Păr sănătos și strălucitor: vis sau îngrijire constantă?

Am primit zilele trecute o întrebare de la una dintre cititoare. Era curioasă dacă mai poate face ceva cu părul lipsit de strălucire, tern, casant și "tocat", din cauza vopsirii repetate. Da! Secretul constă în îngrijirea constantă a podoabei capilare.

Cum arată un păr sănătos

Este important de înțeles că vopsitul părului este, în sine, un proces care ne obligă la alte proceduri conexe, nu doar în salon, ci și acasă. Pentru a avea un păr strălucitor, suplu și sănătos, este nevoie ca, pe lângă folosirea constantă a produselor profesionale dedicate tipului tău de păr, să aderi la un stil de viață sănătos, care se va reflecta și în podoaba capilară. 

Părul tern este imediat perceput ca unul neîngrijit și nesănătos, pentru că primul semn al unei bune calități a părului e strălucirea și aspectul de păr ”proaspăt spălat”. Nu este doar dovadă că acorzi o atenție deosebită propriului corp și că ai grijă de tine, ci și că îți cunoști, cu exactitate, nevoile părului și răspunzi la ele. Ce începem noi, stiliștii, în salon, este continuat, de către tine, acasă.

Trebuie de reținut că frumusețea este păstrată atât în fiolele cu seruri și cheratină din salon, cât și în frigiderul casei tale. Firul de păr este ca un tub cu solzi mai mult sau mai puțin aderenți. Cu cât se află mai departe de rădăcină, cu atât riscă să se deterioreze mai repede, ceea ce duce la despicarea solzilor și lipsa strălucirii din păr, deoarece aceste mici abraziuni de la suprafața firului de păr împiedică lumina să se reflecte bine.

Vitaminele, mineralele și consumul corespunzător de apă – acești 3 factori sunt calea către un păr de invidiat. Regimurile alimentare stricte provoacă o serie de carențe în elementele indispensabile pentru frumusetea părului, în special lipsa de acizi grasi esențiali, minerale și vitamine liposolubile.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Cele trei alimente-cheie din dieta părului sănătos:

- Nuci: bogate în acizi grași omega-3, biotină și vitamina E, nucile ajută la regenerarea celulelor capilare și actionează ca un protector natural al firului de păr. Nucile sunt bogate în cupru, mineral care sporește strălucirea firului de păr.

- Fructul de avocado: la fel ca nucile, fructul de avocado este o sursă excelentă de acizi grași Omega-3, grăsimi bune, pe care, din păcate, corpul nostru nu le poate produce. Consumul regulat de avocado, în cantități limitate, ajută atât la recăpătarea aspectului de păr lucios și sănătos al părului, cât și la redobândirea luminozității pielii.

 
 

- Ouă: aportul proteic regăsit în ou favorizează producția de cheratină, proteină ce stă la baza firului de păr și îi susține dezvoltarea. În plus, conținutul de fier din ou ajută la oxigenarea foliculilor, iar vitamina D stimulează creșterea accelerată a acestuia.

Prin consumul acestor alimente, împreună cu cel de apă, părul tău își poate recăpăta strălucirea și elasticitatea. De asemenea, nu uita că este recomandat să îți tai vârfurile o dată la câteva luni – fără acest pas, suplimentele nutritive și îngrijirea cu produse profesionale nu va avea efectul scontat.

În încheiere, îți las un truc pentru situația în care te afli fără un produs de styling înaintea unei ocazii importante – te poți folosi de efectul de strălucire oferit de sucul unei lămâi. Un fruct acid și deosebit de sănătos, lămâia asigură o strălucire maximă datorită acțiunii sale de strângere a solzilor firului de păr. În plus, la fel ca oțetul, aceasta elimină orice urmă de calcar din apă reținută de firele de păr, care ar putea opaciza fibra părului.

Bineinteles, sucul de lămâie nu este recomandat persoanelor cu părul decolorat, întrucât aciditatea lămâii este prea agresivă pentru firul deja subțiat de oxidant. Totodată, părul vopsit se poate decolora mai tare din cauza acțiunii sucului de lămâie, așa că, dacă nu vrei ca podoaba capilară să își piardă din intensitatea culorii, evită acest pas.

  • Nu în ultimul rând, iată câteva trucuri care ajută la menținerea unui păr frumos și sănătos între vizitele la salon:
  • Folosește, după fiecare spălare, un balsam care nu necesită clătire.
  • Aplică, cel puțin o dată pe săptămână, o mască hidratantă – poate fi chiar și una preparată în casă, din ulei de ricin, ulei de măsline/ulei de cocos, o banana și jumătate de avocado.
  • Daca ai părul vopsit într-o nuanță intensă, folosește un șampon nuanțator, pentru întreținerea acesteia.
  • Piaptănă părul în fiecare seară, pentru a stimula circulația sangvină la nivelul scalpului, dar și pentru a transporta uleiurile naturale de la rădăcina părului pe întreaga lungime a firelor.

 

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Healthline - 9 Tricks for Healthier, Fuller-Looking Hair
https://www.healthline.com/health/tricks-healthier-fuller-hair
Good Housekeeping - 12 Healthy Hair Habits You Should Adopt ASAP
https://www.goodhousekeeping.com/beauty/hair/a28494129/healthy-hair/

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0