Hepatita cronica: cauze, simptome si tratament

Hepatita cronică reprezintă inflamația ficatului care persistă mai mult de 6 luni. Multe persoane nu prezintă simptome ale hepatitei cronice, însă aceasta este extrem de periculoasă întrucât, pe termen lung, poate cauza ciroză, acumulare de fluide în abdomen și deteriorarea funcțiilor creierului.

Hepatita cronică este o inflamație a ficatului care durează cel puțin jumătate de an. Deși este mult mai puțin frecventă decât hepatita virală acută, poate persista ani, chiar decenii. La mulți oameni, este destul de ușoară și nu provoacă leziuni hepatice semnificative, dar la alții inflamația continuă dăunează lent ficatului, ducând în cele din urmă la ciroză, insuficiență hepatică și uneori cancer hepatic.

Cauze hepatită cronică

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Cum spuneam, hepatita cronică poate persista ani la rând. În unele cazuri, această boală este mai blândă și nu cauzează daune permanente ficatului, însă există și situații în care hepatita cronică este agresivă și cauzează ciroză ori cancer.

Hepatita C

Cea mai comună cauză a hepatitei cronice o reprezintă infectarea cu un virus hepatic, fie el B, fie C. Infecția ficatului cu virusul hepatic C cauzează mai întâi hepatită acută, care se desclanșează într-o perioadă de până la 6 luni de la expunerea la virus. În 85% dintre cazurile de infectare cu virusul hepatic C, afecțiunea nu este tratată la timp, iar pentru că virusul nu este eliminat din organism, hepatita acută se transformă în hepatită cronică.

Hepatita B

Și hepatita de tip B se poate croniciza, însă acest lucru se întâmplă în numai 5-10% dintre cazuri. Pe de altă parte, hepatita A nu se poate transforma în hepatită cronică. Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății (OMS), 296 de milioane de oameni din întreaga lume trăiesc cu hepatită B și 58 de milioane de oameni din întreaga lume trăiesc cu hepatită C.

Steatoza hepatică non-alcoolică

Această afecțiune se dezvoltă cel mai adesea la pacienții cu cel puțin unul dintre următorii factori de risc: obezitatea, dislipidemia sau rezistența la insulină. Steatohepatita non-alcoolică este forma progresivă de ficat gras non-alcoolic care provoacă hepatită cronică.

Excesul de alcool

Și consumul excesiv și îndelungat de băuturi alcoolice poate cauza hepatită alcoolică, ce se poate transforma apoi în hepatită cronică.

Cauze mai puțin frecvente hepatită cronică

Hepatita autoimună

Leziunea hepatocelulară mediată imun reprezintă o proporție mare a cazurilor de hepatită care nu este cauzată de virusuri și nici de steatohepatită.

Colangita biliară primară

Colangita biliară primară este un proces mediat imun care are ca rezultat leziuni ale căilor biliare.

Medicamente

Pe lângă virusurile hepatice, hepatita cronică poate fi declanșată și de anumite tratamente medicamentoase, dacă acestea sunt administrate pentru perioade îndelungate.

Când să te testezi pentru hepatita C?

Hepatita C este o afecțiune care se transmite prin contactul direct cu sângele unei persoane infectate cu virusul hepatic C, dar și prin contact sexual cu o persoană care suferă de această afecțiune. Medicii recomandă un set de analize pentru depistarea hepatitei C în următoarele situații:

  • Ai primit sânge de la un donator necunoscut
  • Ai întreținut raporturi sexuale neprotejate cu o persoană care suferă de această afecțiune
  • Ți-ai injectat droguri
  • Faci dializă
  • Ai HIV
  • Mama ta avea hepatită C în timpul sarcinii

Simptome hepatită cronică

Hepatita cronică se dezvoltă treptat și simptomele bolii pot fi trecute cu vederea până când se ajunge în faza de ciroză. Pacientul poate observa în unele cazuri simptome precum:

  • Oboseală
  • Stare generală de rău 
  • Pierderea apetitului
  • Disconfort abdominal

Unii pacienți cu hepatită cronică dezvoltă manifestări de colestază (de exemplu, icter, prurit, scaune palide, steatoree).

În caz de hepatită autoimună, în special la femeile tinere, manifestările pot implica practic orice sistem al corpului și pot include acnee, amenoree, artralgie, colită ulceroasă, fibroză pulmonară, tiroidită, nefrită și anemie hemolitică.

