectiuni ar putea fi de vina

Mâncărimile din zona axilei sunt puse adesea pe seama iritațiilor cauzate de epilat sau de un deodorant nepotrivit, însă uneori acestea pot trăda afecțiuni grave. Iată ce e bine să știi dacă ai mâncărimi la subraț.

Axila este zona situată sub braț, între umăr și coasta superioară a toracelui. În această regiune a corpului se întâlnesc mușchii și țesuturile moi ale umărului și ale peretelui toracic. Uneori, în această zonă pot să apară mâncărimi.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Ce rol are axila?

Axila conține glande sudoripare, foliculi de păr, țesut adipos și ganglioni limfatici. Este o zonă importantă în ceea ce privește circulația limfatică și drenajul limfatic al membrelor superioare. Axila este, de asemenea, locul în care se găsesc vasele de sânge și nervii care alimentează membrele superioare. 

Când ai mâncărimi la subraț, acestea pot fi normale în unele situații, dar în alte cazuri pot indica o problemă subiacentă. Dacă mancărimea la axilă este persistentă, severă, însoțită de simptome precum roșeață intensă, erupții cutanate sau secreții neobișnuite, este recomandat să mergi la medicul de familie care îți poate da trimitere la un dermatolog.

Din ce cauze poți avea mâncărimi în zona axilei?

Dacă te confrunți cu mâncărimi la subraț, acestea pot fi cauzate de diverși factori:

Igienă necorespunzătoare

În această zonă, există multe glande sudoripare, de aceea igiena necorespunzătoare favorizează multiplicarea bacteriană, ceea ce poate duce la iritații și poate cauza mâncărimi. Spălarea axilei cu apă și săpun de fiecare dată când transpiri, urmată de folosirea unui deodorant blând, poate reduce senzația de mâncărime. Atenție, chiar și deodorantul poate fi o cauză a mâncărimilor, deci dacă observi că îți face probleme, caută altul mai potrivit.

Iritația cauzată de epilare

Folosirea unui aparat de ras pentru îndepărtarea părului nedorit poate cauza iritații și mâncărimi la subraț. Totodată, și epilările repetate prea des pot cauza iritații, dacă pielea nu este lăsată să se refacă în totalitate. Și în momentul în care firele de păr încep să iasă din piele te poți confrunta cu această neplăcere. Poți reduce sau chiar elimina aceste mâncărimi la subraț dacă în loc de lamă te epilezi cu ceară sau cu epilatorul electric.

Dermatită 

Dermatita atopică sau cea alergică, de contact, poate cauza de asemenea mâncărimi la nivelul axilei. Dermatita atopică este o afecțiune cronică a pielii caracterizată prin inflamație și iritație persistentă. Este o afecțiune comună, mai ales în rândul copiilor, dar poate continua și în adolescență sau la vârsta adultă. Dermatita de contact este o afecțiune a pielii caracterizată prin inflamație și iritație cauzată de contactul cu substanțe iritante sau alergene. 

Intertrigo sau dermatita intertriginoasă

Intertrigo este o afecțiune cutanată comună caracterizată de inflamație și iritație a pliurilor cutanate, cum ar fi zonele de sub sâni, zona inghinală, axila sau alte porțiuni în care pielea se suprapune și se freacă. Această problemă poate afecta persoanele de toate vârstele, inclusiv bebelușii, copiii și adulții. Lăsată netratată, poate duce la infecție bacteriană sau fungică. Obezitatea, căldura, umiditatea și diabetul favorizează această condiție.

Pe lângă mâncărimi la subraț, dacă aceasta este zona afectată, alte simptome care apar sunt roșeața și inflamația pielii, durere sau disconfort, umezeală extremă, exfoliere sau descuamare a pielii.

Foliculita

Atunci când un fir de păr de la axilă este infectat de o bacterie, apare foliculita. Aceasta poate afecta orice parte a corpului în care există păr, inclusiv scalpul, fața, gâtul, spatele, pieptul, zona inghinală. De multe ori, problema dispare de la sine, iar mâncărimea dispare și ea în câteva zile. Uneori însă, e necesară intervenția chirurgicală. 

Simptomele foliculitei pot varia în funcție de severitatea afecțiunii, dar pot include, mici pustule roșii sau umflături în jurul foliculilor de păr, mâncărime, durere sau senzație de arsură, supurație, cruste sau coji în jurul foliculilor de păr afectați.

Keratoza pilară

Keratoza pilară, cunoscută și sub denumirea de „pielea de găină”, este o afecțiune comună a pielii care se caracterizează prin apariția unor mici protuberanțe rugoase și uscate pe suprafața pielii, care pot provoca mâncărimi la subraț, dacă aceasta este zona afectată. Aceste leziuni apar, în general, pe brațe, coapse, fese și uneori pe față. Cauza exactă a keratozei pilare nu este pe deplin înțeleasă, dar se crede că este asociată cu o acumulare anormală de keratină, o proteină care formează structura părului, unghiilor și a stratului superior al pielii.  Nu este o afecțiune gravă și, de multe ori, se vindecă de la sine.

Sarcina

Se întâmplă rar să apară mâncărimi la subraț în timpul sarcinii, însă, având în vedere că sarcina provoacă anumite dereglări hormonale, nu este imposibil ca gravida să se confrunte cu mâncărimi la axilă.

