Riscurile ascunse ale manichiurii cu gel

Manichiura cu gel a devenit una dintre favoritele femeilor, manichiura clasică, cea cu ojă obișnuită, fiind dată uitării de multe dintre ele. Ceea ce ce cunoaște mai puțin, însă, este că lampa cu ultraviolete folosită în timpul manichiurii cu gel pune în pericol sănătatea pielii.

Spre deosebire de cea clasică, făcută cu ojă, manichiura cu gel rezistă până la 4 săptămâni, acesta fiind motivul principal pentru care a urcat atât de rapid în preferințele femeilor. Mai mult decât atât, manichiura rămâne impecabilă până la finalul perioadei, neexistând probleme precum oja sărită sau exfolierea unghiei. E important, însă, să avem unghii sănătoase, nu doar frumoase.

RECOMANDARILE EXPERTILOR DOC

Lampa cu ultraviolete crește riscul de cancer de piele

Rezistența manichiurii cu gel se datorează folosirii lămpii cu radiații UV, care permite uscarea și fixarea pe unghie a gelului folosit. Radiațiile UV, însă, nu sunt nici pe departe inofensive, ci reprezintă principala cauză a apariției cancerului de piele, iar folosirea acestei lămpi în fiecare lună pentru întreținerea manichiurii cu gel poate crește riscul de melanom.

Atât lampa cu ultraviolete, cât și cea LED, emit radiații UV, în special radiații UVA, care sunt asociate cu îmbătrânirea prematură a pielii, dar și cu cancerul de piele. Lampa folosită cu ultraviolete pentru manichiura cu gel nu este la fel de periculoasă precum lămpile cu UV din solar, de exemplu, folosite pentru bronzarea rapidă a pielii fără soare, însă riscul la care se expun persoanele care o folosesc, deși mic, nu trebuie neglijat.

Cine este mai sensibil la UV?

Există și situații în care sensibilitatea unei persoane la radiațiile UV este mai mare, iar pielea este astfel și mai agresată. Unele femei trebuie să fie și mai precaute, întrucât sensibilitatea la radiațiile solare a pielii este mai mare dacă:

-    Iau anticoncepționale orale
-    Li s-a recomandat un tratament medicamentos pe bază de estrogen sau se află pe tratament cu antibiotice
-    Folosesc loțiuni de corp și alte produse cosmetice parfumate și pe bază de substanțe care agresează pielea
-    Își administrează unele suplimente alimentare pe bază de sunătoare.

Melanomul este cel mai agresiv tip de cancer de piele și apare atunci când celulele de la nivelul pielii, adică melanocitele, sunt afectate de radiațiile UV și încep să se multiplice în mod necontrolat. Melanocitele conțin melanină, pigmentul care închide culoarea pielii atunci când aceasta este expusă la radiațiile UV emanate de soare sau de lampă.

Așadar, indicat ar fi să îți protejezi cât mai mult pielea de radiațiile UV, indiferent de sursa acestora. În acest fel vei reuși să reduci riscul de cancer de piele, care mai este crescut și de alte acțiuni, precum expunerea la soare fără protecție solară. 

Dacă totuși nu ești dispusă să renunți la manichiura cu gel, înainte de a merge la salonul de înfrumusețare aplică un strat generos de loțiune cu factor de protecție UV pe mâini. Asigură-te că distribui în mod egal loțiunea pe piele, atât pe degete, cât și între acestea.

Alege în mod obișnuit manichiura clasică, cu ojă mai puțin nocivă

Având în vedere că manichiura cu gel este doar o modă, specialiștii recomandă orientarea atenției către manichiura clasică, făcută cu ojă sau cu lac de unghii. Pentru a reduce la maximum riscurile pentru sănătatea pielii și a unghiilor, alege o ojă cât mai naturală, din magazinele dedicate produselor bio, care să nu conțină substanțe chimice toxice care pot crea probleme de sănătate. 