Diagnostic hepatită cronică

Hepatita cronică este suspectată la pacienții cu oricare dintre următoarele: simptome și semne sugestive, creșteri ale nivelurilor de aminotransferaze sau hepatită acută diagnosticată anterior. Pentru a identifica pacienții asimptomatici se pot recomanda teste hepatice (creșterile aminotransferazei, fosfataza alcalină, bilirubina) și teste serologice virale pentru a exclude HBV și HCV.

Spre deosebire de hepatita acută, biopsia poate fi necesară pentru a confirma diagnosticul sau etiologia hepatitei cronice. Cazurile ușoare pot avea doar necroză hepatocelulară minoră și infiltrație celulară inflamatorie. Astfel de cazuri ajung rareori la ciroză.
În cazurile mai severe, biopsia arată de obicei necroză periportală cu infiltrate de celule mononucleare însoțită de fibroză periportală variabilă și proliferare a căilor biliare.

Dacă se dezvoltă simptome de crioglobulinemie în timpul hepatitei cronice, în special cu VHC, trebuie măsurate nivelurile de crioglobuline și factorul reumatoid; niveluri ridicate de factor reumatoid sugerează crioglobulinemie.

Tratament hepatită cronică

Pentru stabilirea unui tratament eficient pentru hepatita cronică, este important să se descopere care este cauza care a declanșat această afecțiune.

Spre exemplu, dacă este vorba despre virusul hepatic B, atunci medicii vor prescrie tratament medicamentos bazat pe entecavir și tenofovir. Și tratamentul injectabil cu interferon alfa poate fi administrat într-o asemenea situație. În cazul în care hepatita de tip C este cea care s-a cronicizat, medicul poate recomanda tratamente precum inteferon alfa injectabil, ribavirină, sofosbuvir.

Cât durează tratamentul pentru hepatita cronică?

Tratamentul poate dura de la 12 până la 48 de săptămâni. Tratând hepatita C, virusul poate fi eliminat și inflamația ficatului dispare. Medicul este cel în măsură să recomande tratamentul cel mai potrivit pentru situația fiecărui pacient în parte. Spre exemplu, tratamentul cu interferon este contraindicat persoanelor care:

  • Au suferit de insuficiență renală
  • Au sistemul imunitar slăbit
  • Se află într-o fază avansată de ciroză din cauza hepatitei B
  • Au suferit un transplant de organ
  • Suferă de anemie
  • Consumă droguri

Prognosticul pacientului cu hepatită cronică

Prognosticul pacienților cu hepatită cronică este foarte variabil și depinde de cauza și disponibilitatea tratamentului. 

Hepatita cronică cauzată de un medicament regresează adesea complet atunci când nu se mai administrează medicamentul. Fără tratament, cazurile cauzate de VHB se pot rezolva, pot progresa rapid sau pot progresa lent spre ciroză de-a lungul deceniilor. Coinfecția cu virusul hepatitei D provoacă cea mai severă formă de infecție cronică cu VHB; fără tratament, ciroza se dezvoltă la până la 70% dintre pacienții cu coinfecție. Infecția cronică cu VHB crește riscul de carcinom hepatocelular. 

Hepatita cronică netratată cauzată de VHC provoacă ciroză la 20 până la 30% dintre pacienți. Hepatita cronică autoimună răspunde de obicei la terapie, dar uneori provoacă fibroză progresivă și eventual ciroză.

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bilbiografie:
MSD Manual - Overview of Chronic Hepatitis 
https://www.msdmanuals.com/professional/hepatic-and-biliary-disorders/hepatitis/overview-of-chronic-hepatitis
CDC - Global Viral Hepatitis: Millions of People are Affected 
https://www.cdc.gov/hepatitis/global/index.htm
Oxford Academic - The global burden of chronic hepatitis B virus infection: comparison of country-level prevalence estimates from four research groups
https://academic.oup.com/ije/article/50/2/560/6053478
Studiul „The global burden of chronic hepatitis B virus infection: comparison of country-level prevalence estimates from four research groups”, apărut în International Journal of Epidemiology, Volume 50, Issue 2, April 2021, Pages 560–569, https://doi.org/10.1093/ije/dyaa253, autori: Nora Schmit et al.

 

 

 


 

 

 

Te-ar mai putea interesa și...

 

 

 


 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0