Cele mai comune mituri despre podoaba capilara, DEMONTATE

Există o serie de mituri legate de podoaba ta capilară, pe care specialiștii le-au demontat – Iată despre ce este vorba!

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC
 

Cele mai comune mituri despre păr

Mit: Uscarea naturală a părului este mai bună decât uscarea cu foehnul

Un studiu făcut de către cercetătorii de la Universitatea Yonsei University Wonju College of Medicine din Coreea a confirmat faptul că, pe de o parte, uscarea părului cu foehnul afectează suprafața firelor de păr, însă, pe de altă parte, uscarea naturală a acestuia afectează până la interior textura firelor de păr.

Cea mai bună variantă: lasă-ți părul să se usuce în proporție de 75%, iar apoi usucă-l cu foehnul setat pe temperatura cea mai joasă.

Mit: Trebuie să-ți piepteni părul foarte mult pentru a se menține sănătos

Periajul este o formă de frecare care, dacă este făcută în exces va deteriora podoaba capilară,  dar mai ales șuvițele subțiri și fragile. Cu toate acestea, este recomandat să piepteni părul pentru a stimula circulația scalpului și pentru a ajuta la distribuirea uleiurilor naturale de la rădăcini la vârfuri. Însă nu pieptăna niciodată părul ud.  

Mit: Tunderea vârfurilor o dată la 6 săptămâni stimulează creșterea părului

Creșterea părului este determinată genetic și are legătură strict cu scalpul, nicidecum cu vârfurile firelor de păr. Este adevărat că tunderea frecventă a vârfurilor previne ruperea părului și îl ajută să fie lung și sănătos.

Mit: Stresul cauzează apariția firelor albe

Albirea firelor de păr este determinată și de factorii genetici, precum și de procesul de îmbătrânire, dar și de stres, potrivit unei cercetări recente.  Culoarea părului este determinată de celulele numite melanocite, care produc pigmentul melanină. Melanocitele noi sunt făcute din celule stem melanocite care trăiesc în foliculul de la baza firului de păr. Pe măsură ce îmbătrânim, aceste celule stem dispar treptat. Părul nou care crește din foliculii de păr care și-au pierdut celulele stem melanocitelor are mai puțin pigment și pare gri.

Cercetătorii și-au propus să stabilească dacă stresul ar putea să albească părul și, dacă da, cum. Descoperirile oamenilor de știință au apărut în revista Nature în ianuarie 2020 1.

Echipa de cercetare a folosit șoareci pentru a examina legătura dintre stres și albirea părului. Șoarecii au fost expuși la trei tipuri de stres care implică durere ușoară, de scurtă durată, stres psihologic și mișcare restricționată. Toate au cauzat pierderea notabilă a celulelor stem melanocitelor și albirea părului.

După ce au stabilit o legătură între stres și îngrijirea părului, oamenii de știință au explorat apoi mai multe cauze potențiale. Ei au testat mai întâi dacă sistemul imunitar ar putea fi responsabil pentru epuizarea celulelor stem melanocitelor.  Echipa a investigat apoi rolul corticosteronului, hormonul stresului, dar modificarea nivelurilor acestuia nu a afectat sănătatea părului cauzată de stres.

Cercetătorii au apelat în cele din urmă la neurotransmițătorul noradrenalina, care, împreună cu corticosteronul, a fost crescut la șoarecii stresați. Ei au descoperit că noradrenalina, cunoscută și sub numele de norepinefrină, a fost cheia pentru albirea părului indusă de stres. Prin injectarea de noradrenalină sub pielea soarecilor nestresați, cercetătorii au reușit să provoace pierderea celulelor stem ale melanocitelor și albirea părului. 

Noradrenalina este, de asemenea, principalul neurotransmițător al sistemului nervos simpatic, care este responsabil pentru reacția „luptă sau fugă” ca răspuns la stres. Echipa a descoperit în cele din urmă că semnalizarea produsă de sistemul nervos simpatic joacă un rol esențial în îngrijirea indusă de stres. Nervii simpatici se extind în fiecare folicul de păr și eliberează noradrenalină ca răspuns la stres. În mod normal, celulele stem melanocitelor din folicul sunt latente până la creșterea unui păr nou. Noradrenalina determină activarea celulelor stem.

Autorii evidențiază necesitatea studierii în continuare a interacțiunilor dintre sistemul nervos și celulele stem din diferite țesuturi și organe. Cunoștințele acumulate în această lucrare vor fi utile în investigațiile viitoare privind impactul stresului asupra organismului.

Mit: Spălarea părului determină căderea firelor de păr

Nu există nicio legătură între spălatul părului și căderea acestuia. Este adevărat că la duș observi mai bine numărul de fire de păr căzute întrucât rămân în cadă, însă acele fire cad oricum, numai că în alt context nu le vezi chiar pe toate.

Prin urmare, menținerea părului curat și îndepărtarea  uleiului, poluanților și a altor depuneri poate îmbunătăți de fapt sănătatea părului și a scalpului.

Mit: Părul vopsit este nesănătos

Este adevărat că părul decolorat se deteriorează. Îndepărtarea pigmenților naturali ai părului slăbesc firul de păr și îl predispun căderii. Vopseaua însă îngroașă firul de păr. Așadar, atâta timp cât alegi o culoare mai închisă, fără decolorant și oxidant, firul de păr devine mai gros și mai puternic și capătă strălucire și volum.