Caută lacuri de unghii cu eticheta „free”

Astfel, ojele mai sigur de folosit sunt cele care au pe etichetă „5 free”, adică nu conțin cinci substanțe toxice aflate în ojele clasice: toluen, ftalați, formaldehide, camfor și xilen sau ojele așa-numite vegane „7 free”, care, pe lângă cele cinci elemente enumerate mai sus, nu conțin nici parabeni și nici colofoniu. 

Mai nou, au apărut chiar și lacuri de unghii „20 free”, care nu conțin 20 de ingrediente nocive care se regăseau în alte oje clasice: toluen, ftalați, formaldehide, camfor, xilen, parabeni, colofoniu, siliconi, parfumuri sintetice, uleiuri minerale, TPHP, etil tosilamidă, poliuretan, acetonă, copolimeri stiren / acrilați, benzofenonă, derivați PEG, nanomaterial, citrat de acetil tributil, particule solide microplastice.

Ce efecte au substanțele din ojele clasice?

Toluenul crește riscul de eczeme, formaldehida a fost clasificată drept cancerigenă, ftalații s-au dovedit a fi toxici pentru femeile însărcinate, xilenul crește riscul de iritații, la fel și camforul, parabenii nu permit unghiilor să se oxigeneze, iar colofoniul este asociat cu apariția dermatitei de contact.

Datele existente au indicat că TPHP cauzează neurotoxicitate, toxicitate asupra dezvoltării și perturbări endocrine și metabolice. Lacul de unghii cu uscare rapidă este la modă, dar substanța chimică responsabilă pentru acest rezultat instantaneu, etil tosilamida, a fost interzisă în toată Europa, deoarece a fost corelată cu rezistența la antibiotice.

Acetona poate duce la uscarea și fragilizarea unghiilor și poate provoca dermatită de contact în jurul unghiilor. Despre benzofenonă, s-a raportat că poate provoca alergii cutanate, iar unele studii au arătat că utilizarea acestei substanțe poate duce la fotoalergie, dermatită alergică de contact și eritem. 

Evită tăierea cuticulelor

Bineînțeles, indiferent de manichiura aleasă, tăierea cuticulelor va fi evitată, întrucât și acest lucru poate cauza probleme, inclusiv infecții. Cuticulele reprezintă o barieră care împiedică microbii și agenții externi să pătrundă în organism, ceea ce înseamnă că îndepărtarea cuticulelor reprezintă o invitație deschisă pentru aceștia. În saloanele de peste Ocean, dar și în unele saloane de înfrumusețare din Europa, tăierea cuticulelor este interzisă prin lege. Dacă se umblă, totuși, la cuticule, în locul forfecuței trebuie utilizată o pilă specială.

Cum contribui la sănătatea unghiilor?

Păstrează unghiile curate și uscate

Deoarece ne folosim mâinile foarte mult de-a lungul zilei, sub unghii se adună diverse particule care trebuie îndepărtate zilnic cu periuța de unghii și săpun. E bine ca de câteva ori pe zi, după ce te speli pe mâini, să aplici și o cremă hidratantă, pentru a păstra unghiile și pielea în stare cât mai bună.

Taie unghiile drept

Păstrează-ți unghiile la lungimea dorită, dar ai grijă să le tai drept, mai ales la picioare – la mâini pot fi rotunjite, dar la picioare e important să nu crească în carne, deoarece te poți confrunta cu dureri mari. Folosește o pilă pentru a îndepărta asperitățile de pe unghii.

Nu îți roade unghiile

Muşcatul unghiilor începe de obicei în copilărie şi poate continua până la vârsta adultă, iar efectele secundare pot fi mai mult decât cosmetice. Rosul unghiilor în mod repetat poate face ca țesutul să se deterioreze, pielea să devină dureroasă, iar unghiile să capete un aspect anormal. 

Pentru a scăpa de rosul unghiilor poți încerca diverse metode: să aplici pe unghii o soluție amară pe care o găsești la farmacie, să înlocuiești obiceiul cu strânsul unei mingi antistres și să afli care sunt factorii declanșatori. Dacă e vorba de stres sau de anxietate, dezvoltă un plan prin care să le gestionezi sau cere ajutorul medicului de familie.

