Cum se aplică fondul de ten în funcție de tipul de ten

Fondul de ten ocupă un capitol vast în domeniul machiajului. Este o mare diferență între un chip machiat și uniformizat cu fond de ten față de același chip machiat, dar fără fond de ten. Pentru a doua variantă, machiajul uneori poate strica în loc să armonizeze, pentru că zonele pigmentate de pe față (ex: zona de sub ochi, din jurul nasului, de deasupra buzei superioare etc.) contrastează mai puternic dacă sunt aplicate nuanțele de farduri fără o uniformizare prealabilă.

Să ne înțelegem: a aplica fond de ten pe față nu înseamnă a încărca tenul cu un strat gros. O uniformizare reușită înseamnă în primul rând neutralizarea imperfecțiunilor tenului (acoperit cearcăne, comedoane, coșulețe, pete, cicatrici și alte semne), iar restul tenului să aibă un aspect hidratat, în armonie cu pigmentul tenului și intensitatea acestuia.

Variantele de texturi de fond de ten sunt multiple în funcție de nevoile tenului. Nu uitați că fardurile au fost concepute să fie aplicate peste fondul de ten. Evident, dacă este fixat cu pudră, asigură și o difuzare mai bună, o persistență îndelungată și nuanțele devin mai clare/definite. Este primordial să vă identificați tipul de ten pentru a alege cu ușurință textura potrivită și la fel de important este pigmentul ce dictează nuanța fondului de ten. Acest pigment (roz, neutru sau galben) își modifică intensitatea în funcție de sezon, respectiv devine mai pal iarna și, evident, mai închis când vă expuneți la soare. Ideal ar fi să nu vă expuneți la soare, dar aceasta este o altă poveste. Însă asigurați-vă că formula fondului de ten are factor de protecție cât mai mare.

Aplicarea

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Mâna/degete

Este cea mai facilă aplicare în cazul unui ten curat și fără imperfecțiuni. Efectul este unul natural, iar dozarea poate fi controlata foarte ușor. Încercați mișcarea de tapotare în locul celei de masare circulară dacă vreți să sporiți puterea de acoperire (pe zona de sub ochi de exemplu).

Pensula plată

Puterea de acoperire este mai mare față de tehnica anterioară, fiind o variantă bună de aplicare pentru un machiaj de seară. Pensula trebuie să fie cu păr sintetic pentru a doza suficient fond de ten pe față și pentru a nu absorbi textura, altfel în timp se va termina mai repede fondul de ten.

Pensula kabuki

Cu această pensulă, tenul este acoperit la maximum, deci aspectul de naturalețe și transparență nu va mai fi prezent. Recomand acest gen de aplicare pentru machiajul de scenă sau pentru persoanele ce se confruntă cu grave probleme ale tenului. Mișcările sunt circulare, iar puterea de acoperire este sporită datorită părului natural.

Burețelul

Tenul este uniformizat la maximum cu riscul de a părea nenatural. Dacă burețelul este umezit, atunci fondul de ten se aplică mai ușor și persistă mai bine. Se poate aplica prin ștergere sau prin tapotare pentru a acoperi la maxim.

Fondul de ten în funcție de tipul de ten

Uscat

Acest tip de ten impune aplicarea unei texturi apoase de fond de ten. Tenul uscat se creponează foarte repede dacă nu este bine hidratat, deci necesită o atenție sporită și pe partea de skincare. Dacă tenul este deshidratat, atunci textura de fond de ten va încărca, iar aspectul va fi unul de mască. Este o reacție în lanț: dacă tenul este bine hidratat în prealabil și aspectul tenului uniformizat este mai frumos. Nu uitați că acest tip de ten nu se confruntaă cu pori dilatati sau imperfecțiuni, lucru demn de speculat prin aplicarea unor texturi lejere de fond de ten.

Normal

Acesta este tipul ideal de ten, unde excesul de sebum este echilibrat, tenul nu se creponează, iar imperfectiuni nu prea sunt. În concluzie, necesită o textură luminoasă, ușor satinată, însă lejeră și foarte fluidă.

Mixt

În acest caz, ne confruntăm cu cele două tipuri de ten de anumite zone, respectiv gras pe zona T (frunte, nas, bărbie) și uscat pe zona pomeților. Posibil, în sezonul rece, și zona frunții să se încadreze în zona uscată. Formula ideală de fond de ten trebuie să fie una care să echilibreze excesul de sebum. Însă și în acest caz, tenul trebuie hidratat în conformitate cu tipul de ten. Recomandarea mea este să optați pentru o textură fluidă pentru că este foarte ușor de aplicat prin controlul mărit al dozării.

Gras

Dacă tenul este marcat de câteva imperfecțiuni, nu trebuie recurs la variantă de fond de ten full cover, ci se camuflează imperfecțiunile cu un corector în nuanța tenului (are putere de acoperire mai mare decât un fond de ten) și pe restul feței se aplică o textură lejeră menită să sublinieze transparența și naturalețea tenului. Foarte importantă este matifierea tenului cu ajutorul unei creme matifiante sau chiar cu un primer special.

TE-AR MAI PUTEA INTERESA

Sensibil

Aici lucrurile sunt clare: nu trebuie nicio abatere de la texturile dermatocosmetice. Inclusiv pe parte de hidratare. Acest tip de ten se irită foarte ușor și este sensibil la anumite ingrediente. Aceste tipuri de fonduri de ten se găsesc în special în farmacie.

Nu uitați că a sublinia frumusețea chipului nu este despre a încărca fața, ci doar de purta un machiaj natural și frumos realizat.

Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0