Mit: Femeile nu își pot vopsi părul pe timpul sarcinii

Colegiul American de Obstetricieni și Ginecologi (ACOG) consideră că este sigur ca femeile să își vopsească părul în timpul sarcinii. Vopseaua conține substanțe chimice, dar foarte puține sunt absorbite de pielea scalpului. Părul care trece peste foliculul de pe cap este de fapt mort, așa că nu există nicio modalitate de a absorbi culoarea în corpul tău. Riscul ca substanțele chimice să ajungă la făt pare extrem de limitat, susțin specialiștii. 

Totuși, femeile inhalează amoniac în timpul vopsirii. Specialiștii au dovedit însă că amoniacul se află în cantități inofensive în vopseaua de păr. Așadar, femeile însărcinate își pot vopsi podoaba capilară, atâta timp cât o fac într-un spațiu aerisit, bine ventilat.

Mit: Dacă ai părul gras, nu poți folosi uleiuri de păr

Uleiurile de păr pot fi aplicate și pe părul gras, atâta timp cât rădăcină este evitată. Uleiurile se aplică pe vârfurile de păr așa că nu ai motive să renunți la acestea dacă părul tău are tendința de îngrășare. Uleiurile, mai ales cele naturale, pătrund adânc în textura firului de păr, penetrând cuticula și hrănind firul de păr.

Mit: Părul trebuie spălat zilnic

Uită de reguli, părul trebuie spălat ori de câte ori e necesar. Pe de o parte, dacă are tendința de îngrășare extremă, îl poți spăla zilnic. Pe de altă parte, dacă ai scalpul uscat, nu e recomandat să îl speli zilnic pentru că se va deshidrata.

Îți poți spăla părul o dată la două zile. Scalpul, ca și pielea feței, este un magnet pentru celulele moarte, acumularea de produse, excesul de uleiuri și bacterii. În timp ce multe persoane folosesc șamponul uscat pentru capacitatea sa de a crește volumul și de a împrospăta șuvițele, dacă este lăsat pe scalp mult timp, poate   provoca mâncărimi sau iritații.

Mit: Pălăriile și șepcile determină căderea părului

Se spune că pălăriile și șepcile împiedică circulația sangvină la nivelul scalpului și determină căderea părului. Ei bine, este doar un mit întrucât căderea părului este determinată genetic.

Mit: Ar trebui să te vopsești când pe părul nespălat

Vopseaua de păr, de fapt, aderă cel mai bine pe părul curățat, fără depuneri și reziduuri ale produselor de coafare. Spală-ți părul cu o seară înainte de programarea de la salon, chiar dacă este doar o retușare a rădăcinii, apoi aplică balsam. Evită să folosești produse de styling precum gelurile, șamponul uscat, spuma sau serurile până după ce părul este proaspăt vopsit. Uleiurile naturale formează de fapt o barieră pentru a proteja părul în timpul procesării chimice și pentru a împiedica apariția mâncărimilor de la nivelul scalpului. Apoi așteaptă 72 de ore înainte de a îți spăla din nou părul, pentru ca vopseaua să fie complet prinsă în cuticulă. Părul excesiv de gras și murdar (ca după o oră la sală sau un antrenament de sport), împiedică vopseaua să adere pe firul de păr. De asemenea, evită să mergi la bazin după ce te-ai vopsit. 

Mit: Dacă ai părul subțire, ar trebui să nu folosești balsam

Aplicarea unui balsam hidratant după șamponare este o parte esențială a rutinei de îngrijire a părului. Agenții tensioactivi, care sunt prezenți în șampoane, îndepărtează uleiurile naturale de pe scalp și păr, dar și murdăria, poluanții și celulele moarte ale pielii.

Pe lângă faptul că îți hidratează firele de păr, balsamurile de păr protejează șuvițele prin formarea unei bariere în jurul lor. Mai mult, produsul ajută la descurcarea părului ud și pentru un aspect sănătos. Aplică produsul de la mijlocul șuvițelor până la vârfuri și evită zona scalpului. 

Mit: Mătreața trădează un scalp uscat 

Cu toate că avem tendința de a pune mătreața pe seama unui scalp foarte uscat, specialiștii au dovedit că, de fapt, mătreața este cauzată de cele mai multe ori de o bacterie care trăiește în mediu gras, uleios. Așadar, dacă ai mătreață, ar trebui să folosești un șampon pentru păr gras.

Totuși, dacă nu observi rezultate, recomandat ar fi să mergi la un consult de specialitate. Principala cauză a mătreții este dermatita seboreică. Adesea, o ciupercă numită Malassezia declanșează mătreața. Această ciupercă trăiește în mod normal pe scalpul tău. 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
1 Studiul „Hyperactivation of sympathetic nerves drives depletion of melanocyte stem cells”, Nature, 2020, Bing Zhang, Sai Ma, Inbal Rachmin, Megan He, Pankaj Baral, Sekyu Choi, William A. Gonçalves, Yulia Shwartz, Eva M. Fast, Yiqun Su, Leonard I. Zon, Aviv Regev, Jason D. Buenrostro, Thiago M. Cunha, Isaac M. Chiu, David E. Fisher & Ya-Chieh Hsu
https://www.nature.com/articles/s41586-020-1935-3
National Library of Medicine - Seborrheic Dermatitis and Dandruff: A Comprehensive Review
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC4852869/


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0