Hidradenita supurativă

Hidradenita supurativă, cunoscută și sub denumirea de acnee inversă, este o afecțiune cronică inflamatorie a pielii care afectează glandele sudoripare. Este caracterizată prin apariția de leziuni dureroase, inflamate, pline cu puroi, de obicei în zonele în care pielea se freacă sau se suprapune, cum ar fi axila, zona inghinală și fesele. Printre simptomele acestei afecțiuni cutanate se numără și mâncărimile. Cauza exactă a hidradenitei supurative nu este pe deplin înțeleasă, dar se crede că este asociată cu blocarea sau inflamația glandelor sudoripare și a foliculilor de păr din acele zone. 

Infecția cu Candida

Infecția cu candida poate să apară și la axilă și se manifestă în mod deosebit prin mâncărimi la subraț.

Limfom

Acest tip de cancer al sistemului limfatic determină inflamarea ganglionilor care se regăsesc la nivelul axilei, în zona intimă, precum și în zona gâtului. Inflamarea ganglionilor poate cauza mâncărimi la suprafața pielii.

Cancer de sân inflamator

Cancerul de san inflamator este un tip de cancer mamar foarte rar, care se manifestă prin inflamare, sensibilitate și iritații la nivelul sânilor, precum și prin mâncărimi la subraț.

Cum combați aceste mâncărimi la subraț?

În primul rând, este nevoie de atenție la regulile de igienă. Axilele vor fi spălate cu apă și săpun ori de câte ori este nevoie. În general, dacă faci un duș dimineața și folosești un deodorant, ar trebui să nu mai fie nevoie de alt duș până seara. Însă, dacă ai un serviciu unde faci mult efort fizic sau stai în căldură, cel mai probabil va fi nevoie să speli mai des zona axilei.

Se vor evita hainele confecționate din materiale sintetice, care pot favoriza iritațiile, care, la rândul lor, se manifestă și prin mâncărimi ale pielii.

E recomandat să se spele rufele cu un detergent hipoalergenic și să se renunțe, cel puțin pentru o perioadă, la balsamul de rufe, întrucât parfumul din aceste balsamuri poate crește riscul de iritații. În schimb, poți pune în compartimentul pentru balsam o lingură de oțet de mere și 10 picături dintr-un ulei esențial după preferințe (vanilie, santal, brad etc.).

Când ai mâncărimi la subraț, se vor evita produsele cosmetice precum loțiunile de corp, parfumurile sau cremele de orice fel. Se recomandă folosirea unui antiperspirant cumpărat din farmacie, special pentru pielea sensibilă.

Când să mergi la medic?

Cu cât pielea este mai hidratată și mai protejată, cu atât mai rapidă ar trebui să fie vindecarea iritațiilor. Asta înseamnă că simptomele ar trebui să dispară repede și pielea să își revină la normal. Dacă simptomele nu dispar în câteva zile, în ciuda respectării recomandărilor făcute mai sus, e recomandat consultul dermatologic. Medicul este cel în măsură să stabilească diagnosticul, dar și să prescrie un tratament adecvat.

Tratamentul dermatitei atopice se concentrează pe gestionarea simptomelor și controlul inflamației: hidratarea regulată a pielii cu creme și loțiuni emoliente, utilizarea de corticosteroizi topici pentru a reduce inflamația și iritația pielii (doar la recomandarea medicului) sau fototerapia, sub supravegherea medicului, în cazurile mai severe. Tratamentul pentru dermatita de contact poate include evitarea substanței care cauzează reacția alergică sau iritația, aplicarea de creme sau loțiuni emoliente pentru a calma și hidrata pielea și, în cazurile mai severe, utilizarea de corticosteroizi topici pentru a reduce inflamația și mâncărimea.

Dacă este vorba despre foliculită, medicul poate recomanda epilarea definitivă la subraț, pentru evitarea unor situații neplăcute pe viitor. În cazul în care aparatul de ras a fost cel care a cauzat iritația și mâncărimile, acesta va fi înlocuit cu alte metode de epilare, precum epilatul cu ceară sau folosirea unei creme depilatoare.

Tratamentul pentru intertrigo constă în menținerea igienei și a uscăciunii zonei afectate, evitarea fricțiunii prin utilizarea hainelor lejere și respirabile, aplicarea de unguente cu proprietăți antifungice sau antibacteriene, prescrise de medic și utilizarea pansamentelor absorbante pentru a absorbi umiditatea excesivă. În cazul unei infecții secundare, poate fi necesară administrarea de medicamente antifungice sau antibiotice, prescrise de medic.

Tratamentul hidradenitei supurative implică de obicei o abordare multidisciplinară și poate include măsuri locale de igienă și tratamente indicate de medic. Infecția cu Candida în zona subrațului poate fi tratată prin utilizarea unui antifungic topic (care conține clotrimazol sau miconazol), menținerea igienei adecvate, evitarea umezelii excesive și a hainelor strâmte și sintetice.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cleveland Clinic - Itchy Armpits
https://my.clevelandclinic.org/health/symptoms/24327-itchy-armpits
DermNet - Dermatitis 
https://dermnetnz.org/topics/dermatitis


Te-ar mai putea interesa și...


DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0