Nu agresa unghiile

Nu îți folosi unghiile ca pe un instrument, cum ar fi pentru deschiderea conservelor sau a cutiilor de suc, de exemplu, deoarece le poți rupe sau deteriora în moduri care îți provoacă durere.

Mănâncă alimentele potrivite

Aportul adecvat de vitamine, minerale și nutrienți ajută la susținerea creșterii, formării și rezistenței celulelor noi ale unghiilor. De aceea, e indicat să ai în meniu alimente precum ouă, nuci, avocado (care conțin biotină), legume de culoare verde închis, citrice, fasole, mazăre, linte (bogate în folați), pește cu lămâie sau salată de roșii, ardei gras și bucăți de pui (pentru aportul de fier cu vitamina C), pâine integrală, legume frunzoase, migdale și edamame (pentru aportul de magneziu). 

Proteinele sunt deosebit de importante pentru sănătate unghiilor, de aceea e bine să ai un aport suficient (nu exagerat!) din alimentație: carne slabă, ouă, lactate slabe, tofu, leguminoase, nuci, semințe. Și acizii grași Omega 3 ajută la păstrarea sănătății unghiilor, de aceea e bine să ai în meniu alimente precum macroul, sardinele, somonul, nucile, semințele de in și semințele de chia.

Ia în calcul un supliment alimentar

Dacă ai unghii fragile, care se exfoliază ușor sau care își schimbă forma, ia în calcul un supliment alimentar care să contribuie la sănătatea lor. Vei vedea pe multe etichete ale suplimentelor de pe piață că sunt formulate „pentru păr, piele și unghii”. Acestea conțin ingrediente precum colagen, ulei de primulă, zinc, vitamina A, vitamina E, biotină și acid folic. 

Recomandarea noastră este ca, dacă nu observi îmbunătățiri ale aspectului unghiilor, să mergi la un medic dermatolog, deoarece ar putea fi vorba de unele afecțiuni care au nevoie de tratament. În plus, și suplimentele alimentare pentru unghii ar trebui luate tot cu acordul medicului, mai ales dacă te afli în alte tratamente, pentru a fi sigur că nu interferează cu acestea.

Îngrijește-ți problemele de sănătate

Dacă suferi de diabet sau ai circulație deficitară, ține-l la curent pe medicul curant legat de orice problemă cu unghiile și, dacă e nevoie de tratament, respectă indicațiile specialistului. Dacă nu știi să ai vreo boală, dar observi că aspectul unghiilor tale se modifică (își schimbă forma, se inflamează, apar linii orizontale, apar puncte albe sau provoacă durere), mergi la medicul dermatolog, deoarece acestea pot fi semne ale unor probleme grave ale unghiilor. 

Nu uitați că un diagnostic corect poate fi pus doar de către un medic specialist, în urma unui consult și a investigațiilor adecvate. Puteți face chiar acum o programare, prin platforma DOC-Time, aici. Iar dacă nu sunteți siguri la ce specialist ar fi indicat să mergeți, vă recomandăm să începeți cu un consult de medicină internă, pentru care puteți face, de asemenea, programări prin DOC-Time.

 

Sursă foto: Shutterstock
Bibliografie:
Cleveland Clinic - Can Ultraviolet Nail Salon Lamps Give You Skin Cancer?
https://health.clevelandclinic.org/can-ultraviolet-nail-salon-lamps-give-you-skin-cancer/
NCBI - Nail Health in Women
https://www.ncbi.nlm.nih.gov/pmc/articles/PMC7105659/
Studiul „Nail Health in Women”, apărut în Int J Womens Dermatol. 2020 Mar; 6(2): 73–79, doi: 10.1016/j.ijwd.2020.01.006, autori: Jessica K. Reinecke et al.
American Academy of Dermatology – Tips for Healthy Nails
https://www.aad.org/public/everyday-care/nail-care-secrets/basics/healthy-nail-tips


Te-ar mai putea interesa și...


 

 

 

DE SEZON
Pentru a comenta este nevoie de
Comentarii 0